Pretenţii. Sentința nr. 3754/2013. Judecătoria BAIA MARE
Comentarii |
|
Sentința nr. 3754/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 2091/182/2013
cod operator 4193
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA BAIA M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3754
Ședința publică din 04 Aprilie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. E. M.
Grefier M. H.
Pe rol este soluționarea cauzei privind pe reclamantul C. I. și pe pârâtul C. C., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu pârâtul C. C., citația cu acesta s-a întors la dsoar, cu mențiunea: „Adresă incorectă.”
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, s-au depus la dosar, prin serviciul registratură,următoarele înscrisuri:
- la data de 08.03.2013- adresă de la Penitenciarul Bistrița, prin care se arată că, persona privativă de libertate, C. I., născut la data de 06.12.1959, a fost transferat din Penitenciarul Bistrița la Penitenciarul Satu M., la data de 25.02.2013, iar citația adresată acestuia în dosarul mai sus menționat, a fost trimisă noului loc de deținere;
- la data de 04.04.2013 - cerere din partea reclamantului C. I., născut la data de 06.12.1959, deținut în Penitenciarul Baia M., care arată că, nu a formulat nicio cerere în dosarul nr._, motiv pentru care, solicită instanței anularea prezentului dosar.
Instanța invocă din oficiu excepția nulității cererii de chemare în judecată și reține cauza spre soluționare .
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus la data de 13 februarie 2013, reclamantul C. I., fiul lui L. și Liuca, născut la data de 06.12.1959, în prezent deținut în Penitenciarul Bistriț, în efectuarea unei pedepse privative de libertate, expune următoarele:
Înțelege să cheme în judecată pe numitul C. C., din localitatea Șieu Silvaniei, ., în caliate de pârât.
În motivare, arată că: în perioada 12 martie 2009-28 februarie 2010 a lucrat la acest pârât mai sus menționat, în caliate de strungar și slugă, deoarece acesta i-a oferit un salar de 1100 lei pe lună, două mese pe zi și un pachet de țigări . Dorește să arate că, în baza contractului de mână nr. 1332, reclamantul a încheiat acest contract cu pârâtul, deoarece pârâtul i-a acordat reclamantului foarte multă încredere, întrucât pârâtul era proprietarul Morii din Șieu, era un bun patron, iar reclamantul lucra cu mai mulți colegi în caliate de angajați la acest patron. Colegii reclamantului, numiții: M. I., Petelea V., L. C., Bogătean V. și M. C. au fost martori la faptul că, pârâtul a plătit reclamantului salariul ce i se cuvenea acestuia, doar pe o perioadă de 3 luni de zile, respectiv lunile martie, aprilie, mai, de atunci reclamantul nu a mai primit salarul, fiind vorba de aproximativ 9900 lei . Solicită acordarea de despăgubiri morale de 10.000 lei, deoarece pârâtul nu a fost om cinstit ,iar reclamantul este un nom sărac cu 7 copii. Solicită a se avea în vedere de instanță faptul că, reclamantul nu are carte, decât două clase, în prezent se află în închisoare pentru că nu a găsit unde să lucreze, fiind nevoit să fure cupru pentru a-și ajuta familia.
În dret, cererea nu a fost motivată.
În probațiune, a fost depusă cererea.
Instanța a invocat din oficiu excepția nulității cererii de chemare în judecată.
Având în vedere dispozițiile art. 137 Cod proc. civ., instanța urmează să se pronunțe cu prioritate asupra excepției nulității cererii de chemare în judecată, invocată de instanță din oficiu, iar în raport de susținerile reclamantului, și dispozițiile legale incidente în cauză, reține următoarele:
Cererea de chemare în judecată conține datele reale de identificare ale numitului C. I., deținut în Penitenciarul Baia M., însă acesta a comunicat în scris că datele de identitate îi aparțin, însă nu a scris și semnat cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._, nu poate să indice autorul scrisului, respectiv al semnăturii și solicită anularea ei.
Potrivit art. 133 alin. 1 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul sau semnătura, va fi declarată nulă, iar alin. 2 al aceluiași articol dispune că lipsa semnăturii se poate împlini în tot cursul judecății. Dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui sa semneze cel mai târziu la prima zi de înfățișare următoare, iar când este prezent în instanță, în chiar ședința în care a fost invocată nulitatea.
În speță, chiar dacă cererea de chemare este semnată, având în vedere poziția scrisă exprimată de reclamant, că semnătura nu-i aparține, că nu cunoaște cine a scris și semnat în numele său, instanța urmează să constate că ne aflăm în situația reglementată de dispozițiile art. 133 alin. 1, că cererii deduse judecății îi lipsește semnătura, iar reclamantul nu a dorit să și-o însușească și să complinească această lipsă semnând în fata instanței.
Față de aceste considerente, sesizând că numitul C. I. nu și-a manifestat voința de a declanșa prezentul proces, iar cererii de chemare în judecată îi lipsește semnătura, instanța, în temeiul art. 133 alin. 1 Cod procedură civilă urmează să admită excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru lipsa semnăturii și, pe cale de consecință să anuleze cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția nulității cererii de chemare în judecată invocată din oficiu de instanță.
Anulează cererea de chemare în judecată privind pe reclamantul C. I., aflat în Penitenciarul Bistrița și pe pârâtul C. C..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 4 aprilie 2013.
Președinte Grefier
M. E. M. M. H.
Red. / M.E.M.
dact. / M.H.
4 ex / 05 Aprilie 2013
← Acordare personalitate juridică. Încheierea nr. 8894/2013.... | Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr.... → |
---|