Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 6172/2013. Judecătoria BAIA MARE
Comentarii |
|
Sentința nr. 6172/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 6149/182/2012
cod operator - 4193
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA B. M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6172/2013
Ședința publică din 04 iunie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. D.
Grefier N. B.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtele ., . A ENERGIEI ELECTRICE, E. DISTRIBUȚIE TRANSILVANIA NORD SA și C. A., având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă d-l administrator C. Georg V. în reprezentarea reclamantei și c.j. A. V. în reprezentarea pârâtei . a Energiei Electrice, E. Distribuție Transilvania Nord SA, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că s-au depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanței, următoarele înscrisuri:
- precizări la care a atașat un set de înscrisuri depuse de reclamantă la data de 23.05.2013;
- adresa nr. 7A/24.05.2012 la care a atașat un set de înscrisuri, depuse de reclamantă la data de 24.05.2013.
Instanța îi comunică reprezentantei pârâtei . a Energiei Electrice, E. Distribuție Transilvania Nord SA un exemplar al precizărilor depuse de reclamantă.
Instanța pune în discuția părților excepția prematurității cererii de chemare în judecată, excepție invocată de pârâta . a Energiei Electrice, E. Distribuție Transilvania Nord SA.
Reprezentantul reclamantei învederează că prin precizările depuse la data de 29.10.2012 și-a exprimat poziția procesuală referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 7201 Cod procedură civilă. Arată că prin apariția Legii 202/2010 și . noului cod civil la data de 1 octombrie 2011 s-a prevăzut procedura medierii. Mai arată că a solicitat și stăruit în audierea a doi martori indicați prin cererea de chemare în judecată, martori ce urmează a depune mărturie în dosarul nr._ .
Instanța respinge proba testimonială solicitată de reprezentantul reclamantului ca fiind neconcludentă în condițiile în care instanța a luat în discuție excepția prematurității acțiunii formulate.
Reprezentanta pârâtei . a Energiei Electrice, E. Distribuție Transilvania Nord SA solicită admiterea excepției prematurității introducerii acțiunii. Din cuprinsul dosarului reiese că nu este atașat procesul verbal de conciliere, înscris ce trebuia anexat cererii de chemare în judecată. Precizează că procedura concilierii nu este facultativă ci obligatorie. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamantei solicită respingerea excepției prematurității introducerii cererii de chemare în judecată. Arată că prin apariția Legii 202/2010 și . noului cod civil la data de 1 octombrie 2011 s-a prevăzut procedura medierii. Faptele s-au întâmplat în anul 2012, în vigoare fiind dispozițiile noului cod civil din 2011, ocazie cu care nu a procedat la convocarea părților, apreciind că problema concilierii a fost unită cu cea a medierii. Menționează că medierea poate fi făcută înainte sau în timpul procesului.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției prematurității introducerii acțiunii, excepție invocată de pârâta . a Energiei Electrice, E. Distribuție Transilvania Nord SA.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. M. la data de 18.05.2012 sub dosarul nr._ reclamanta . a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții ., . A ENERGIEI ELECTRICE E. DISTRIBUȚIE TRANSILVANIA NORD SA, M. M. PRIN . NORD și C. A. a se dispune următoarele:
- repararea, în solidar, a prejudiciului moral și patrimonial;
- plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată;
- prejudiciul viitor;
- reconectarea imediată.
Prejudiciul patrimonial solicitat a fi reparat în solidar de cei chemați în judecată poate fi dovedit la ora actuală la suma de 100 RON.
În ceea ce privește daunele morale de 3.000 Euro acestea se referă, pe de o parte la stările de incertitudine, frustrare, angosă trăită de administrator în legătură cu deconectarea, pe de altă parte de atingerea demnității administratorului. La aceasta se adaugă stresul inerent contactului cu intimații, în condițiile în care atitudinea intimaților a fost în general una agresivă, părtinitoare și neechitabilă.
Legătura de cauzalitate între faptele ilicite și prejudiciul moral este evidentă, dat fiind, pe de o parte faptul că intimații se opun în continuare la reconectare, pe de altă parte în lipsa faptelor ilicite nu ar fi fost pusă în situația atingerii demnității și nici nevoită să recurgă la prezentul proces pentru a constrânge intimații la recuperarea pagubelor suferite.
