Plângere contravenţională. Sentința nr. 715/2013. Judecătoria BAIA MARE

Sentința nr. 715/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 7381/182/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

JUDECĂTORIA B. M.

SECȚIA CIVILĂ„cod operator 4193”

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 715/2013

Ședința publică din 25 ianuarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M.-E. M.

GREFIER: M. T.

Pe rol fiind soluționarea cauzei privind pe petenta P. D. și pe intimatul M. B. M. - DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 18.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta, dată la care în temeiul prevederilor art. 146 Cod procedură civilă coroborate cu art. 260 Cod procedură civilă, instanța a amânat pronunțarea la 25.01.2013.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. M. la data de_, în dosar nr._, petenta P. D. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul M. B. M. - DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, anularea procesului-verbal de contravenție nr. 7788, încheiat la data de 08.05.2012 de Primăria B. M. - Poliția Locală.

În motivarea plângerii petenta a arătat că prin procesul-verbal de contravenție contestat a fost sancționată contravențional pentru aceea că ar fi parcat autoturismul în parcarea cu plata ,, Tarom, situată pe . M. .

A arăt că nu corespunde realității faptul că a parcat autoturismul în data de 20.12.2011 în parcarea de la ,,Tarom”.

Procesul verbal de constatare a contravenției atacat a fost întocmit cu nerespectarea dispozițiilor legale, existând cauze de nulitate, constând în nerespectarea condițiilor de fond și formă impuse de lege la întocmirea actelor de constatare a contravenției conform art. 16 si următoarele din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Solicită ca intimata în probațiune să depună înscrisuri, fotografii sau orice probe prin care să facă dovada că petenta se face vinovată de această săvârșirea contravenției.

In susținerea plângerii invocă cauza Ziliberberg contra M. din 01.02.2005, paragraf 29, Cauza Garyfallou contra G. din 22.09.1998, paragraf.56, cauza Ozturk contra Germania ,cauza A. contra România.

În drept,invocă prevederile O.G.2/2001.

Pentru termenul de judecată din data de 24.07.2012 intimatul M. B. M. prin Primar C. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii petentei P. D. cu domiciliul în B. M. .. 20/29 împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 7788/08.05.2012 și menținerea procesului-verbal ca fiind temeinic și legal întocmit.

În motivarea întâmpinării a arătat că potenta a fost sancționată contravențional cu amendă în temeiul HCL nr. 14/2007 modificată și completată prin HCL Nr. 473/2009, art. XI litera A pentru "parcarea fără tichet de pe . cu numărul de înmatriculare_ în data de 20.12.2011."

Reclamantul nu recunoaște că la data controlului el nu deținea tichet de parcare. Dacă ar fi existat, petentul avea obligația să-l amplaseze în zonă vizibilă în interiorul autoturismului și procesul verbal de contravenție nu se mai încheia.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea CEDO (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A n 141-A, p.15, &28; Telfner c. Austriei, n_/96, & 16, 20 mart. 2001; A. contra României, nr_/03, & 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare. In prezenta cauză atât miza litigiului - aplicarea unei amenzi în sumă de 80 lei cât asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal consideră că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile obligatorii indicate de aceste texte legale.

S-a arătat că din procesul verbal reiese cert data la care contravenientul a fost sancționat și anume data de 20.12.2011 dată la care agentul constatator a aplicat pe parbrizul mașini înștiințarea de plată prin care contravenientul avea posibilitatea ca în termen de 48 de ore să plătească jumătate din minimul amenzii. Din moment ce contravenientul nu a achitat această amendă agentul constatator este obligat să se informeze la Serviciului de înmatriculări B. M. cine este proprietarul mașini și să comunice procesul verbal în termenul legal de 6 luni.

Agentul constatator a perceput prin propriile simțuri, săvârșirea faptei contravenționale, iar privitor la autorul acesteia, mai exact persoana responsabilă aceasta a fost consemnată urmare a verificărilor efectuate în evidența instituțiilor abilitate. Este chiar imposibilă practic, în situația existenței doar a unui autovehicul parcat, în stradă, constatarea utilizatorului/ proprietarului autovehiculului.

În considerarea aspectelor învederate, s-a aplicat în mod corect sancțiunea amenzii contravenționale, aceasta fiind de altfel în cuantumul minim prevăzut de lege. Sancțiunea aplicată fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei.

In drept, au fost invocate dispozițiile H.C.L. 14/2007, modificată și completată cu I I.C.L. 473/2009 și Ordonanța 2/2001-privind regimul juridic al contravențiilor.

Asupra excepției prescripției dreptului de a executa sancțiunea amenzii contravențioanale invocată din oficiu de instanță:

Dispozițiile art.26 din OG 2/2001 stabilesc:

(1) Dacã agentul constatator aplica și sancțiunea, iar contravenientul este prezent la încheierea procesului-verbal acestuia copia de pe acesta și înștiințarea de plata se înmâneazã contravenientului, fãcându-se mențiune în acest sens în procesul-verbal. Contravenientul va semna de primire.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplica și fata de celelalte persoane cãrora trebuie sa li se comunice copia de pe procesul-verbal, dacã sunt prezente la încheierea acestuia.

(3) În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuza sa semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum și a înștiințãrii de plata se face de cãtre agentul constatator în termen de cel mult o luna de la data încheierii.

Dispozițiile art.14 alin.1 din OG 2/2001 stabilesc: executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacã procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o luna de la data aplicãrii sancțiunii.

În cauza de față, petenta P. D. a fost sancționată prin procesul-verbal de contravenție nr.7788/8.05.2012, de agenți constatatori din cadrul intimatului M. B. M.-Direcția Poliția Locală.

Desi, instanța a solicitat intimatei să depună la dosar dovada comunicării procesului-verbal de contravenție nr.7788/8.05.2012, aceasta a depus la dosar o confirmare de primire în care nu s-a făcut nicio mențiune privind comunicarea acestui proces-verbal, respectiv prin afișare la domiciliul contravenientei sau prin înmânarea acestuia personal contravenientei.

Instanța reține că nu s-a făcut dovada comunicării acestui proces-verbal de contravenție petentei P. D., în termen de o lună de la data întocmirii, având în vedere că acest proces-verbal de contravenție a fost întocmit în lipsa petentei.

Pentru aceste motive, va admite excepția prescripției executării sancțiunii amenzii contravenționale, invocată din oficiu de instanță.

Va constata prescris dreptul de a executa sancțiunea amenzii de petenta P. D., aplicată acesteia prin procesul-verbal de contravenție nr.7788/8.05.2012, de agenți constatatori din cadrul intimatului M. B. M. - Direcția Poliția Locală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția prescripției executării sancțiunii amenzii contravenționale, invocată din oficiu de instanță.

Constată prescris dreptul de a executa sancțiunea amenzii de petenta P. D., domiciliată în B. M., ..20, ., aplicată acesteia prin procesul-verbal de contravenție nr.7788/8.05.2012, de agenți constatatori din cadrul intimatului M. B. M. - Direcția Poliția Locală, cu sediul în B. M., ., jud. Maramureș.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 25 ianuarie 2013

PREȘEDINTE GREFIER

M. E. M. M. T.

Red.jud.M.E.M

Data red. 7.03.2013

Dact. M.T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 715/2013. Judecătoria BAIA MARE