Revendicare mobiliară. Sentința nr. 5419/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 5419/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 04-09-2013 în dosarul nr. 4282/180/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5419
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN :04.09.2013
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: I. C.
GREFIER: P. L.
Pe rol fiind judecarea cauzei comerciale având ca obiect „ revendicare imobiliară „ formulată de reclamanta B. M. în contradictoriu cu pârâta S. N. .
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită conform dispozițiilor art.87 și următoarele C..
S-a expus referatul oral asupra cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că a fost sesizată de compartimentul arhivă al acesteia cu propunerea de perimare a prezentei cauze și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
- deliberând-
Asupra acțiunii civile introduse de reclamanta B. M. în contradictoriu cu pârâta S. N. având ca obiect “ revendicare imobiliară “.
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 15.06.2012 când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art.155 ind.1 Cod pr. civilă
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea
Constată perimată cererea având ca obiect„revendicare imobiliară „ formulată de reclamanta B. M., deținut în Penitenciarul Bacău în contradictoriu cu pârâta S. N. domiciliată în Bacău, Calea Bîrladului, nr.212, jud. Bacău .
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din data de 04 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I.C./P.L.- EX. 2
04/04.09.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 5831/2013. Judecătoria BACĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3263/2013.... → |
---|