Pretenţii. Sentința nr. 2974/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 2974/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 19818/180/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 2974/2013

Ședința publică de la 01 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C.

Grefier V. A. B.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 65, pârât C. L., având ca obiect PERIMARE

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind: - reclamant - ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 65 - pârât - C. L.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Grefierul învederează că prin încheierea de ședință din data de 27.02.2012 judecarea cauzei a fost suspendată potrivit disp.art.155 idn.1 și că, potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 28.02.2013 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.

Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile introduse de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 65 împotriva pârâtului C. L. înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.12.2011., având ca obiect pretenții;

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 27.02.2012, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 155 ind 1 C.pr.civilă

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;

Instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează a constata perimată acțiunea de față.

Pentru aceste motive,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 65, pârât C. L., având ca obiect PERIMARE.

Constata perimata cererea de chemare in judecata.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 01 Aprilie 2013

Președinte,

M. C.

Grefier,

V. A. B.

Tehnred.M.C./V.B. 05 Aprilie 2013

Ex.2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2974/2013. Judecătoria BACĂU