Plângere contravenţională. Sentința nr. 509/2013. Judecătoria BAIA MARE
Comentarii |
|
Sentința nr. 509/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 8114/182/2012
cod operator 4193
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA BAIA M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 509/2013
Ședința publică din 22 Ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. I. R.
Grefier A. P.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petentul B. A. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 15 ianuarie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 22 ianuarie 2013.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia M., la data de 04.07.2012, sub numărul_, petentul B. A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, să dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/18.06.2012 încheiat de agenți constatatori din cadrul intimatului.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că în data de 18.06.2012, în jurul orei 18.30, în localitatea Groși, conducând un microbus Sprinter, înmatriculat cu numărul_, pe care îl cumpărase cu două ore înainte din Satu M., a fost oprit, într-un loc în pantă, în curbă și fără loc de refugiu, de agentul de poliție căruia i-a înmânat actele mașinii și permisul de conducere eliberat de autoritățile din S.U.A. Acesta nu i-a adus la cunoștința petentului motivele opririi și după ce l-a amenințat că îl va amenda cu 1000 lei, a întocmit procesul verbal de contravenție, pe care petentul a refuzat să îl semneze, deoarece de la început oprirea a fost realizată cu încălcarea regulilor, datorită zonei în care a fost efectuată.
După ce petentul a refuzat semnarea procesului verbal, agentul de poliție a aruncat înspre el documentele înmânate anterior, documente care au căzut pe jos. Apoi, întrucât cei doi agenți au venit înspre mașina petentului cu intenția de a îl lovi, acesta a plecat fără a își mai recupera documentele.
Plângerea nu a fost întemeiată în drept.
În probațiune, au fost depuse, în copie, următoarele înscrisuri: procesul verbal de îndeplinire a procedurii de afișare (f.3) și procesul verbal contestat (f.4).
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997.
La termenul de judecată din data de 25.09.2012, petentul a depus la dosar adresa nr._/28.06.2012, emisă de către intimat (f.20).
La data de 18.10.2012, prin registratura instanței, intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună respingerea plângerii formulate ca nefondată.
În apărarea sa, intimatul a arătat că petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 148 pct. 11, 147 alin. 1 pct. 1 din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2002 și art. 44 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, pentru aceea că la data de 18.06.2012, în calitate de conducător auto a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pe D.N. 18B, prin localitatea Groși, având aplicate pe geamurile autoutilitarei folii de natură a estompa vizibilitatea atât din interior, cât și din exterior și fără a avea aplicat pe geamuri marcaj corespunzător de către autoritatea competentă, respectiv Registrul Auto Român. La controlul efectuat de către agentul constatator, acesta a constatat că petentul nu a prezentat actele solicitate și că nu a folosit luminile de întâlnire.
S-a menționat, de asemenea, că la momentul opririi în trafic, petentul a avut un comportament jignitor față de agentul constatator, aruncând actele pe geamul autoturismului pe care îl conducea și a plecat fără a i se permite acest lucru.
Faptele petentului au fost încadrate juridic în mod corect, iar sancțiunile aplicate au fost în mod corect individualizate.
Se arată că procesul verbal . nr._/18.06.2012 este legal și temeinic, fiind întocmit cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001. Acesta se bucură de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate în ceea ce privește situația de fapt și de drept reținută în cuprinsul său, care poate fi combătută de către petent prin administrarea probei contrare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 și urm. C.proc.civ.
În probațiune, au fost anexate întâmpinării: raportul agentului constatator (f.29) și copia borderoului prin care se dovedește că actul de constatare a fost înaintat spre executare Primăriei Cernești (f.30).
La termenul de judecată din data de 23.10.2012, a fost audiată martora semnatară a procesului verbal de contravenție – M. C. (f.31), iar la termenul din data de 25.10.2012, petentul a depus la dosar note scrise (f.33), copia cărții de identitate a autoturismului înmatriculat cu numărul_, copia facturii fiscale . RAR nr._/03.07.2012 (f.35), extras de pe site-ul Regiei Autonome Registrul Auto Român (f.36) și o fotografie (f.37).