În speță vinovăția intimaților poartă forma intenției indirecte, întrucât aceștia au putut întrevedea rezultatul negativ al faptelor lor, și chiar dacă nu au urmărit producerea anumitor consecințe, le-au acceptat.
În motivare reclamanta a arătat că în data de 11 mai 2012 o persoană necunoscută a deconectat alimentarea cu energie electrică a apartamentului nr. 56 situat pe ., scara C B. M..
Deconectarea a fost nelegală încălcând atât contractul de furnizare cât și preavizul E. furnizare SA din 03.05.2012, depus la poșta Cluj în data de 08.05.2012, ajuns la B. M. în data de 10.05.2012 și transmis reclamantei în data de 11.05.2012.
În preaviz se indică un sold la facturi și i se aduce la cunoștință „că începând cu data de 13.05.2012 suntem nevoiți să întrerupem furnizarea energiei electrice”.
În data de 11.05.2012, după primirea preavizului, în jurul orelor 10:00-11:00, administratorul firmei a încercat să achite la ghișeul 3 – d-na Csaki A. M. – S.C. E. furnizare SA Agenția B. M., .. 14 B. M. toate sumele datorate. Plata a fost refuzată.
A urmat o discuție constructivă cu d-l V. P. S. și o discuție neprincipială cu d-na consilier juridic C. Albis.
Administratorul societății a încercat să achite din nou suma restantă, de data aceasta la ghișeul 4, și această tentativă a eșuat.
În data de 15.05.2012 s-a efectuat deconectarea imobilului de la energia electrică.
În data de 15.05.2012 s-a mai încercat plata pentru asigurarea alimentației cu energie electrică, fără nici un rezultat.
În drept au fost invocate dispozițiile art. art. 2, art. 3, art. 1446, art. 1535, art. 1538, art. 1349, art. 1350, art. 1373, art. 1381, art. 1386, art. 1385 din noul cod civil, Legea 71/2011, OG 13/2011, Legea 43/29.06.1993, Legea nr. 76/1992, art. 42 Cod comercial, art. 274-277 Cod procedură civilă.
Pârâta . a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere bazat pe art. 1349 Cod civil privind răspunderea delictuală având în vedere că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate cerută de lege și respingerea capătului de cerere bazat pe art. 1350 Cod civil privind răspunderea contractuală invocând cauza de exonerare de răspundere reglementată de art. 1353 Cod civil.
Pârâta a invocat excepția prematurității acțiunii, cererea reclamantului fiind una evaluabilă în bani, ce decurge dintr-un contract comercial și care presupune îndeplinirea a două condiții: efectuarea concilierii prealabile prevăzută de art. 7201 din codul de procedură civilă și achitarea de către reclamant a unei taxe judiciare de timbru la valoarea solicitată.
Pe fondul cauzei pârâta a arătat că furnizarea energiei electrice s-a făcut în baza unui contract de furnizare încheiat între părți și că deconectarea s-a efectuat ca urmare a nerespectării de către reclamantă a clauzelor contractuale cu privire la termenele de plată a facturii de energie electrică.
Reclamanta a fost deconectată de la rețeaua de furnizare a energiei electrice pe data de 11.05.2012, urmare a preavizului nr._ emis pe data de 03.04.2012, ca urmare a neachitării în termenele contractuale a facturii nr._ emisă pe data de 15.02.2012, în cuantum de 147,28 lei aferentă perioadei de consum 16.01-13.02.2012, scadentă la data de 25.02.2012. potrivit preavizului menționat, întreruperea furnizării energiei electrice urma să aibă începând cu data de 13.04.2012.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1353 Cod civil, art. 82, art. 115-118 Cod procedură civilă, art. 242 alin.2 Cod procedură civilă.
Prin precizarea de acțiune formulată la data de 29.10.2012 reclamanta a chemat în judecată în calitate de pârâte pe . Transilvania Nord SA și A. B. M..
