Plângere contravenţională. Sentința nr. 2585/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2585/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 12403/180/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
JUDEȚUL B.
SENTINȚA CIVILĂ NR.2585
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 20.03.2013
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: Dolgoș P. D.
GREFIER: R. O. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect “ plângere contravențională “ formulată de petentul R. L. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției întocmit de intimatul I.P.J B..
La apelul nominal facut in sedinta publica a răspuns av.J. M. pentru petent, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art.87 și următoarele C.,
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Instanța constată că nu a fost comunicată petentului o copie de pe raportul agentului constatator motiv pentru care procedează la înmânarea către acesta prin apărător a filei 20 dosar.
La întrebarea instanței av.J. M. precizează că nu mai are alte cereri prealabile de formulat nici probe de administrat în prezenta cauză.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat nici probe de administrat, instanța constată prezenta cauză în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Av.J. Mierela, având cuvântul, precizează că își menține concluziile astfel cum au fost acestea formulate la termenul de judecată din data de 13.02.2013.
S-au declarat dezbaterile ănchise trecându-se la deliberare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 10,09.2012, sub nr._, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B., plângerea formulată de petentul R. L., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/6.09.2012, încheiat de I. B..
În motivarea plângerii, petentul a arătat că în timp ce conducea autoturismul pe Calea Republicii, catre zona centrala, a încălcat ușor marcajul longitudinal continuu datorita traficului aglomerat, dar fara a executa manevra de depășire neregulamentala. Ulterior a fost oprit si sanctionat pentru depăsirea coloanei de vehicule oprite la semafor. Consideră că încadrarea faptei nu este corecta incidenta fiind dispozitiile art. 107 alin 1 din HG 1391/2006. Mai arata petentul că agentul nu a ținut cont de prevederile art 21 alin 3 din OG 2/2001, precum și că agentul s-a aflat în eroare cu privire la incadrarea faptei. Recunoaste ca nu avea asupra lui certificatul de inmatriculare.
In drept a invocat dispozitiile OG 2/2001, OUG 195/2002 si HG 1391/2006.
În susținerea plângerii, petentul a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială. A depus la dosar in copie procesul verbal de contravenție contestat.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru, conform disp. art.15, lit. I, din Legea nr.146/1997, privind taxele judiciare de timbru.
Intimata I. B., legal citată, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal de contravenție, arătând că petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe Calea Republicii către centru și la intersectia cu . manevra de depăsire neregulamentată a autoturismelor oprite la samafor, peste marcajul longitudinal continuu.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială. A fost audiat martorul I. S. propus de contestator .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție CP nr._/6.09.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 280 lei si Avertisment, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 120 alin.1 lit. i din HG nr.1391/2006, aplicându-se sancuinea principala de 5 puncte amendă și sancțiunea tehnico - administrativă de reținere a permisului de conducere, conform art. 100 alin.3 lit.e din OUG nr. 195/2002.
S-a reținut că în ziua de 6.09.2012, ora 12,53, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe Calea Republicii către centru și la intersectia cu . manevra de depăsire neregulamentată a autoturismelor oprite la samafor, peste marcajul longitudinal continuu.
Petentul a semnat cu obiectiuni procesul verbal, respectiv „nu a incalcat linia dubla continua”.
Verificând legalitatea și temeinicia procesului verbal . nr._/6.09.2012, în conformitate cu art.34 din O.G.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale care reglementează condițiile necesare pentru încheierea sa valabilă.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. art.120 alin 1 lit i din HG nr.1391/2006, se interzice depășirea vehiculelor când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere;
Conform art.100, alin3, lit.e din OUG nr.195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și sancțiunea tehnico - administrativă de reținere a permisului de conducere.
Din probele administrate reiese că petentul a săvârșit fapta reținută în procesul verbal. Astfel, depozitia martorului audiat in cauza este in contradictie cu constatarile agentului dar si cu locul făvarsirii faptei, acesta referindu-se probabil la o altă faptă.
Prin urmare, întrucât petentul nu a probat o altă situație de fapt decât cea reținută de către agentul constatator și nu există alte elemente care să formeze convingerea instanței că procesul verbal atacat ar fi netemeinic sau nelegal, urmează să mențină procesul-verbal ca legal și temeinic.
Cu privire la individualizarea sancțiunii, instanța are în vedere că aceasta respectă exigențele art. 5 alin. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, sancțiunea stabilită fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. Mai mult, agentul constatator a aplicat o amendă contravențională în cuantumul permis de lege.
F. de aceste considerente, instanța urmează a respinge plângerea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondată, acțiunea civilă având ca obiect “ plângere contravențională “ formulată de petentul R. L. domiciliat în Focșani . nr.3A, jud.V. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției întocmit de intimatul I.P.J B..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 20.03.2013.
P. GREFIER
Dolgoș P. D. R. O. A.
Red.DPD/Techn.ROA – ex.4
20.04.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2139/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 6071/2013. Judecătoria BACĂU → |
---|