Plângere contravenţională. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria BAIA MARE

Sentința nr. 12/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 8049/182/2013

cod operator 4193

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

JUDECĂTORIA BAIA M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

Ședința publică din 12 Decembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. E. M.

Grefier A. P.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petentul P. O. C. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, având ca obiect plângere contraventională.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 5 decembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 12 decembrie 2013.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia M. la data de 1 iulie 2013 sub nr._ petentul P. O. C. a solicitat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ să se dispună admiterea plângerii - anularea procesului verbal de constatare si sancționare a contravenției .. nr._ și, pe cale de consecința, invalidarea măsurii complementare privind reținerea permisului de conducere precum si exonerarea de la plata amenzii aplicate in cuantum de 300 RON.

În motivarea de fapt a cererii petentul a arătat că:

In fapt, a fost sancționat cu reținerea permisului auto pe o perioada de 30 de zile, si amenda contravențională în valoare de 300 de ron pentru faptul ca nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat in tranversarea drumului public printr-un loc special amenajat.

În realitate - asa cum se va putea vedea si pe înregistrarea video - mașina a oprit regulamentar in fata zonei special amenajată trecerii pietonilor, a dat prioritate de trecere câtorva pietoni angajați în tranversare, iar în momentul în care autoturismul a demarat de pe loc, NICI UN PIETON NU ERA ANGAJAT ÎN TRAVERSAREA DRUMULUI PE SENSUL M. DE MERS . Mai mult agentul C. C. a recunoscut verbal, faptul ca a oprit, a dat prioritate de trecere câtorva pietoni.

Menționează că a cerut de la Serviciul de Politie Rutiera, o copie de pe procesul verbal ce face obiectul prezentei spețe pe motiv că nu este lizibil si nu poate formula plângerea, însa i s-a răspuns să facă o cerere la care Serviciul Politiei Rutiere o sa răspundă în 30 de zile, caz in care ar fi depășit termenul de formulare al Plângerii care este de 15 zile.

F. de cele arătate - sub aspectul probatiunii – solicită prezentarea de către organul constatator a înregistrării video.

Pentru aceste considerente, apreciază procesul verbal de constatare a contravenției ca nelegal și netemeinic - sens în care, solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, dispunând anularea procesului verbal și, pe cale de consecință, exonerarea de la plata amenzii aplicate si totodată invalidarea măsurii complementare privind reținerea permisului de conducere.

In drept, invocă dispozițiile art. 109 alin(9) din O.U.G. 195/2002 si a art. 31 alin (1) din OG 2/2001 si art. 223 alin (3) dinN.C.Pr.C.

în probațiune, anexează în copie:

-Procesul verbal ..nr._

- Dovada de reținere a permisului . nr_

-Carte de Identitate, . nr._

Depune prezenta în 2 exemplare și solicită judecarea cauzei în lipsă. Fără cheltuieli de judecată

Prin întâmpinarea formulată intimatul a solicitat respingerea plângerii formulate, ca nefondată având în vedere următoarele:

În fapt, petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 cu modificările ulterioare pentru aceea că Ia data de 26.06.2013, ora 12,00, în calitate de conducător auto a condus auto marca Dacia cu număr de înmatriculare_ în care se afla singur, pe . Baia M. și nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni, abaterea fiind filmată și înregistrată de aparatul video-radar omologat și verificat metrologic, montat pe autovehiculul aparținând organelor de poliție.

Cu privire la legalitatea și temeinicia actului de constatare, cu respect solicită a se dispune respingerea ca nefondată a plângerii formulate, să se mențină ca temeinic și legal procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 26.06.2013.

Fapta petentului a fost încadrată juridic în mod corect la art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 cu modificările ulterioare iar sancțiunea amenzii in cuantum de 300 lei a fost în mod corect individualizată, pe care cu respect, vă solicităm să o mențineți.

Procesul verbal de constatare a contravenției atacat a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, neexistând cauze de nulitate, constând în nerespectarea condițiilor de fond si formă impuse de lege la întocmirea actelor de constatare a contravenției conform art. 16 si următoarele din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Inprobațiune, solicită proba cu înscrisuri motiv pentru care depune originalul actului de constatare, CD- ul ce conține înregistrarea video, documentele aparatului radar, atestat operator radar.

Din analiza art. 34 din O.G. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, privind regimul juridic al contravențiilor, rezultă că procesul verbal de constatare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a-i fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută ne este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare. - Cauza Salabiaku c. Franței din-07.10.1988 -.

In temeiul art. 36 alin. 1 din O.G. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, privind regimul juridic al contravențiilor, care prevede: În cazul în care plângerea a fost respinsă, petentul va fi obligat la cheltuielilor judiciare către stat, solicită în cazul în care plângerea formulată de către petent va fi respinsă, să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

In drept, invocă dispozițiile art. 196 alin. (1), art. 205-206, art. 249, art. 223 alin. (3) și 315 alin. (1) din N Cod Procedură Civila, OG nr.2/2001 privind regimul juridic al .

