Pretenţii. Sentința nr. 1330/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1330/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 2355/180/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1330
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 13.02.2013
INSTANȚĂ CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE:P. N. E.
GREFIER: P. L.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect “pretenții ” acțiune formulată de reclamant D. G., în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUCUREȘTI și C. S. DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU handicap DIN C. MINISTERULUI MUNCII, FAMILIEI SI PROTECȚIEI SOCIALE- DIRECȚIA GENERALĂ A PROTECȚIEIE PERSOANELOR CU HANDICAP.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru reclamant apărător desemnat din oficiu av. Dominteanu Ș., lipsă fiind părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul reclamantului solicită o copie de pe întâmpinarea depusă de pârâta Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice Instanța detașează filele 129-131 dosar și le înmânează apărătorului reclamantei.
Apărătorul reclamantului depune la dosar precizări în ceea ce privește capătul de cerere cu privire la contestația la decizia de încadrare în grad de handicap nr. 5670/28.03.2012 emisă de C. S. de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale- Direcția Generală a Protecției Persoanelor cu Handicap prin care solicită anularea acesteia ca fiind netemeinică și nelegală.
Având cuvântul pe excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Bacău invocată de pârâta Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, apărătorul reclamantului arată că într-adevăr având în vedere dispozițiile art.10 al.I teza a II-a din Legea nr.554/2004, competentă este Curtea de Apel Bacău, motiv pentru care lasă soluția la aprecierea instanței.
S-au declarat dezbaterile închise,trecându-se la deliberare.
INSTANȚA
-deliberând-
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 21.02.2012 sub nr._, reclamantul. D. G. a solicitat în contradictoriu cu pîrîta C. NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUCUREȘTI obligarea pîrîtei la plata sumei de 1366 lei actualizată la data plății reprezentînd cval dispozitive medicale.
În motivare, reclamantul arată în esentă faptul că pîrîta desi trebuia să suporte costul dispozitivelor medicale implantate acestuia în urma interventiei chirurgicale suferite ,a refuzat să facă acest lucru.
Prin memoriul depus la ds. de data de 13.06.2012 –fila 59 acesta si-a modificat valoarea obiectului actiunii solicitînd obligarea pîrîtei la plata sumei de_ lei cval dispozitive medicale și 2000 euro daune morale. Ca urmare a admiterii de către instantă a cererii de ajutor public sub forma desemnării unui avocat din oficiu ,reclamantul a formulat noi precizări laactiune (fila 97ds) prin care a arătat că actiunea formulată are 2 capete de cerere și anume: pretentii și contestatie împotriva deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 5670/28.03.2012 emisă de C. S. DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP DIN C. MINISTERULUI MUNCII, FAMILIEI SI PROTECȚIEI SOCIALE- DIRECȚIA GENERALĂ A PROTECȚIEIE PERSOANELOR CU HANDICAP ,solicitând și citarea acesteia din urmă în calitate de pârâtă.
La termenul de judecată din 09.01.2013 reclamantul a arătat că renunță la capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata daunelor morale.
A fost invocată de către pîrîta Ministerul Muncii, Familiei ,Protecției Sociale și Persoanelor Vărstnice excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Bacău ,întrucît actul ce se solicită a fi anulat este un act administrativ emis de o autoritate publică centrală și care poate fi atacat în conditiile art 10 alin 1 teza a doua din Legea 554/2004 la instanta de contencios administrativ competentă ,în spetă la Curtea de Apel Bacău.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul excepției invocate, absolute și dilatorii, instanța reține următoarele:
Potrivit Art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004:
„Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.„
Potrivit Art. 10 alin. 1 și 3 din Legea nr. 554/2004:
„(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Față de prevederile legale sus-menționate și având în vedere obiectul celui de al doilea capăt de cerere al prezentei actiuni- contestatie împotriva unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală ,respectiv Ministerul Muncii, Familiei ,Protecției Sociale și Persoanelor Vărstnice ,precum și natura actului contestat rezultă că instanța competentă să judece prezenta cauză este secția de contencios administrativ și fiscal a Curtii de Apel.
Având în vedere că normele care reglementează competența materială au caracter imperativ, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și a Art. 158-159 C.proc.civ., instanța de față urmează să admită excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Bacău și să își decline competența de solutionare a capătului de cerere avînd ca obiect contestatie împotriva deciziei de încadrare în grad de handicap nr._/28.03.2012. în favoarea Curtii de Apel Bacău, Secția de contencios administrativ și fiscal ,.urmînd ca Judecătoria Bacău să rămînă investită ci capătul de cerere avînd ca obiect pretentii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H OTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale în ceea ce privește contestația formulată împotriva deciziei de încadrare în grad de handicap nr._/28.03.2012, formulată de contestatorul D. G. domiciliat în Bacău, ., ., în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUCUREȘTI cu sediul în București, Sector 3, Calea Călărașilor, nr.248, . C. S. DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP DIN C. MINISTERULUI MUNCII, FAMILIEI SI PROTECȚIEI SOCIALE- DIRECȚIA GENERALĂ A PROTECȚIEIE PERSOANELOR CU HANDICAP cu sediul în București, Sector 1, Calea Victoriei, nr.194.
Declină capătul de cerere având ca obiect contestație în favoarea Curții de Apel Bacău.
Termen pentru continuarea judecății privind capătul de cerere având ca obiect pretenții la 20.03.2013.
Citare părți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P.N.E./P.L.- EX. 2
13/18.03.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3452/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1792/2013.... → |
---|