La solicitarea instanței, la data de 28.11.2012, prin serviciul registratură, intimatul a depus la dosar adresa nr._/23.11.2012 (f.41, 42).
La termenul din data de 15.01.2013, instanța, în temeiul art. 167 C.proc.civ. a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciindu-le legale, verosimile, pertinente și concludente în soluționarea cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/18.06.2012 încheiat de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, petentului B. A. i-au fost aplicate sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 700 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 148 pct. 11 din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2002, sancțiunea avertismentului pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 147 alin. 1 pct. 1 din același act normativ și sancțiunea amenzii în cuantum de 140 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 44 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002.
În cuprinsul procesului-verbal de contravenție s-a reținut faptul că în data de 18.06.2012, ora 17.50, în calitate de conducător auto, petentul a condus autoturismul marca Mercedes, cu numărul de înmatriculare_, pe D.N. 18B, prin localitatea Groși, având montate folii de culoare neagră pe geamurile laterale ale autoutilitarei, fără a deține omologare în acest sens. De asemenea, conducătorul auto a refuzat să prezinte la control actele de România, prezentând un permis emis de S.U.A., și nu a folosit luminile de întâlnire.
Plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Deși petentul nu a contestat legalitatea întocmirii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța are dreptul și obligația, deopotrivă, de a verifica legalitatea procesului verbal atacat, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, în ceea ce privește motivele de nulitate absolută ce ar putea fi invocate și din oficiu. Făcând aplicarea acestui articol în prezenta cauză, instanța reține că actul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută care să impună anularea acestuia.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, fiind încheiat de un agent al forței publice, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și legalitate. Din acest punct de vedere, incumbă petentului sarcina de a face dovada, prin probe neîndoielnice, că cele consemnate nu corespund realității în sensul că, fie fapta nu există, fie ea s-a desfășurat altfel.
Instanța are în vedere cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza I. P. împotriva României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011). Astfel, Curtea a reținut că, într-o plângere contravențională, invocarea de către instanțe a prezumției de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea caracter neașteptat, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională. Curtea Europeană a Dreptului Omului a subliniat importanța ca, în cadrul unui proces având ca obiect plângere contravențională, instanța națională să-i ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale. Curtea EDO a constatat în această cauză că singurele probe pe baza cărora instanțele naționale puteau pronunța o hotărâre erau cele depuse de agentul constatator iar, în condițiile în care reclamantului i s-a dat posibilitatea pe tot parcursul procesului să-și dovedească afirmațiile, acesta nu a fost plasat într-o situație dezavantajoasă, astfel încât nu a fost încălcat art. 6 CEDO.
În ceea ce privește prima contravenție reținută în sarcina petentului, se constată că potrivit art. 148 pct. 11 din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2002, este interzis conducătorului de autovehicul să aibă aplicate folii sau tratamente chimice pe parbrize, lunetă ori pe geamurile laterale, care restrâng sau estompează vizibilitatea, atât din interior, cât și din exterior, cu excepția celor omologate și certificate, prin marcaj corespunzător, de către autoritatea competentă.
În actul de constatare, agentul a arătat că mașina marca Mercedes Sprinter, înmatriculată cu numărul_, condusă de către petent la data de 18.06.2012, avea aplicate folii de culoare neagră pe geamurile laterale, fără a se deține omologare în acest sens.
Prin notele scrise depuse la dosar, la data de 25.10.2012, petentul a învederat instanței că a fost în mod nelegal sancționat, deoarece deține omologare pentru foliile aplicate pe geamurile mașinii. În dovedirea celor susținute, a depus copia cărții de identitate a autovehiculului și factură emisă de R.A.R. la data de 03.07.2012, pentru omologare, certificarea autenticității vehiculului și folii securizare (f.35).
