Servitute. Sentința nr. 3464/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 3464/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 3690/180/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILĂ Nr. 3464/2013
Ședința publică de la 16 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C. Țimiraș
Grefier E. T.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant C. I., reclamant C. M. și pe pârât A. V., pârât A. A., având ca obiect servitute .
Cursul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din 09.04.2013, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, în temeiul art. 150 C.pr.civ., a reținut cauza spre soluționare.
Pentru a se depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de 16.04.2013, când, după ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 256 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
- deliberând -
Asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Bacău la data de 16 03 2012 și înregistrată sub nr._, reclamanții C. I. și C. M. au chemat in judecată ca pârâți pe A. V. și A. A. pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună asupra:
- revendicării spațiului aerian situat deasupra terenului reclamanților in sensul ca pârâții să fie obligați să își modifice acoperișul la limita de hotar iar in caz contrar să fie autorizați să realizeze lucrarea pe cheltuiala debitorilor
- grănițuirii proprietăților
- asigurarea respectării servituții de picătură a streșinilor in sensul ca pârâții să fie obligați să își instaleze un sistem de scurgere (jgheaburi, burlane, parazăpezi) astfel încât să asigure preluarea apelor pluviale
- modificarea construcției aflată la limita de hotar astfel încât aceasta să permită deschiderea ușilor garajului reclamantului.
Cererea a fost timbrată cu 30 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
In motivarea cererii se arată de către reclamanți că pârâții au demolat o construcție existentă și au ridicat o magazie la limita de hotar care se învecinează cu garajul reclamanților. Această nouă construcție nu are autorizație de construire iar acoperișul ei pătrunde aerian pe proprietatea reclamanților pe o lățime de 30 cm si o lungime de 8 metri ceea ce face ca apa din ploi să se scurgă pe terenul lor.
Pârâții au interconectat cele două construcții prin distrugerea ultimului rând de țigle de pe garajul reclamanților, in timp ajungându-se ca reclamanții să nu mai poată deschide ușa dinspre proprietatea lor.
In drept s-au invocat dispozițiile art. 559, 560,563 Noul Cod Civil, art. 615 Codul Civil 1865.
Legal citați, pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Nu există nicio porțiune din construcția lor care să încalce proprietatea reclamanților, toate apele pluviale fiind dirijate prin burlane și jgheaburi. Pârâții nu stânjenesc cu nimic pe reclamanți in exercitarea atributelor proprietății, acțiunea fiind șicanatorie.
La prezenta cauză, la termenul din 23 octombrie 2012 s-a dispus conexarea cererii înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr._, cerere formulată de către pârâții reclamanți A. V. și A. A. in contradictoriu cu reclamanții C. I. și M. având ca obiect grănițuire suprafețelor de teren proprietatea părților și obligarea pârâților la mutarea streșinii astfel încât apa rezultată in urma precipitațiilor să se scurgă pe proprietatea acestora.
Cererea a fost legal timbrată cu 66 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
In motivarea cererii conexe se arată că intre părți există de mai mulți ani litigii legate de exercitarea dreptului de proprietate asupra terenului. Pârâții reclamanți C. au edificat streașina garajului astfel încât apa provenită din precipitații se scurge pe terenul proprietatea lor.
In drept cererea conexă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 563, 560 și art. 611 Cod Civil.
In cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, cercetare locală, expertiză tehnică topocadastru și expertiză construcții.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:
Reclamanții pârâți C. I. și C. M. sunt proprietarii suprafeței de 455 m.p. teren situat in Bacău, .. 134 A, dobândit potrivit contractului de vânzare cumpărare nr. 4292/1991 autentificat de fostul notariat de Stat Județean Bacău, dreptul de proprietate fiind intabulat in Cartea Funciară_ a mun. Bacău.
Pârâții reclamanți A. V. și A. A. sunt proprietarii suprafeței de 731 m.p. teren situat in Bacău, .. 134, învecinat pe latura de est cu proprietatea C., fiind dobândit potrivit contractului de schimb nr. 3295/1997 autentificat de BNP G. F., contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1247/14 04 2009 de BNP C. E., dreptul de proprietate fiind intabulat in Cartea Funciară_ a mun. Bacău.
In ceea ce privește dreptul aplicabil prezentului litigiu, instanța va avea in vedere dispozițiile cuprinse in Noul Cod Civil, ținând seama de art 5 alineat 2 din Legea 71/2011 de punere in aplicare a Codului Civil, respectiv dispozițiile legii noi sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . legii noi."
