Somaţie de plată. Sentința nr. 372/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 372/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 18-01-2013 în dosarul nr. 16371/180/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 372/2013
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. B.
Grefier L. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditor U. "V. A." DIN BACĂU și pe debitor P. C., debitor P. G., având ca obiect somație de plată.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 11.01.2013, discuțiile fiind consemnate în încheierea din aceiași zi.
INSTANȚA,
- Obiectul cererii și susținerile creditorului
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 28.11.2012, creditorul U. "V. A." DIN BACĂU a solicitat instanței emiterea unei ordonanțe care să conțină somarea debitorului P. C. și a garantului P. G. la plata în solidar a sumei de 1.902,44 de lei, compusă din:
- 1.433 de lei reprezentând taxele de studii neachitate, aferente anului universitar 2010-2011 și
- 469,44 de lei reprezentând penalități de întârziere, calculate până la 23.11.2012.
Creditorul a solicitat și obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, creditorul a arătat că în baza art. 4.2 lit. h din contractul de studii nr._/05.11.2010, completat cu actul adițional nr. 1/2010, debitorul avea obligația să achite taxele de studii și alte activități și servicii în cuantumul și la termenele stabilite. În baza art. 4.3 din contract, girantul s-a obligat, în situația în care studentul nu își îndeplinește obligația de la art. 4.2 lit. h, să achite aceste taxe în locul studentului.
Prin actul adițional nr. 1/2010, s-a stabilit că taxa de studii pentru anul 2011-2012 este de 2.000 de lei, urmându-se a se achita în patru rate egale, de 500 de lei, scadente la 31.10.2010, la 15.12.2010, la 15.02.2011 și la 15.04.2011.
Creditorul a mai menționat că neplata taxei de școlarizare la termenele stabilite atrage penalități de 0,05% pe zi de întârziere, aplicate la suma datorată.
- Apărările formulate
Deși au fost legal citați cu mențiunea de a depune întâmpinare, debitorii nu au făcut nicio apărare.
- Probatoriul administrat
A fost încuviințată și administrată proba cu următoarele înscrisuri:
- contract de studii nr._/05.11.2010 – fila 7-8
- act adițional nr. 1 la contractul de studii nr._/05.11.2010 – fila 9
- situație financiară – fila 10.
- Dreptul aplicabil
- OG 5/ 2001 privind procedura somației de plată
ART. 1
(1) Procedura somației de plata se desfășoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătura ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.
ART. 6
(1) Dacă nu a intervenit închiderea dosarului în condițiile art. 5, judecătorul va examina cererea pe baza actelor depuse, precum și a explicațiilor și lămuririlor părților, ce i-au fost prezentate potrivit art. 4.
(2) Când în urma examinării prevăzute la alin. (1) constata ca pretențiile creditorului sunt justificate, judecătorul emite ordonanța care va conține somația de plata către debitor, precum și termenul de plată.
(3) Termenul de plată nu va fi mai mic de 10 zile și nici nu va depăși 30 de zile. Judecătorul va putea stabili alt termen potrivit înțelegerii părților.
(4) Ordonanța se va înmâna părții prezente sau se va comunica fiecărei părți de îndată, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire .
ART. 8
(1) Împotriva ordonanței prevăzute la art. 6 alin. (2) debitorul poate formula cererea în anulare, în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia.
ART. 379
(3) Creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.
(4) Creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o osebită socoteală.
- Motivarea soluției
A. Cu privire la capătul principal de cerere privind plata sumei de 1.433 de lei
Instanța constată că potrivit prevederilor art.1 din O.G. nr.5/2001, pentru a fi admisibilă, cererea formulată de creditor trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții:
a) obligația debitorului să constea în plata unei sume de bani,
b) obligația să fie asumată prin contract constatat printr-un înscris însușit de părți,
c) creanța invocată trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă.
