Plângere contravenţională. Sentința nr. 2436/2013. Judecătoria BAIA MARE
Comentarii |
|
Sentința nr. 2436/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 13498/182/2011
ROMÂNIA Cod operator - 4193
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA BAIA M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2436
Ședința publică din 5 martie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. D.
GREFIER: M. M.
Pe rol este soluționarea plângerii la contravenție formulate de petentul C. I. V., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 24.11.2011 de către agentul constatator din cadrul intimatului.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc la data de 26 februarie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, în vederea deliberării, în temeiul art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 5 martie 2013.
INSTANȚA
Prin plângerea la contravenție înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia M., la data de 15.06.2012, sub nr._, petentul C. I. V., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză să dispună, în principal, să anuleze procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 24.11.2011, ca nelegal, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că la data de 24.11.2011, a consumat două pahare de must, după cină, neștiind că mustul are alcoolemie și a condus cu mașina un prieten care fusese în vizită la el. Se afla în mașină cu trei prieteni, când pe . fost oprit de un echipaj de poliție care l-a legitimat și constatând că are o alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, în urma testării cu fiola alcooltest i-a aplicat o amendă în cuantum 603 lei și sancțiunea avertismentului pentru faptul că nu purta centură de siguranță.
În drept, petentul a a invocat prevederile art. 118 alin. 1 și 2 din OUG 195/2002.
Intimatul, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii formulate, ca nefondată și menținerea ca temeinic și legal a procesului verbal de contravenție atacat.
În motivarea în fapt a întâmpinării, intimatul a arătat că petentul a fost sancționat pentru încălcarea prevederilor art. 102 alin. 3 lit. a și art. 36 alin. 1 din OUG 195/2002, cu modificările ulterioare, pentru aceea că la data de 24.11.2011, orele 00,24, a condus autoturismul marca Seat cu nr. de înmatriculare_ prin localitatea Baia M., pe . timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, faptă constatată cu aparatul etilotest marca Drager, conform fișei nr._/24.11.2011 și nu purta centură de siguranță.
Faptele petentului au fost încadrate juridic în mod corect, iar sancțiunea amenzii în cuantum de 603 lei, pentru prima contravenție și avertisment pentru cea de-a doua contravenție, au fost în mod corect individualizate. Totodată, apreciază că agentul constatator a reținut permisul de conducere al petentului în vederea dreptului de a conduce, ca măsură complementară.
Procesul verbal de constatare a contravenției atacat a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, neexistând cauze de nulitate, constând în nerespectarea condițiilor de fond și formă impuse de lege la întocmirea actelor de constatare a contravenției conform art. 16 și următoarele din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Consideră că faptele contravenționale pentru care a fost sancționat petentul au un grad de pericol sociale ridicat, având în vedere numărul mare de evenimente rutiere din care rezultă vătămări corporale și decese ale persoanelor implicate, petentul a consumat alcool și transportat pe scaunul din față un copil, punându-i acestuia în mod cert viața în pericol.
În drept, intimatul a invocat prevederile art. 115 și următoarele Cod procedură civilă.
Analizând actele și probele de la dosar, instanța constată următoarele:
Prin procesul verbal contestat, petentului i-a fost aplicată amenda contravențională în cuantum de 603 lei, în baza art. 102 alin. 3 lit. a și art. 36 alin. 1 din OUG nr. 195/2001, reținându-se că la data de 24.11.2011 petentul a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, în localitatea Baia M., pe . timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, la controlul efectuat având 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, petentul nu purta centură de siguranță, faptă pentru care i-a fost aplicată sancțiunea „avertisment”.
Proba alcoolemiei a fost făcută cu înscrisul de la fila 18.
Starea de fapt arătată de agentul constatator vizavi de alcoolemie a fost confirmată de martorul audiat la fila 36.
În condițiile în care cu martorul audiat s-a probat faptul că petentul purta centură de siguranță la momentul depistării în trafic, plângerea urmează a fi admisă în parte, cu consecința anulării în parte a procesului verbal cu privire la sancțiunea contravențională aplicată.
În altă ordine de idei, procesul verbal nu prezintă vicii de fond sau formă ce ar cădea sub incidența dispozițiilor O.G. 2/2001, în materie de nulitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
ADMITE ÎN PARTE plângerea contravențională formulată de petentul C. I. V., domiciliat în C., nr. 168, jud. Maramureș, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, cu sediul în Baia M., .. 37, jud. Maramureș, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 24.11.2011.
Anulează procesul verbal de contravenție în privința celei de a doua contravenții reținute în sarcina petentului, de a conduce fără a purta centură de siguranță.
Respinge plângerea la contravenție în privința primei contravenții reținute în sarcina petentului, de a conduce pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
Menține restul dispozițiilor procesului verbal atacat.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5 martie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. D. M. M.
Red. D.D./dact. M.M.
5 ex./04.04.2013
Dosar nr._
HOTĂRĂȘTE:
ADMITE ÎN PARTE plângerea contravențională formulată de petentul C. I. V., domiciliat în C., nr. 168, jud. Maramureș, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, cu sediul în Baia M., .. 37, jud. Maramureș, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 24.11.2011.
Anulează procesul verbal de contravenție în privința celei de a doua contravenții reținute în sarcina petentului, de a conduce fără a purta centură de siguranță.
Respinge plângerea la contravenție în privința primei contravenții reținute în sarcina petentului, de a conduce pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
Menține restul dispozițiilor procesului verbal atacat.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5 martie 2013.
PREȘEDINTE,
← Actiune in regres. Încheierea nr. 2360/2013. Judecătoria BAIA... | Cereri. Sentința nr. 3642/2013. Judecătoria BAIA MARE → |
---|