Plângere contravenţională. Sentința nr. 7157/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 7157/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 22-11-2013 în dosarul nr. 7541/180/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 7157/2013
Ședința publică de la 22 Noiembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE B. B.
Grefier L. G.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile ce are ca obiect plângere contravențională privind pe petent S. T. și pe intimat I. N. - SERVICIUL RUTIER . PV . NR._/17.04.2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
La apelul nominal făcut în ședința publică în ordinea de pe listă, la prima strigare au lipsit părțile, situație în care potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din HCSM nr. 387/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată, când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se constată, de asemenea, lipsa acestora.
Instanța constată că deși părțile au fost citate cu mențiunea de a formula eventualele concluzii pe excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Bacău în soluționarea prezentei cauze, invocată din oficiu la termenul anterior, iar acestea nu au răspuns, reține cauza spre soluționarea excepției.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr._ din data de 22.05.2013, petenta S. T. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/17.04.2013 întocmit de I.P.J. N. –Serviciul Rurtier.
În motivare, petenta a arătat că nu circula cu viteza de 73km/h, astfel cum a reținut agentul constatator în procesul-verbal și a solicitat să vadă filmarea de pe aparatul radar dar a fost refuzată.
In drept, petenta a invocat dispozițiile art. OG nr.2/2001.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar potrivit art.36 din O.G.nr.2/2001 și art.1, alin.2 din OG nr.32/1995.
Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului N., prin adresa nr._/06.09.2013 fila 19, a invocat excepția litispendenței, arătând că pe rolul Judecătoriei Piatra-N. se află dosarul nr._ ce are același obiect și aceleași părți ca în prezenta cauză.
La primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, respectiv termenul din data de 20.09.2013, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bacău și a dispus citarea părților cu mențiunea de a pune concluzii pe excepția invocată. Acestea, deși legal citate, nu au formulat concluzii scrise și nici nu au fost prezente la ședința de judecată.
Instanța, analizând excepția necompetenței teritoriale cu prioritate față de fondul cauzei conform art.248 alin.1 C.pr.civ., o apreciază ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
Din procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/17.04.2013 (fila 3) presupusa faptă ce intră în sfera ilicitului contravențional, reținută în sarcina petentei, ar fi fost săvârșită pe raza localității Savinești, fiind încheiat de un agent constatator din cadrul I.P.J. N..
Or, potrivit art.32 alin.1 din O.G. nr.2/2001, competența de soluționare a plângerilor formulate împotriva proceselor-verbale de contravenție revine judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, iar în conformitate cu Anexa nr.1 la H.G. nr.337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, loc. Săvinești, jud. N. este în raza teritorială a Judecătoriei Piatra-N., și nu a Judecătoriei Bacău.
Dispoziția legală menționată constituie o normă atributivă de competență teritorială absolută, de ordine publică, în accepțiunea prevederilor art.129 alin.2 pct.3 C.pr.civ.
Prin urmare, verificându-și competența, instanța apreciază că nu este în căderea Judecătoriei Bacău exercitarea atribuțiilor de control judecătoresc în ceea ce privește criticile de nelegalitate și netemeinicie aduse procesului-verbal . nr._/17.04.2013, motiv pentru care în temeiul art.132 alin.3 C.pr.civ, va admite excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu, va declina competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra-N. și va dispune trimiterea dosarului la această instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale de ordine publică a Judecătoriei Bacău.
Declină în favoarea Judecătoriei Piatra-N. competența de soluționare a cererii de chemare în judecată având ca obiect plângere contravențională,formulată de petenta S. T. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. N. - Serviciul Rutier.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică,azi, data de 22.11.2013.
Președinte, B. B. | ||
Grefier, L. G. |
Red.B.B. 06 Decembrie 2013
L.G. 27 Noiembrie 2013
4 ex.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1303/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1299/2013.... → |
---|