Pentru capătul de cerere având ca obiect respectarea servituții de picătură a streșinii, instanța va avea in vedere dispozițiile art. 59 din Legea 71/2011 (dispozițiile art. 602 - 625 din Codul civil nu se aplică situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia) astfel că va da eficiență dispozițiilor art. 615 din Codul civil 1865.
Prin raportul de expertiză tehnică topocadastru C. N. a fost identificat terenul proprietatea reclamanților pârâți C., conform documentației cadastrale cu nr. cadastral_ precum și terenul proprietatea pârâților reclamanți A., conform documentației cadastrale cu nr. cadastral_, aceștia stăpânind cu 14 m.p. teren mai puțin teren decât in titlu. In ceea ce privește linia de hotar intre proprietăți, pe baza documentațiilor cadastrale și a titlurilor de proprietate ale părților, expertiza C. a propus aliniamentul 2-3-4-5-C-8-9.
Potrivit art. 560 Noul cod civil proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta.
Intrucât intre părți există neînțelegeri inclusiv asupra acestui aspect, instanța urmează a stabili ca linia de hotar să fie constituită de aliniamentul propus de expertiza C. potrivit titlurilor părților și care pe o anumită porțiune este descrisă de peretele exterior al construcțiilor acestora. Astfel, pe punctele de contur 2-3-4-5, hotarul dintre proprietăți este descris de peretele exterior al magaziei 1 și 2 aparținând pârâților reclamanți A. și de peretele exterior al garajului C. hașurat cu verde pe Anexa 1 a expertizei M. M. I..
Rezultă din probele administrate că la data cumpărării, pe proprietatea A., aproximativ pe actualul amplasament al magaziei 1 se afla o altă magazie pe structură de lemn, dar al cărei perete exterior se afla in interiorul proprietății acestora (planșa foto fila 110 dosar). Ulterior, pârâții reclamanți A. au refăcut această magazie, procedând la extinderea posterioară (înspre proprietatea C.) până la gardul ce desparte proprietățile. Actual, peretele exterior al magaziei 1 A. in secțiunea A – A (așa cum e descrisă de expertiza M.), îl reprezintă practic gardul ce separă proprietățile.
Așa după cum a constatat expertiza tehnică construcții și după cum rezultă și din planșele foto aflate la dosar, magazia 1 aparținând pârâților reclamanți A. este dotată perimetral cu jgheaburi de preluare a precipitațiilor care dirijează apa din ploi pe terenul acestora dar nu este dotată cu parazăpezi, panta accentuată făcând ca zăpada să alunece pe terenul reclamanților C.. Închiderea posterioară realizată de pârâții reclamanți A. din scândură și tablă și având o lățime de circa 0,50 metri nu este prevăzută cu jgheaburi și burlane de preluare a apelor. Acoperișul acestei închideri pătrunde aerian in proprietatea C. (depășind cu puțin limita de proprietatea conturată cu roșu pe Anexa 2 la Raportul de expertiză M.).
Potrivit art. 555 din Noul Cod de Procedură Civilă, proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege. Potrivit art. 559, proprietatea terenului se întinde și asupra subsolului și a spațiului de deasupra terenului, cu respectarea limitelor legale.
Prin urmare, deoarece acoperișul închiderii posterioare a magaziei 1 depășește linia de hotar dintre proprietăți, cererea de revendicare a spațiului aerian urmează a fi admisă; vor fi obligați pârâții reclamanți A. să modifice porțiunea din acest acoperiș (așa cum este figurată pe Anexa 2 la Raportul de expertiză M. M.), porțiune ținând de la . la colțul garajului C. și realizată prin închiderea scândură + tablă, până la linia de demarcație intre proprietățile părților figurată cu roșu pe această Anexă 2.
Potrivit art. 615 Cod Civil 1865, tot proprietarul este dator a-și face streașina casei sale astfel încât apele din ploi să se scurgă pe terenul său, sau pe ulițe, iar nu pe locul vecinului său.
Față de concluziile expertizei tehnice referitoare la magazia 1 A., reținându-se că pentru lățimea de 0,50 metri a acoperișului închiderii realizată cu scândură și tablă, apele se scurg pe proprietatea C., urmează a fi obligați pârâții reclamanți A. să monteze sistem de scurgere (jgheaburi și burlane) pe lungimea ținând de la . la colțul garajului C.. De asemenea vor fi obligați pârâții A. ca pe versantul dinspre proprietatea C. al magaziei 1 să monteze parazăpezi.
