Plângere contravenţională. Sentința nr. 1891/2013. Judecătoria BAIA MARE
Comentarii |
|
Sentința nr. 1891/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 12749/182/2012
ROMÂNIA cod operator - 4193
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA B. M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1891
Ședința publică din 20 februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. E. M.
GREFIER: T. I.
Pe rol este soluționarea plângerii contravenționale formulate de petenta .., cu sediul în B. M., ., județul Maramureș, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 9752 încheiat la data de 09.10.2012 de agenți constatatori din cadrul intimatului M. B. M. - DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul în B. M., ., județul Maramureș.
La apelul nominal, făcut în ședința publică de azi, se prezintă în reprezentarea intimatului c.j. N. C. R., lipsă fiind petenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta intimatului depune delegație, și hotărârile solicitate prin citație, la termenul anterior. Arată că s-a atașat tot materialul probator pe care îl dețin. Mai arată că înștiințarea de plată a fost afișat pe autoturismul petentei, așa cum rezultă din planșele foto depuse la dosar, iar procesul-verbal a fost comunicat petentei în termenul prevăzut de lege. Nu mai are alte cereri.
Neformulându-se alte cereri și nesolicitându-se alte probe, instanța constată cauza în stare de judecată și, în conformitate cu dispozițiilor art. 150 C. pr. civ., declară închisă faza probatorie, acordând cuvântul pe fond.
Pe fondul cauzei, reprezentanta intimatului solicită respingerea plângerii formulate de petentă și pe cale de consecință menținerea procesului-verbal încheiat și a cuantumului amenzii aplicate prin acesta.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea introdusă pe rolul acestei instanțe la data de 23 octombrie 2012 și înregistrată sub nr._, petenta .., în contradictoriu cu M. B. M. - Direcția Poliția Locală, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate, în principal, nulitatea absolută a Procesului-verbal de contravenție nr. 9752 din data de 09.10.2012, întocmit de agentul constatator din cadrul intimatului și exonerarea acetuia de la plata amenzii în cuantum de 80 de lei, iar în subsidiar reindividualizarea sanțiunii contravenționale în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea plângerii, petenta a arătat, în esență, că a fost sancționată pentru aceea că a parcat într-un loc amenajat fără a deține tichet de parcare, și solicitând pe cale de excepție anularea procesului verbal, precizând că acesta este incomplet, întrucât lipsește prevederea art. 28 din O.G. nr. 2/2001, iar fapta săvârșită de aceasta constituie contravenție numai în cazul în care nu este achitat tariful de parcare majorat în temeiul art. 3 și art. 5 din H.C.L. 14/2007 modificată și completată. S-au mai formulat apărări în sensul prevederilor art. 1 și art. 5 din O.G. nr. 2/2001 și a C.E.D.O.
În drept, s-au invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001 și H.C.L. nr. 14/2007 și H.C.L. nr. 473/2009.
S-a atașat la plângere actul contestat (f. 7).
Plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 și este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 36 din O.G. nr. 2/2001, art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimatul M. B. M. - Direcția Poliția Locală a depus întâmpinare (f. 9-10), solicitând respingerea plângerii.
În cadrul apărărilor formulate, au fost invocate dispozițiile normei contravenționale aplicate (H.C.L. nr. 14/2007 modificată și completată prin H.C.L. nr. 473/2009 - art. II lit. a), învederându-se că petenta a fost sancționată pentru fapta de a parca fără tichet pe . cu numărul de înmatriculare_, în data de 22.06.2012.
În fine, s-a argumentat legala întocmire a actului contestat, subliniindu-se respectarea dispozițiilor art. 16-17 din O.G. nr. 2/2001.
În drept, au fost invocate dispozițiile H.C.L. nr. 14/2007 cu modificările și completările aduse prin H.C.L. nr. 473/2009, precum și ale O.G. nr. 2/2001.
S-au atașat întâmpinării înscrisuri și planșe foto.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Examinând plângerea și apărările formulate, față de probele administrate și raportat la dreptul aplicabil, instanța reține cele ce urmează:
Petenta .. a fost sancționată contravențional cu amendă de 80,00 lei, pentru fapta prevăzută de art. II lit. b) din H.C.L. nr. 14/2007 cu modificările și completările aduse prin H.C.L. nr. 473/2009, în acest sens fiind întocmit Procesul-verbal de constatare a contravenției nr. 9752 din data de 09.10.2012, prin care fapta reținută în sarcina petentă este descrisă astfel:
„La data de 22.06.2012, ora 11:53, a săvârșit următoarele: conductorul auto cu numărul de înmatriculare_ a parcat fără tichet sau abonament valabil în parcarea cu plată, de pe . M.. Înștiințarea_” (f. 12).
Verificând actul contestat sub aspectul mențiunilor a căror lipsă este sancționată cu nulitatea absolută, ce se constată și din oficiu, instanța reține legalitatea actului, constatând că acesta cuprinde mențiunile privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientei, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum cuprinde și semnătura agentului constatator.
Actul contestat a fost întocmit în lipsa celui sancționat, iar împrejurarea nesemnării de către un martor a actului sub aspectul referit, a fost justificată de agentul constatator.
Din probele administrate în cauză, instanța reține că fapta pentru care a fost sancționată petenta a fost corect încadrată juridic, acesta parcând fără tichet într-o parcare cu plată.
Agentul constatator nu a descris toate împrejurările în care a fost săvârșită fapta reținută în sarcina petentei, deși aceste mențiuni sunt necesare pentru a da posibilitatea să se aprecieze asupra gravității concrete a faptei și, prin aceasta, asupra proporționalității sancțiunii aplicate cu această gravitate.
Conform art. 21 alin 3 OG nr. 2/2001:
„Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
Prin urmare, lipsind descrierea împrejurărilor ce relevă gradul de pericol social concret al faptei sancționate, instanța, pe baza probelor analizate, observând că urmarea produsă este disproporționat de redusă față de sancțiunea aplicată petentei, raportat la costul tichetului de parcare (0,50 lei/oră), apreciază că sancțiunea amenzii de 80,00 lei este excesivă.
Conform art. 7 din actul normativ evocat:
„Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale.
Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune”.
Raportat la considerentele expuse, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001 și a dispozițiilor legale precitate, instanța va admite în parte plângerea petentei și va reindividualiza sancțiunea aplicată, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii de 80,00 lei, cu sancțiunea avertisment, urmând a se atrage atenția petentei asupra obligației de a respecta pe viitor dispozițiile legale.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite în parte plângerea contravențională introdusă de petenta ., cu sediul în B. M., ., județul Maramureș, în contradictoriu cu intimatul M. B. M. – DIRECTIA POLITIA LOCALA, cu sediul în B. M., ., județul Maramureș.
Reindividualizează sancțiunea aplicată petentei prin Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 9752 din 09.10.2012 și înlocuiește sancțiunea amenzii de 80,00 lei cu sancțiunea avertisment.
Atrage atenția petentei asupra obligației de a respecta pe viitor dispozițiile legale.
Menține în rest Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 9752 din 09.10.2012.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 20.02.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
S. E. M. T. I.
Red. S.E.M./dact. I.T.
4 ex./28.02.2013
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 1191/2013. Judecătoria BAIA... | Actiune in regres. Sentința nr. 3180/2013. Judecătoria BAIA MARE → |
---|