Contestaţie la executare. Sentința nr. 1303/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1303/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 139/180/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1303/2013
Ședința publică de la 13 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D.
Grefier E. C.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator Ș. I. și pe intimat U. A. TERITORIALĂ MUNICIPIUL BACĂU, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind: - contestator - Ș. I.- intimat - U. A. TERITORIALĂ MUNICIPIUL BACĂU.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează s-au depus înscris de către intimat din care rezultă că, contestatorul a achitat debitele la zi.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fata constata următoarele:
Prin cererea înregistrata la Judecătoria Bacău sub nr._ din 7.01.2013 contestatorul Ș. I. a chemat in judecata pe intimata U. A. TERITORIALĂ MUNICIPIUL BACĂU pentru contestație împotriva titlului executoriu nr._/14.12.2012 și a Somației nr._/14.12.2012, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța sa anuleze executarea silită.
In motivarea acțiunii promovate contestatorul arată că executarea silită este pornită nelegal deoarece el a achitat toate datoriile la zi către bugetul local.
In susținerea contestației contestatorul a depus la dosar înscrisuri.
Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinarea însă a înaintat la dosar un înscris din care rezultă că debitele au fost achitate la zi de către contestator.
Din actele si lucrările dosarului instanța retine ca:
Potrivit dispozițiilor articolului 172 Cod procedura fiscală contribuabilul suspus executării silite are posibilitatea de a sesiza instanța de executare urmărind anularea actelor de executare silită contrare legii, ori de câte ori sunt încălcate prescripții legale referitoare la procedura executării silite.
Pentru termenul de judecată din 13.02.2013 intimata a depus la dosar un înscris având nr._/12.02.2013 în care apare consemnat faptul că în urma verificărilor efectuate de către C. de executări silite din cadrul Direcției economice rezultă că debitele au fost achitate la zi de către contestator.
Față de cele reținute anterior, instanța va respinge contestația la executare ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul Ș. I. domiciliat în Bacău, ./A/5 în contradictoriu cu intimatul U.A.T. MUNICIPIUL BACĂU ca rămasă fără obiect.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședința publică de la 13 Februarie 2013
Președinte, M. D. | ||
Grefier, E. C. |
Red. DM/dact.CE/4 ex.
8.03.2013/8.03.2013
← Succesiune. Sentința nr. 4665/2013. Judecătoria BACĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7157/2013.... → |
---|