Obligaţie de a face. Sentința nr. 3702/2013. Judecătoria BAIA MARE

Sentința nr. 3702/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 130/182/2004

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

JUDECĂTORIA BAIA M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ cod operator - 4193

(Număr în format vechi 294/2004)

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3702

Ședința publică din 03 aprilie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. M. S.

Grefier: A. T. M.

Pe rol este soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta .., cu sediul în Benesat, ., județul S., în contradictoriu cu pârâta .., cu sediul în U., .. 29, județul Maramureș, având ca obiect obligație de a face - perimare.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, la prima strigare a pricinii, se constată lipsa părților.

Având în vedere lipsa părților, instanța, potrivit art. 104 pct. 13 din ROIIJ nr. 387/2005, dispune lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată pentru a da posibilitatea părților să se prezinte la judecată.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, la a doua strigare a pricinii, se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia se învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, precum și faptul că a trecut mai mult de 1 an de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 20.06.2005.

Instanța invocă din oficiu excepția perimării acțiunii de față și reține cauza în pronunțare pe această excepție pentru data de astăzi, 03 aprilie 2013, Completul 5 Civil, sala 33.

INSTANȚA

Deliberând asupra excepției invocate din oficiu, constată următoarele:

Prin cererea formulată pe rolul acestei instanței la data de 05.01.2004, reclamanta .., în contradictoriu cu pârâta .., a solicitat obligarea acesteia din urmă la predarea bunurilor mobile indicate în cerere.

La prima zi de înfățișare, reclamanta a solicitat suspendarea judecății în baza art. 244 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, depunând denunțul penal formulat împotriva unor persoane de la societatea pârâtă, reiterând această cerere la termenul din 17 martie 2004 (f. 49 și f. 58), fără să facă dovada că sunt întrunite cerințele suspendării.

Pârâta s-a opus acestei cereri de suspendare, însă a solicitat, la termenul din 28.04.2004, suspendarea judecății în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea cererii introduse împotriva sa de S.C. Nordagreg S.A., înregistrată pe rolul Judecătoriei Z. sub nr. 1631/2004.

La același termen s-a admis această cerere a pârâtei (f. 60).

Cererea de repunere pe rol formulată de reclamantă s-a respins, întrucât nu a făcut dovada soluționării irevocabile a Dosarului nr. 1631/2004 (f. 69-72).

La data de 03 aprilie 2012, fiind repusă pe rol cauza, din oficiu, s-a invocat excepția perimării.

Examinând excepția perimării, invocate din oficiu, instanța reține cele ce urmează:

Ultimul act de procedură efectuat în cauză de către reclamantă a fost cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată la data de 20.06.2005 (f. 69).

Cererea a fost respinsă, constatându-se că nu s-a făcut dovada rămânerii irevocabile a sentinței pronunțate în cauza înregistrată sub Dosar nr. 2521/2004 al Tribunalului S., Decizia Curții de Apel Cluj nr. 124/2005 fiind pronunțată în apel și supusă recursului.

Potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă:

„Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu”.

Iar potrivit art. 250 alin. 1 teza finală Cod procedură civilă:

„Cursul perimării este suspendat cât timp dăinuiește suspendarea judecății, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 244, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată”.

Instanța reține că cererea reclamantei a rămas în nelucrare, din vina acesteia, timp de mai mult de 1 an, aceasta nefăcând dovada cerută de instanță, astfel încât suspendarea este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată.

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare mai mult de 1 an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu.

Aplicând textele precitate la situația de fapt reținută în cele ce precedă, se va admite excepția perimării și va constata perimată cererea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimată acțiunea civilă formulată de reclamanta .., cu sediul în Benesat, ., județul S., în contradictoriu cu pârâta .., cu sediul în U., .. 29, județul Maramureș, având ca obiect obligație de a face - perimare.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de azi, 03 aprilie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

E. M. S. A. T. M.

red.E.M.S./dact.M.A.T.

2 ex./18.04.2013

JUDECĂTORIA BAIA M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

(Număr în format vechi 294/2004)

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimată acțiunea civilă formulată de reclamanta .., cu sediul în Benesat, ., județul S., în contradictoriu cu pârâta .., cu sediul în U., .. 29, județul Maramureș, având ca obiect obligație de a face - perimare.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de azi, 03 aprilie 2013

PREȘEDINTE,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 3702/2013. Judecătoria BAIA MARE