Plângere contravenţională. Sentința nr. 7110/2013. Judecătoria BAIA MARE
Comentarii |
|
Sentința nr. 7110/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 28-06-2013 în dosarul nr. 903/182/2013
cod operator 4193
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA BAIA M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7110/2013
Ședința publică din 28 Iunie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. L. V.
Grefier A. A.
Pe rol este judecarea cauzei Civile privind pe petenta . ROMÂNIA SRL și pe intimata A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR CJPC-MARAMUREȘ, având ca obiect plângere contravențională .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din data de 14.06.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru ziua de 21.06.2013, apoi pentru ziua de azi 28.06.2013, când a pronunțat prezenta sentință.
INSTANȚA,
Deliberând asupra acțiunii de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 24.01.2013, sub numărul de_, petenta . ROMÂNIA SRL a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu intimata A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR CJPC MARAMUREȘ, să dispună anularea procesului verbal de contravenție ., nr._ încheiat de către intimată.
În motivarea plângerii petenta arată faptul că în data de 28.12.2013 a fost sancționată contravențional pentru faptul că prețurile afișate la produsele care se comercializează la set induc în eroare consumatorii deoarece prețul pe bucată este afișat pe aceeași etichetă de preț cu cel al setului, dar este scris cu caractere mai mari decât cel al setului.
Se precizează că nu există nici un act normativ care să oblige cu ce caractere să fie scrise prețurile diferitelor produse. Consideră că important nu sunt caracterele cu care sunt scrise prețurile, ci faptul că acestea sunt scrise.
Plângerea este întemeiată în drept pe dispozițiile din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În dovedirea acțiunii petenta a depus la dosarul cauzei: proces verbal de constatare a contravenției ( filele nr.7-9).
În data de 14.03.2013 intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat instanței de judecată să respingă plângerea ca neîntemeiată, întrucât fapta săvârșită de către petentă este dovedită prin toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Se arată că consumatorii sunt induși în eroare întrucât prețul pe bucată este scris cu caractere duble față de cel pentru set, deși produsul se comercializează doar la set.
Se mai precizează că și în cazul produselor electrice prețul final al acestora este scris cu caractere mai mici decât prețul fără taxa de timbru, ceea ce induce în eroare consumatorii.
În probațiune, a fost depus la dosarul cauzei de către intimată copie proces verbal.
Totodată, în conformitate cu art.242 Cod Proc. Civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
În data de 28.12.2012 petenta . ROMÂNIA SRL a fost sancționată contravențional, prin procesul verbal ANPC, nr._ cu amendă în cuantum de 5000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.6 alin1 lit d din Legea 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, respectiv pentru faptul că prețurile afișate la produsele care se comercializează la set induc în eroare consumatorii deoarece prețul pe bucată eset afișat pe aceeași etichetă de preț cu cel al setului, dar este scris cu caractere mai mari ( dublu) față de cel al setului.
Tot prin procesul verbal menționat, petenta a fost sancționată cu avertisment pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art 20 alin 4 din OG 21/1992 privind protecția consumatorilor, pentru aceea că la produsele electrice prețul final nu este scris cu aceleași caractere față de prețul final al produselor, fără taxa de timbru.
Conform art. 34 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor instanța analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.
Sub aspectul legalității procesului verbal de contravenție, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art.16 și 17 din actul normativ precizat, sub sancțiunea nulității, fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale.
În ceea ce privește prima contravenție instanța reține următoarele:
Articolul 6 din Legea 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor: “ o practică comercială este considerată ca fiind acțiune înșelătoare dacă aceasta conține informații false sau, în orice situație, inclusiv în prezentarea generală, induce în eroare sau este susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu, astfel încât, în ambele ipoteze, fie îl determină, fie este susceptibilă a-l determina pe consumator să ia o decizie de tranzacționare pe care altfel nu ar fi luat-o, chiar dacă informațiile sunt, în fapt, corecte în raport cu unul sau mai multe dintre următoarele elemente:prețul sau modul de calcul al prețului ori existența unui avantaj specific al prețului”.
Argumentul petentei este acela că nici un act normativ nu prevede mărimea caracterelor cu care să fie afișat prețul unui produs.
Este adevărat, dar faptul că prețul pe bucată este trecut pe aceeași etichetă cu prețul pe set, dar și cu caratere mai mari, poate conduce la inducerea în eroare a unui consumator, mai ales în condițiile în care produsul în cauză se vinde doar la set.De altfel petenta nu a dovedit nici un interes legal ori un motiv pertinent pentru comportamentul acesteia.
Potrivit textului legal este suficient ca consumatorul să poată fi indus în eroare, lucru care se poate realiza cu ușurință.
În ceea ce privește cea de-a doua contravenție, instanța reține că potrivit art.20 alin4 din OG 21/1992 privind pretecția consumatorului “ vânzătorii și prestatorii de servicii trebuie să informeze consumatorii despre prețul final al produsului sau despre tariful serviciului prestat, pe care îl suportă consumatorul, care să cuprindă toate costurile, inclusiv taxa pe valoarea adăugată și toate costurile suplimentare, și să le ofere acestora toate informațiile și documentele tehnice, după caz, care trebuie să însoțească produsul sau serviciul”
Această obligație trebuie îndeplinită cu bună credință, fără a induce în eroare consumatorul, legea putând fi interpretată doar în folosul consumatorului, după cum statuează și legislația europeană.
Instanța apreciază că prin trecerea prețului fără taxă cu caractere mai mari decât cel cu taxă se adduce atingere intereselor consumatorilor, care ar putea fi induși în eroare.Nici în această situație petenta nu a dovedit un motiv pertinent carte să justifice comportamentul menționat.
Sub aspectul temeiniciei instanța reține că, petenta nu contestă starea de fapt din cuprinsul procesului verbal de contravenție.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor contravenționale art.5 al.5 din actul normativ menționat anterior, prevede care sunt criteriile raportat la care se aplică sancțiunile contravenționale, respectiv gradul de pericol social al faptei ,împrejurările săvârșirii acesteia, scopul urmărit sau circumstanțele personale ale contravenientului.
Față de aceste criterii instanța de judecată constată că sancțiunile contravenționale au fost legal individualizate.
Având în vedere cele precizate mai sus, instanța de judecată urmează a respinge plângerea.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de către petenta . ROMÂNIA SRL, cu sediul în București, ..51N, clădirea C6, corp A, sector 3 în contradictoriu cu intimata A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR CJPC MARAMUREȘ, cu sediul în Baia M., ..4B, jud. Maramureș, ca neîntemeiată.
Menține procesul verbal de constatare a contraventiei, ., nr._ întocmit de către intimată.
Fară cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi data de 28.06.2013.
Președinte Grefier
A. L. V. A. A.
Red. / A.L.V.
dact. / A.A.
4 ex / 03 Iulie 2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6682/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5187/2013.... → |
---|