Somaţie de plată. Sentința nr. 5719/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 5719/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 2233/180/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 5719/2013
Ședința publică de la 18 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. I. Ș.
Grefier G. P.
Astăzi a fost pe rol cauza civilă privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR 35 și pârâta D. E., pentru constatarea din oficiu a perimării.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Grefierul de ședință învederează că prin încheierea de ședință din data de 23.05.2012 judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 155 indice 1 C.p.c. pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligației stabilite de instanță, respectiv de a depune la dosar listele de plată aferente perioadei 2007 – decembrie 2011, indicate în cererea de chemare în judecată și că, potrivit referatului întocmit de grefă s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA,
Asupra acțiunii civile introduse de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR 35 în contradictoriu cu pârâta D. E., înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.02.2012 având ca obiect somație de plată;
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 23.05.2012, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 155 indice 1 C.p.c. pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligației stabilite de instanță, respectiv de a depune la dosar listele de plată aferente perioadei 2007 – decembrie 2011, indicate în cererea de chemare în judecată;
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ. perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaiîndeplinindu-se niciun act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art. 248 și urm. C.p.civ. urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării, invocată din oficiu.
Constată perimată cererea introdusă de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR 35 în contradictoriu cu pârâta D. E..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.09.2013.
Președinte, R. I. Ș. | ||
Grefier, G. P. |
Tehn. Ș.R.I./P.G.
18.09./20.09.2013
3 ex.
← Reziliere contract. Sentința nr. 3882/2013. Judecătoria BACĂU | Fond funciar. Sentința nr. 1712/2013. Judecătoria BACĂU → |
---|