Pretenţii. Sentința nr. 6303/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 6303/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 7685/180/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6303/2013
Ședința publică de la 09 Octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I. E. L.
Grefier E. B.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE proprietari NR.106 BACĂU și pe pârât O. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța lasă cauza la a doua strigare în vederea prezentării părților, în conformitate cu prevederile art.104, pct.13 din HCSM NR. 387/2005.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că prin C. registratură reclamanta a depus cerere de renunțare, însoțită de copia chitanței nr._/05.08.2013, din care rezultă faptul că pârâtul a achitat către reclamantă suma de 650 de lei.
În temeiul dispozițiilor art.238 NCPC, instanța estimează durata procesului la un termen de 30 de zile față de obiectul și complexitatea cauzei.
În temeiul dispozițiilor art.131 NCPC raportate la dispozițiile art. 94 pct.1 lit.c NCPC, raportate la dispozițiile art. 107 NCPC, instanța stabilește că este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.
Instanța reține cauza spre soluționare pe cererea de renunțare formulată de către reclamantă.
INSTANȚA
Având în vedere principiul disponibilității procesului civil, precum și cererea de renunțare la judecată,
Văzând și dispozițiile art.406 NCPC,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea la judecată formulată de reclamant ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.106 BACĂU, cu sediul în BACĂU, NUFĂRULUI, ., . în contradictoriu cu pârât O. C., domiciliat în BACĂU, NUFĂRULUI, ., ..
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.10.2013.
Președinte, I. E. L. | ||
Grefier, E. B. |
Red./Tehnored./I.E.L./E.B.
4 ex./ 05.12.2013/05.12.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 6301/2013. Judecătoria BACĂU | Pretenţii. Sentința nr. 2023/2013. Judecătoria BACĂU → |
---|