Plângere contravenţională. Încheierea nr. 2383/2013. Judecătoria BAIA MARE
Comentarii |
|
Încheierea nr. 2383/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 04-03-2013 în dosarul nr. 825/182/2013
cod operator 4193
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA BAIA M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIERE Nr. 2383/2013
Ședința publică din 04 Martie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. L. V.
Grefier S. M. T.
Pe rol este judecarea cauzei civile privind pe petentul R. C. M. și pe intimatul O. S. TĂUȚII MĂGHERĂUȘ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, prin Serviciul Registratură al instanței, la data de 25 februarie 2013 petentul a depus cerere de renunțare la judecată, după care:
Raportat la dispozițiile art. 1591 alin. 4 C. pr. civ. se stabilește că instanța sesizată este competentă general, material (art. 1 pct.1 C. pr. civ.) și teritorial (art. 32 alin. 2 din O.G. 2/2001) să judece prezenta cauză.
Pentru a se pronunța asupra cererii de renunțare la judecată, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Constată că prin plângerea înregistrată sub nr. de mai sus, petentul R. C. M. în contradictoriu cu intimatul O. S. TĂUȚII MĂGHERĂUȘ a solicitat instanței anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 04.01.2013.
În motivarea plângerii petentul a arătat că martorii care au semnat procesul verbal sunt cei care duc mereu lemne din pădure.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
Prin cererea înregistrată la data de 25 februarie 2013 petentul a arătat că renunță la judecarea plângerii.
Conform art. 246 alin. 1 C. pr. civ. „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință publică, fie prin cerere scrisă”, iar potrivit alin. 4 interpretat per a contrario, până când nu s-a intrat în dezbaterea fondului, renunțarea se poate face fără învoirea celeilalte părți.
Având în vedere manifestarea de voință a reclamant, instanța, în temeiul art. 246 C. pr. civ. va lua act de renunțarea la judecarea prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Ia act de cererea de renunțare la judecarea plângerii formulate de petentul R. C. M. domiciliat în N., ., județul Maramureș în contradictoriu cu intimatul O. S. TĂUȚII MĂGHERĂUȘ, cu sediul în Tăuții Măgherăuș, județul Maramureș împotriva procesului verbal de contravenție silvică . nr._ încheiat la data de 04.01.2013.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi 04 Martie 2013.
PreședinteGrefier
A. L. VerdeșStela M. T.
Red. / A.L.V.
dact. / S.T.
4 ex / 09 Martie 2013
← Fond funciar. Sentința nr. 7306/2013. Judecătoria BAIA MARE | Plângere contravenţională. Sentința nr. 31/2013.... → |
---|