Actiune in regres. Sentința nr. 6174/2013. Judecătoria BAIA MARE
Comentarii |
|
Sentința nr. 6174/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 2463/182/2013
cod operator - 4193
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA BAIA M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6174/2013
Ședința publică din 04 iunie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. D.
Grefier N. B.
Pe rol este soluționarea cererii formulate de reclamanta . REASIGURARE SA în contradictoriu cu pârâtul Z. C. N., având ca obiect acțiune în regres.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâtul, lipsă fiind reprezentantul reclamantei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanței, următoarele înscrisuri:
- adresa de înaintare înscrisuri, depusă la data de 10 mai 2013, respectiv la data de 16 mai 2013, la care a atașat timbru judiciar în valoare de 6 lei și ordinul de plată nr. 8/09.05.2013 reprezentând taxa de timbru în sumă de 633,40 lei.
Pârâtul învederează că recunoaște suma solicitată de reclamantă, se angajează să o achite în rate. Depune la dosarul cauzei copia sentinței penale nr. 2046/29.09.2011 pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._/182/2010. Arată că nu are cereri în probațiune.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei:
Pârâtul învederează că este de acord cu admiterea acțiunii. Arată că nu are bani să plătească toată suma o dată întrucât are doi părinți bolnavi. Menționează că ultima plată în cuantum de 400 lei a efectuat-o în 21.06.2012, conform chitanței pe care o prezintă spre vedere instanței.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 18 februarie 2013, reclamanta . REASIGURARE SA a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Z. C. N., ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 25.559,94 lei reprezentând despăgubiri achitate de reclamantă în baza asigurării facultative CASCO, cu dobânda legală calculată de la data pronunțării sentinței executorii până la data plății integrale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că urmare a producerii accidentului rutier din data de 14.12.2009, a fost avariat autovehiculul Skoda O. cu numărul de înmatriculare_ .
Prin adresa nr._ din data de 23.12.2009 emisă de IPJ Maramureș s-a stabilit culpa numitului Z. C. N., în calitate de conducător au autovehiculului marca VW cu nr. de înmatriculare_ asigurat RCA conform poliței nr. RO/20/F14/HW_.
În baza poliței de asigurare RCA, reclamanta a deschis dosarul de daună nr._-13S, achitând pentru păgubir, în contul unității reparatoare, despăgubirea în cuantum total de 25.559,94 lei, conform extrasului de cont din data de 06.04.2010.
Cuantumul despăgubirii acordate este justificat prin Adresa nr. 0268/10.03.2010, privind evaluarea ca daună totală și calcul reparație din 05.01.2010, corespunzător avariilor constatate prin Adresa emisă de IPJ Maramureș, Autorizația de reparație și prin Procesul verbal de constatare întocmit de către inspectorul de daune și ..
Conform art. 58 lit. b din Legea 136/1995 și art. 998, 999 cod civil pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumuri publice sub influența băuturilor alcoolice asiguratorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, dacă accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție.
Astfel că, la data de 30.11.2010, reclamanta a notificat pârâtul răspunzător de producerea avariilor, convocându-l pentru data de 17.12.2010 pentru a încerca soluționarea amiabilă a litigiului.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 998, 999, 1106 Cod civil, art. 58 lit. b din Legea nr. 136/1995, art. 5 Cod procedură civilă.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare, însă prezent fiind în fața instanței nu s-a opus admiterii acțiunii.
Analizând cererea formulată prin raportare la probatoriul administrat și dispozițiile art. 998, art. 999 Cod civil, raportat la art. 58 lit. b din Legea 136/1995, instanța o apreciază ca fiind întemeiată.
În esență urmare a incidentului rutier petrecut la data de 14.12.2009 a fost avariat autoturismul Skoda O._ asigurată Casco de către reclamantă. Vinovat de producerea accidentului a fost pârâtul Z. C. N. care conducând auto_, sub influența băuturilor alcoolice, pe DN 18 B a intrat pe contrasens intrând în coliziune cu auto_, condus regulamentar de C. Justina E..
Vinovăția pârâtului a fost recunoscută de acesta cu prilejul declarației date la poliție după accident și în instanță.
În dosarul de asigurare întocmit s-a constatat daună totală și un prejudiciu de 25.559,94 lei care a fost achitat beneficiarului poliței casco, respectiv amintitei C. I. E..
Cu aplicarea art. 274 Cod procedură civilă față de pârâtul aflat în culpă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
ADMITE cererea formulată de reclamanta . REASIGURARE SA, cu sediul procesual ales la Cabinet de Avocat I. M. Salapa, București, .. 51, ., în contradictoriu cu pârâtul Z. C. N., domiciliat în loc. R. nr. 166, jud. Maramureș.
Obligă pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 25.559,94 lei despăgubiri cu dobânda legală comercială calculată începând cu 04.06.2013 până la plata efectivă și la plata sumei de 1638,4 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi 04 iunie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
D. D. N. B.
Red. / D.D.
dact. / N.B.
4 ex. / 04 iulie 2013
Dosar nr._
HOTĂRĂȘTE :
ADMITE cererea formulată de reclamanta . REASIGURARE SA, cu sediul procesual ales la Cabinet de Avocat I. M. Salapa, București, .. 51, ., în contradictoriu cu pârâtul Z. C. N., domiciliat în loc. R. nr. 166, jud. Maramureș.
Obligă pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 25.559,94 lei despăgubiri cu dobânda legală comercială calculată începând cu 04.06.2013 până la plata efectivă și la plata sumei de 1638,4 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi 04 iunie 2013.
PREȘEDINTE
← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 6172/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1557/2013.... → |
---|