Cu privire la excepția de conciliere reclamanta a arătat că aceasta nu este necesar a fi realizată în mod neapărat într-o formă solemnă, concilierea directă fiind o procedură prealabilă obligatorie, dar nu neapărat formală. Prin apariție Legii 202/2010 de urgentare a procedurilor a avut loc introducerea posibilității de mediere ca alternativă la concilierea propriu zisă. N. cod civil, intrat în vigoare la 1 octombrie 2011 a unificat practic dreptul privat, vorbind în acest caz de comasarea dreptului comercial în dreptul civil ca și abrogarea, ca atare, a codului comercial.
Pe de altă parte, consecințele noului cod se răsfrâng și asupra codului de procedură civilă, care este izvorul de drept al concilierii directe, categoria comercianților, așa cum era definită de codul comercial, a fost inclusă în cea a profesioniștilor, profesioniștii reprezentând o sferă mai largă.
Potrivit art. 7201 Cod procedură civilă reclamantul va încerca soluționarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă. Prin urmare medierea se află pe același plat cu concilierea. Astfel, părțile pot decide ori la mediere ori la conciliere, oricare dintre proceduri fiind urmată instanța va considera că s-a efectuat procedura prealabilă.
Din faptul că atât concilierea, cât și medierea sunt necesar a fi demarate anterior începerii unui litigiu comercial, rezultă că procedura medierii poate fi urmată și după declanșarea litigiului, în acest caz partea interesată putând beneficia de restituirea taxei de timbru, dacă părțile ajung la un acord de mediere. Mai mult, medierea se poate declanșa și în timpul sau după efectuarea concilierii directe, conform Legii 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator.
În prezenta cauză a avut loc o tentativă de conciliere reală între părți. Prima discuție de conciliere a avut loc în data de 11.05.2012, după primirea preavizului, urmând alte trei discuții de conciliere, de fiecare dată concilierea a eșuat.
Pârâta . a Energiei Electrice „E. Distribuție Transilvania Nord” SA, Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice B. M. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității acțiunii, raportat la dispozițiile art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă și art. 7201 Cod procedură civilă, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei raportat la capătul de cerere vizând pretențiile întemeiate pe răspunderea contractuală prevăzută de art. 1350 Cod civil și pe cale de consecință respingerea acțiunii ca fiind greșit îndreptată împotriva unei persoane ce nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
În motivare pârâta a arătat că este operator de distribuție având ca obiect de activitatea de distribuție energiei electrice, iar nu furnizarea energiei electrice care este obiectul de activitate al furnizorului de energiei electrică, societate diferită față de pârâtă. Reclamanta are încheiat contract de furnizare a energiei electrice cu furnizorul de energiei electrică, iar nu cu societatea pârâtă . a Energiei Electrice „E. Distribuție Transilvania Nord” SA, Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice B. M. care nu are nici o relație contractuală cu reclamanta, neputând fi vorba de angajarea răspunderii contractuale a acestei pârâte.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115 Cod procedură civilă.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . a Energiei Electrice „E. Distribuție Transilvania Nord” SA, Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice B. M. instanța s-a pronunțat în ședința publică din data de 19 martie 2013.
Având a se pronunța asupra excepției prematurității acțiunii prin raportare la probatoriul administrat și dispozițiile art. 7201 Cod procedură civilă, instanța o apreciază ca fiind întemeiată.
În esență raportul litigios este unul comercial situație în care reclamanta avea obligația de a parcurge procedura concilierii prealabile cu anexarea la acțiunea formulată a notificării și a procesului verbal de conciliere, procedura fiind premergătoare promovării acțiunii.
De reținut că noul cod de procedură civilă nu are aplicare în speță raportul delictual generator al litigiului luând naștere sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge ca fiind prematură acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. D. S.R.L. cu sediul în loc. B. M. . . cu pârâtele S.C. E. F. S.A. cu sediul în București, sector 1, . nr. 1A, S.C. F. DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE, E. DISTRIBUȚIE TRANSILVANIA NORD S.A. cu sediul în B. M. . și C. A. dom. în Cărbunari nr. 195 .> Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi 04.06.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
D. D. N. B.
Red. / D.D.
dact. / N.B.
6 ex. / 28 iunie 2013
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 7595/2013. Judecătoria BAIA... | Actiune in regres. Sentința nr. 6174/2013. Judecătoria BAIA MARE → |
---|