Din analiza înscrisurilor depuse de creditor la dosar în raport de prevederile legale invocate, instanța reține că cererea formulată de creditor îndeplinește condițiile de admisibilitate cerute de art.1 din O.G nr.5/2001 în ceea ce privește debitul restant în cuantum de 1.433 de lei și prin urmare, urmează a fi admisă, cu stabilirea unui termen de plată de 30 de zile de la comunicare.
a) Cu privire la prima condiție, instanța reține că obligația debitorilor constă în plata unei sume de bani către creditor, sumă ce reprezintă contravaloarea taxei de studii pentru anul 2010-2011.
b) Cu privire la condiția existenței contractului constatat prin înscris însușit de părți: contractul de studii nr._/05.11.2010 și actul adițional nr. 1 la contractul de studii nr._/05.11.2010 poartă semnătura debitorului P. C. și a girantului P. G.. Potrivit art. 4.3 din contractul de studii, girantul se obligă, în condițiile în care studentul nu își îndeplinește obligația de plată a taxelor de studii, să achite aceste taxe în locul studentului.
c) Referitor la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească creanța, instanța reține caracterul cert și lichid al acesteia; din actul adițional nr. 1 la contractul de studii nr._/05.11.2010 reiese că debitorul s-a obligat să achite taxa de studii pentru anul 2010/2011, în cuantum de 2.000 de lei, în patru rate egale, de 500 de lei fiecare. D. fiind că creditorul a recunoscut plata primei rate de 500 de lei, și a acordat o reducere de 67 de lei, creanța care a mai rămas de achitat este de 1.433 de lei. Având în vedere că termenele de plată a ratelor, respectiv 15.12.2010, 15.02.2011 și 15.04.2011 au fost depășite, instanța reține și caracterul exigibil al creanței.
Față de toate aceste considerente de fapt și de drept, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.1 din O.G. nr.5/2001, în baza art.6 din același act normativ, instanța va admite cererea formulată de creditor și va soma debitorii la plata în solidar a sumei de 1.433 lei, stabilind un termen pentru plată de 30 de zile de la comunicarea somației, potrivit art.6 alin.2 și 3 din O.G. nr. 5/2001.
B. Cu privire la capătul accesoriu privind penalitățile de întârziere
Potrivit art. 1 din OG 9/2001 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.
În actul adițional nr. 1 la contractul de studii nr._/05.11.2010, părțile au prevăzut că neplata taxei de școlarizare la termenele stabilite atrage penalități de 0,05% pe zi de întârziere, aplicate la suma datorată.
Din modul de calcul depus la dosar reiese că penalitățile sunt calculate de la data scadenței fiecărei rate, respectiv de la 15.12.2010, de la 15.02.2011 și de la 15.04.2011 până la data de 23.11.2012 și sunt în cuantum de 496,44 de lei.
Având în vedere că penalitățile sunt prevăzute în contractul însușit de părți prin semnătură, că au caracter cert, lichid și exigibil, instanța va admite și capătul accesoriu privind plata penalităților.
C. Cu privire la capătul accesoriu de cerere privind cheltuielile de judecată în cuantum de 42 de lei
Potrivit art. 274 alin.1 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Instanța constată că prin chitanța cu . nr._/27.11.2012, care atestă plata taxei de timbru de 39 de lei și prin timbrul judiciar atașat, de 3 lei, au fost dovedite cheltuielile de judecată efectuate de creditor. Având în vedere faptul că debitorii au culpă procesuală în declanșarea acestui proces, instanța va admite cererea creditorului privind obligarea în solidar a debitorilor la plata cheltuielilor de judecată și îi va obliga în solidar pe debitori să achite creditorului suma de 42 de lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea având ca obiect somație de plată, formulată de creditor U. "V. A." DIN BACĂU cu sediul în Bacău, .. 157, jud. Bacău în contradictoriu cu debitorii P. C. cu domiciliul în com Corbita, . și P. G. cu domiciliul în com Corbita, ..
Somează debitorii să achite în solidar creditorului în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe:
- suma de 1.433 de lei cu titlu de debit,
- suma de 469,44 de lei cu titlu de penalități calculate până la 23.11.2012 și
- suma de 42 lei cu titlu de cheltuieli de judeactă.
Cu cerere în anulare pentru debitori în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică la 18.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red, A.B., 11.02.2013, 5 ex.
Se comunică fiecărei părți, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7390/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4126/2013. Judecătoria... → |
---|