În temeiul art.223 din Cod Procedură Civilă solicită judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.

La data de 18.10.2013 petentul formulează răspuns la întâmpinarea formulata de către I. de Politie al Județului Maramureș.

Din înscrisurile depuse la dosar de către intimat nu reiese ca verificarea metrologica si certificatul depus ( care nu este aproape deloc lizibil) aparțin aparatului cu care s-a făcut înregistrarea în cazul său.

De asemenea, solicită a se observa că din înregistrarea video reiese ca a dat prioritate pietonilor care traversau pe trecerea de pietoni, iar in ceea ce privește persoana care se vede pe înregistrare aceasta nu traversa pe locul marcat, ci pe lângă trecerea de pietoni, trecând prin spatele mașinii mele, neregulamentar.

In ceea ce privește invocarea Cauzei Salabiaku c. Franței din 07.10.1988, Curtea a considerat ca prezumțiile la care intimata a făcut referire sunt admisibile doar in măsura in care sunt rezonabile, prezuma lucruri dificil sau imposibil de probat si pot ti răsturnate de către persoana interesata ori aceste aspecte nu se aplică în speța de fata. Menționam ca procesul-verbal nu este lizibil nici măcar în original.

Referirea la cauza Busoni c. Franței din 07.09.1999 nu are relevanță în cazul de fată, forța probantă a procesului-verbal de constatare fiind constatată pe baza probelor administrate în dosar. Nu se poate constata nici măcar validitatea procesului-verbal atâta timp cat acesta nici măcar nu poate fi citit.

În ceea ce privește solicitarea că în cazul în care plângerea pe care a formulat-o să fie respinsă sa fie obligat la cheltuieli judiciare către stat, în baza art. 36, alin. 2 din OG 2/2001, solicită a o respinge ca fiind lipsită de temei legal. alin. 2 din acest art. fiind abrogat de Legea 76/2012.

Date fiind aspectele mai sus menționate, menține plângerea așa cum a fost formulata si solicită admiterea plângerii, anularea procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției . nr._ si, pe cale de consecința, invalidarea măsurii complementare privind reținerea permisului de conducere, precum si exonerarea de la plata amenzii aplicate in cuantum de 300 RON.

In temeiul art. 223 din Codul de Procedura Civila a solicitat judecarea cauzei si in lipsa sa.

Atașează prezentei dovada comunicării.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/26.06.2013, întocmit de agenți constatatori din cadrul intimatului Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, petentul P. O. C. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 300 lei, și cu suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de 135 lit.h din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002 și sancționată de art.100 pct.3 lit.b din OUG 195/2002.

Pentru a se aplica aceste sancțiuni s-a reținut că: la data de 26.06.2013, ora 12.00, pe bld.CG. C., din Baia M., a condus auto marca Dacia L., cu numărul de înmatriculare_, în care se afla singur, ajuns la trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător, nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversare pe trecerea de pietoni, abatere constatată cu aparatul video radar, montat pe autovehicul MAI_ HARD XMW-2.

Procesul-verbal a fost semnată de petent cu mențiunea ”nu sunt de acord cu cele relatate de Domnul Agent C. C.. Voi face plângere”.

Conform art.34 din O.G. nr.2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea CEDO (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A n 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, n_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, n_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauză, atât miza litigiului cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prev. de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001.

Sub aspectul temeiniciei se rețin următoarele: la data de 26.06.2013, ora 12.00, pe bld.CG. C., din Baia M., a condus auto marca Dacia L., cu numărul de înmatriculare_, în care se afla singur, ajuns la trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător, nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversare pe trecerea de pietoni, abatere constatată cu aparatul video radar, montat pe autovehicul MAI_ HARD XMW-2.

Procesul verbal de constatare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție ce poate fi răsturnată prin proba contrară, faptele fiind constatate personal de agenți constatatori. În cauză această prezumția nu a fost răsturnată, această obligație revenind petentului.

Conform prevederilor art.135 alin.1 lit h) din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002: conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.

Din înregistrarea efectuată cu mijloace tehnice de către intimat și depusă la dosar rezultă faptul că trecerea de pietoni era marcată și semnalizată corespunzător. Din filmarea efectuată, se observă că petentul nu acordă prioritate pietonilor angajați regulamentar în traversare pe trecerea de pietoni, marcată și semnalizată corespunzător.

Din actele depuse la dosarul cauzei, instanța reține că aparatul radar amplasat pe auto MAI_ este un aparat radar omologat și este verificat metrologic (f.14-16)

În consecință, va respinge plângerea formulată de petent, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul P. O. C., CNP_, domiciliat în Baia M., ., jud.Maramureș, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/26.06.2013, întocmit de agenți constatatori din cadrul intimatului Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, cu sediul în Baia M., ..37, jud. Maramureș.

Menține procesul-verbal contestat.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Baia M..

Pronunțată în ședința publică de la 12 decembrie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

M. E. M. A. P.

Red. jud.M.E.M.

Data red.7.02.2014

Dact. A.P.

5 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria BAIA MARE