Astfel, se observă că obținerea omologării a avut loc ulterior constatării contravenției (03.07.2012, față de 18.06.2012) și întrucât . aplicarea sancțiunii nu înlătură răspunderea contravențională, iar petentul nu a reușit să dovedească o altă stare de fapt decât cea redată în actul de constatare, instanța reține că petentul a săvârșit contravenția prevăzută și sancționată de art. 102 alin. 1 pct. 35 din O.U.G. nr. 195/2002 (aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, lunetă sau pe geamurile laterale, cu excepția celor omologate și/sau certificate de către autoritatea competentă și care sunt marcate corespunzător).
S-a mai reținut în sarcina petentului încălcarea prevederilor art. 147 alin. 1 din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2002 (conducătorul de autovehicul este obligat să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare).
În procesul verbal de contravenție s-a consemnat că petentul a refuzat să prezinte la control actele de România, prezentând un permis emis de S.U.A. În raportul întocmit, agentul constatator a declarat că la momentul controlului petentul a prezentat permisul de conducere eliberat de către autoritățile din S.U.A, certificatul de înmatriculare și asigurarea autoutilitarei f.29). Având în vedere că însuși agentul constatator a arătat că petentul a prezentat actele menționate și că obligația legală este de a prezenta permisul de conducere și nu permisul de conducere eliberat de autoritățile române, instanța constată că în mod greșit s-a reținut în sarcina petentului contravenția prevăzută și sancționată de art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002 (nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege).
Referitor la fapta petentului de a circula pe DN 18B, prin localitatea Groși, fără a folosi luminile de întâlnire, instanța reține că potrivit prevederilor art. 44 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, conducătorii de autovehicule au obligația de a folosi luminile de întâlnire și în timpul zilei atunci când circulă pe autostrăzi, pe drumurile expres și pe cele naționale europene (E).
Având în vedere că la momentul constatării faptei, petentul circula pe un drum național, care nu este inclus în enumerarea limitativă redată în art. 44 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, instanța constată că, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei contravenții.
Sub aspectul individualizării sancțiunii aplicate în temeiul art. 101 alin. 1 pct. 35 din O.U.G. nr. 195/2002, având în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și raportat la gradul de pericol social al faptei, instanța apreciază că nu există împrejurări ale săvârșirii faptei care să justifice aplicarea unei sancțiuni care să depășească minimul special.
Prin urmare, instanța va admite în parte plângerea, va reindividualiza sancțiunea amenzii contravenționale aplicate petentului pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 148 pct. 11 din R.O.U.G. 195/2002, în sensul reducerii cuantumului acesteia de la suma de 700 lei la suma de 630 lei, și va anula în parte procesul verbal contestat în ceea ce privește faptele prevăzute de art. 147 alin. 1 pct. 1 din R.O.U.G. nr. 195/2002, respectiv art. 44 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul B. A., cu domiciliul ales în comuna Cernești, ., jud. Maramureș, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, cu sediul în Baia M., .. 37, jud. Maramureș.
Reindividualizează sancțiunea amenzii contravenționale aplicate petentului prin procesul verbal de contravenție . nr._/18.06.2012, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 148 pct. 11 din R.O.U.G. 195/2002, în sensul reducerii cuantumului acesteia de la suma de 700 lei la suma de 630 lei.
Anulează în parte procesul verbal de contravenție . nr._/18.06.2012, în ceea ce privește faptele prevăzute de art. 147 alin. 1 pct. 1 din R.O.U.G. nr. 195/2002, respectiv art. 44 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002.
Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție . nr._/18.06.2012, încheiat de intimat.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
D. I. RUSUADRIANA P.
Red. D.I.R/ dact. A.P./ 4 ex./ 22 februarie 2013
← Actiune in regres. Sentința nr. 3334/2013. Judecătoria BAIA MARE | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9500/2013.... → |
---|