Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2013. Judecătoria BAIA MARE
Comentarii |
|
Sentința nr. 18/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 18-12-2013 în dosarul nr. 7807/182/2013
ROMÂNIA cod operator 4193
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA BAIA M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică din 18 Decembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE V. L. F.
Grefier A. M.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petenta . SA în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, având ca obiect plângere contravențională.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că dezbaterile de fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13.12.2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta, soluționarea cauzei fiind amânată pentru data de azi, când în urma deliberării a fost pronunțată următoarea sentință.
INSTANȚA
Prin plângerea contravențională înaintată și înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus, petenta . SA a solicitat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, a se dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._/06.06.2013.
În motivare, petenta a arătat că la data de 06.06.2013 în urma unui control în trafic pe DN 1C – Lăpușel s-a reținut greșit în sarcina sa faptul că autospeciala cu nr. de înmatriculare_ efectua operațiuni de transport mărfuri fără a avea montat aparat tahograf. Astfel, i s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 pct. 12 sancționată prin art. 9 alin. 1 lit. a din OG 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora.
Potrivit Regulamentului CE nr. 561/2006 privind armonizarea anumitor dispoziții ale legislației sociale în domeniul transporturilor rutiere, există anumite derogări de la obligativitatea deținerii de aparate tahograf. Astfel, la art. 13 lit. h din regulament sunt menționate „vehiculele utilizate de serviciile de canalizare, protecție împotriva inundațiilor, apă, gaze și electricitate, de serviciile de întreținere și control al drumurilor principale, colectare și depozitarea deșeurilor menajere, de serviciile de telegraf și telefon, pentru transmisiuni de radio și televiziune și pentru colectarea emițătorilor sau a receptorilor de radio sau televiziune”. Consideră că procesul verbal de contravenție s-a întocmit fără un temei legal ceea ce ar conduce la anularea lui.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 30 al. 1, art. 194 și următoarele Cod procedură civilă, art. 31, 32 din OG 2/2001, art. 2 din G 37/2007, Regulamentului CE nr. 561/2006.
În probațiune au fost depuse la dosarul cauzei următoarele înscrisuri în copie: procesul verbal de contravenție . nr._/06.06.2013, OG 37/2007, Regulamentului CE nr. 561/2006, Hotărârea nr 21/25.06.1998 a Consiliului Județean Maramureș.
Intimatul, prin întâmpinare a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și menținerea în totalitate a procesului verbal de contravenție.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că petenta a fost sancționată contravențional pentru nerespectarea dispozițiilor art. 8 al. 1 pct. 12 din OG 37/2007, respectiv pentru faptul că la data de 06.06.2013, ora 11,25 în calitate de operator pentru transport internațional de mărfuri cu auto cu nr. de înmatriculare_, condus de B. F., pe DK 1C prin localitatea Lăpușel, a efectuat activități de transport marfă conform bonului de transport nr. 51/06.06.2013, iar la controlul efectuat de agentul constatator nu avea montat aparat tahograf. Fapta petentului a fost încadrată juridic în mod corect iar sancțiunea amenzii aplicată a fost în mod corect individualizată.
Mai arată că petenta nu a contestat faptul că nu deținea aparat tahograf, ci faptul că autovehiculele aparținând acesteia sunt exceptate de la obligativitatea de a avea montate astfel de aparate. Or, această excepție nu este aplicabilă petentei, deoarece aceasta este o societate pe acțiuni care nu face parte din categoria serviciilor de întreținere și control pe DN 1C.
Procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, neexistând cauze de nulitate, constând în nerespectarea condițiilor de fond și formă impuse de art. 16 din OG 2/2001.
De asemenea, procesul verbal face dovada deplină cu privire la situația de fapt și de drept reținută în cuprinsul său, bucurându-se de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate care poată fi combătută prin administrarea probei contrare în condițiile art. 1169-1170 Cod civil, fapta a fost reținută în mod direct de către agentul constatator.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 196 alin. 1, art. 205-206, 249, 223, 315 alin. 1 Cod procedură civilă, OG 2/2001, OG 37/2007.
Trecând la soluționarea plângerii în raport de probatoriul administrat, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 06.06.2013, petentei . SA, i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 8000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 al. 1 pct. 12 din OG 37/2007 cu modificările și completările ulterioare.
S-a reținut în sarcina petentei aceea că la data de mai sus pe DN 1C – Lăpușel în calitate de operator de transport rutier internațional de mărfuri, cu autospeciala cu nr. de înmatriculare_, condusă de B. F., a efectuat operațiuni de transport marfă conform bonului de comandă nr. 151/06.06.2013, iar în urma controlului efectuat s-a constatat că a utilizat un vehicul care nu avea montat aparat tahograf.
Analizând legalitatea procesului verbal atacat, instanța rețin că acesta cuprinde toatele elementele prevăzute de art. 17 din OG 2/2001, sub sancțiunea nulității absolute.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța reține că potrivit art. 8 al. 1 pct. 12 din OG 37/2007 cu modificările și completările ulterioare, reprezintă încălcări foarte grave ale dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului CE nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3821/85, după caz ale Acordului AETR și constituie contravenție utilizarea unui vehicul fără tahograf conform reglementărilor în vigoare”.
În speță, se reține că la momentul efectuării controlului în trafic de către agentul constatator s-a constatat că petenta efectua transport de mărfuri conform bonului de transport nr. 151/06.06.2013.
Astfel, se constată că vehiculul aparținând petentei și oprit în trafic la data încheierii procesului verbal contestat, nu executa servicii de întreținere și control al drumurilor publice.
Este adevărat că din cuprinsul Hotărârii n r. 21/25.06.1998 reiese că obiectul principal de activitate al petentei constă în întreținerea, repararea și construcția de drumuri și poduri și alte lucrări generale de construcții, dar în același timp, se poate observa că aceeași petentă mai are ca obiect de activitate și comercializarea materialelor de construcție, în această din urmă situație s-a apreciat de către instanță că nu sunt aplicabile prevederile de la lit. b din Regulamentului (CEE) nr. 561/2006.,
În concluzie, se reține că petenta nu a dovedit că la momentul constatării contravenției vehiculul cu nr. de înmatriculare_ executa activități de reparații, întreținere și control al drumurilor situate în zona în care a fost constatată fapta contravențională.
Pentru considerentele mai sus expuse va fi respinsă plângerea contravențională, pe care instanța a găsit-o neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta . SA, cu sediul în loc. Baia M., .. 46, jud. Maramureș, J_, CUI RO_, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria Baia M..
Pronunțată în ședință publică, azi 18.12.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
V. L. F. A. M.
Red.V.L.F/d.A.M.
5 ex./30.04.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7075/2013.... | Accesiune. Sentința nr. 18/2013. Judecătoria BAIA MARE → |
---|