Plângere contravenţională. Sentința nr. 9393/2013. Judecătoria BAIA MARE
Comentarii |
|
Sentința nr. 9393/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 1617/182/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA BAIA M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator - 4193
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9393
Ședința publică din 20 septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. T. N.
GREFIER: T. I.
Ministerul Public a fost reprezentat în temeiul disp. art.8 alin. 4 din O.G. nr. 55/2002, prin procuror G. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia M.
Pe rol este judecarea cererii formulate de petentul I. DE J. JUDEȚEAN MARAMUREȘ în contradictoriu cu intimatul R. F.-D., având ca obiect plângere contravetionala ÎNLOCUIRE AMENDĂ .
La apelul nominal, făcut în ședința publică de azi, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care se învederează că este al III-lea termen de judecată, cauza fiind amânată pentru a se depune relațiile solicitate Administrației Finanțelor Publice Maramureș și ITM Maramureș, aceste două instituții răspunzând pentru acest termen, prima prin adresa nr._, iar a doua prin adresa nr. 7973/01.07.2013, după care:
Reprezentanta Ministerului Public arată că nu mai are alte solicitări de formulat în probațiune.
În lipsa unor alte solicitări în probațiune, instanța constată cauza în stare de judecată și, în conformitate cu dispozițiilor art. 150 C. pr. civ., declară închisă faza probatorie, acordând cuvântul pe fond.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea acțiunii formulate de petentul I. de J. Județean Maramureș pentru motivele invocate și detaliate în cererea introductivă de instanță, considerând că sunt întrunite cerințele admisibilității acesteia.
Instanța reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia M. la data de 05 februarie 2013, înregistrată sub nr._, petentul I. de J. Județean Maramureș în contradictoriu cu intimatul R. F.-D., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună înlocuirea amenzii contravenționale aplicate intimatului, conform anexei depuse la dosar, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale, petentul a arătat că intimatul a fost sancționat cu amendă contravențională pentru constatarea săvârșirii unei abateri prevăzute de Legea nr. 61/1991. Suma care nu a fost achitată cu titlu de amendă, de către intimat, se cifrează la 200 lei potrivit celor indicate în procesul verbal . nr._/31.07.2009.
În probațiune, au fost depuse la dosarul cauzei, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției în original, somația, titlul executoriu emis în baza acestora, proces verbal de comunicare, dovezi privind veniturile obținute de către intimat.
Instanța a dispus verificări în privința veniturilor realizate de către intimat, emițând adrese către Casa de Pensii Maramureș, AFM și ITM.
În drept, au fost invocate prevederile art. 115 și urm. Cod procedură civilă, O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, O.G. nr. 55/2002, Decizia nr. 7 din 20.09.2010 a Î.C.C.J. S-au invocat dispozițiile art. 242 alin 2 Cod procedură civilă privind judecata în lipsă.
Intimatul nu a formulat întâmpinare față de cererea introductivă de instanță și nu s-a prezentat în fața instanței.
Analizând cererea prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/31.07.2009, intimatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum total de 200 lei pentru încălcarea dispozițiilor din Legea 61/1991.
Așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, intimatul nu a atacat procesul verbal și nu a achitat amenda stabilită în sarcina sa iar Primăria Baia-M. a demarat procedurile necesare pentru executarea silită a titlului executoriu-procesul verbal neatacat. Întrucât s-a constatat că nu există posibilitatea executării silite a intimatului, Primăria Baia-M. a dispus restituirea procesului verbal prin care intimatul a fost sancționat contravențional petentului în vederea demarării procedurilor de transformare a sancțiunii amenzii în muncă în folosul comunității.
Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 3 din OG 2/2001, prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege. În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
Instanța reține că prin Decizia nr. 7/20.09.2010 s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilindu-se faptul că dispozițiile art. 9 alin. 3 – 5 din O.G. nr. 2/2001, prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. 1 și 2 din aceeași ordonanță și la dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 55/2002, se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Față de cele arătate mai sus, instanța constată că sunt îndeplinite cumulativ condițiile art. 9 alin. 1, 2, 3 din OG 2/2001 pentru admiterea cererii și va dispune obligarea intimatului la efectuarea a 80 ore de muncă în folosul comunității, sancțiune aplicată prin raportarea cuantumului total al amenzii neachitate la venitul minim garantat pe economie respectiv limita maximă impusă prin lege (300 ore).
Pentru executarea mandatului ce va fi emis în acest scop, intimatul se va prezenta Primăria Baia-M., la dispoziția Primarului, munca urmând a fi efectuată conform dispozițiilor OUG 55/2002, potrivit aptitudinilor intimatului în domeniile serviciilor publice, conform art. 2 din actul normativ sus-menționat- pentru întreținerea locurilor de agrement, a parcurilor și a drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea localităților, desfășurarea de activități în folosul căminelor pentru copii și bătrâni, al orfelinatelor, creșelor, grădinițelor, școlilor, spitalelor și al altor așezăminte social-culturale respectiv în temeiul HCL Baia-M. nr. 471/2002 în cadrul Serviciului Public Ambient U..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea formulată de petentul I. DE J. JUDEȚEAN MARAMUREȘ, cu sediul în Baia-M., ., jud. Maramureș, în contradictoriu cu intimatul R. F.-D., domiciliat în Baia-M., ./68, jud. Maramureș.
Dispune transformarea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei, aplicată prin procesul-verbal ._ în 80 ore de muncă în folosul comunității în domeniile serviciilor publice stabilite de către Primăria Baia-M., potrivit aptitudinilor sale.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.09.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
S. T. N. T. I.
Red. STN/dact. TI/09.10.2013
8 ex / 09.10. 2013
← Acordare personalitate juridică. Încheierea nr. 144/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1032/2013.... → |
---|