In ceea ce privește cererea reclamanților pârâți C. de modificare a construcției pârâților reclamanți A. astfel încât să permită deschiderea ușilor garajului proprietatea lor, aceasta este nefondată. Extinderea magaziei 1 fiind făcută până la limita de hotar și nefiind încălcată nicio dispoziție legală privitoare la distanța minimă de construire, reclamanții pârâți C. nu sunt vătămați (atât prin expertiza construcții cât și la cercetarea locală efectuată constatându-se că ușile garajului reclamantului pot fi deschise). Nefondate sunt și susținerile reclamanților pârâți C. in sensul că edificând magazia 2 pârâții A. au afectat acoperișul garajului. Rezultă din Anexa 3 a expertizei M. împrejurarea că in secțiunea B – B acoperișul garajului C. pătrunde aerian peste proprietatea A., iar această magazie 2 A. este lipită de peretele garajului C. pe care se află linia de hotar. De asemenea din modalitatea de realizare a acoperișului magaziei 2 rezultă că nu sunt cu nimic prejudiciați reclamanții C. deoarece inclusiv apele de pe garajul acestora sunt preluate prin sistemul de jgheaburi și burlane realizat de pârâții A., iar peretele garajului C. este protejat împotriva infiltrațiilor cu șorțuri de tablă.
Referitor la cererea conexă, instanța are in vedere că in secțiunea C-C a garajului proprietatea C., pârâții reclamanți A. nu au alipită construcție, iar acoperișul garajului intră in spațiul aerian al pârâților. De asemenea, acoperișul nefiind prevăzut cu jgheaburi și burlane de preluare a apelor pluviale, acestea se scurg pe proprietatea A..
Pe temeiul dispozițiilor legale mai sus enunțate, urmează a fi admisă cererea și vor fi obligați reclamanții pârâți C. să își mute streașina garajului (așa cum este figurat pe Anexa 4 la Raportul de expertiză M. M.), astfel încât apa rezultată din precipitații să se scurgă pe proprietatea acestora.
Constatând culpa procesuală a ambelor părți in prezentul litigiu, in temeiul art. 276 Cod Procedură Civilă instanța va compensa cheltuielile de judecată avansate de acestea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea principală privind pe reclamanții C. I. și C. M. ambii domiciliați în munic. Bacău, ..134 A, jud. Bacău în contradictoriu cu pârâții A. V. și A. A. ambii domiciliați în munic. Bacău, ..134, jud. Bacău.
Admite cererea conexă.
Stabilește linia de hotar intre proprietățile părților pe aliniamentul descris de punctele 2-3-4-5-C-8-9 potrivit Raportului de expertiză tehnică C. N..
Obligă pârâții reclamanți A. V. și A. A. să lase reclamanților C. I. și C. M. in deplină proprietate spațiul aerian de deasupra proprietății acestora, sens in care obligă pârâții reclamanți să modifice porțiunea din acoperișul magaziei M 1 (așa cum este figurată pe Anexa 2 la Raportul de expertiză M. M.), porțiune ținând de la . la colțul garajului C. și realizată prin închiderea scândură + tablă, până la linia de demarcație intre proprietățile părților.
Obligă pârâții reclamanți C. I. și C. M. să asigure respectarea servituții privind picătura streșinilor, sens in care obligă pe aceștia să monteze sistem de scurgere (jgheaburi și burlane) pentru porțiunea din acoperișul magaziei M 1 in zona reprezentată de închiderea scândură + tablă, ținând de la . la colțul garajului C.. Obligă pârâții reclamanți C. I. și C. M. ca pe zona dinspre proprietatea C. al acoperișului magaziei 1 să monteze parazăpezi.
Respinge cererea de modificare a construcției pârâților reclamanți A. astfel încât să permită deschiderea ușilor garajului proprietatea C..
Obligă reclamanții pârâți C. I. și C. M. să își mute streașina garajului (așa cum este figurat pe Anexa 4 la Raportul de expertiză M. M.), astfel încât apa rezultată din precipitații să se scurgă pe proprietatea acestora.
Compensează cheltuielile de judecată avansate de părți.
Cu drept de apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată in ședință publică, astăzi 16 04 2013.
Președinte,Grefier,
Țimiraș C. ConstantinTudurachi E.
Red. CCȚ/13.04.2013
Tehnored .
Ex.6
← Pretenţii. Sentința nr. 6071/2013. Judecătoria BACĂU | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 116/2013.... → |
---|