Plângere contravenţională. Sentința nr. 6300/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 6300/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 4993/180/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6300/2013
Ședința publică de la 09 Octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I. E. L.
Grefier E. B.
Pe rol judecarea cauzei civil privind pe petent N. N.
și pe intimat C.N.A.D.N.R-D.R.D.P IAȘI ( P.VB . NR._/20.12.2010 ), având ca obiect plângere contravetionala.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța lasă cauza la a doua strigare în vederea prezentării părților, în conformitate cu prevederile art.104, pct.13 din HCSM NR. 387/2005.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul dispozițiilor art.238 NCPC, instanța estimează durata procesului la un termen de 30 de zile față de obiectul și complexitatea cauzei.
În temeiul dispozițiilor art.131 NCPC raportate la dispozițiile art. 32 alin. 2 din O.G. nr.2/2001 instanța stabilește că este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.
Constatând faptul că intimata a invocat prin întâmpinare excepția tardivității formulării plângerii, instanța reține cauza în pronunțare pe excepția tardivității formulării plângerii.
INSTANȚA
Deliberând asupra excepției tardivității formulării plângerii contravenționale invocate de către intimată, instanța reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.03.2013, petentul N. N., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – C.-Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 20.12.2010.
Procesul-verbal de contravenție a fost comunicat contravenientului cu semnătură de primire la data de 28.12.2010 (fila 18).
Termenul de 15 zile pentru formularea plângerii a început să curgă de la data de 29.12.2010 și a curs neîntrerupt împlinindu-se la data de 13.01.2011, conform art.101 C.Proc.Civ. Prezenta plângere a fost formulată la data de 26.03.2013, conform datei poștei de pe plicul de corespondență și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.03.2013.
Instanța constată că plângerea nu s-a formulat în termenul legal de 15 zile de la comunicarea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției prevăzut de art.31 alin.1 din OG 2/2001.
Având în vedere aceste considerente, instanța urmează a respinge plângerea ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității formulării plângerii.
Respinge plângerea formulată de petent N. N., domiciliat în BACĂU, 13 SEPTEMBRIE, nr. 62, J. BACĂU în contradictoriu cu intimat C.N.A.D.N.R-D.R.D.P IAȘI, cu sediul în IAȘI, .. 19, J. IAȘI ca tardivă.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.10.2013.
Președinte, I. E. L. | ||
Grefier, E. B. |
Red./Tehnored./I.E.L./E.B.
4 ex./09.11.2013/22.11.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3711/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 6301/2013. Judecătoria BACĂU → |
---|