Acţiune în constatare. Sentința nr. 1837/2013. Judecătoria BĂILEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1837/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 17-07-2013 în dosarul nr. 1052/183/2013
Dosar nr._ - acțiune în constatare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BĂILEȘTI
JUDETUL D.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1837
Ședința publică de la 17 iulie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - I. M. - judecător
Grefier - E. B.
x.x.x.x
Pe rol judecarea acțiunii civile în constatare formulată de reclamantul B. C. A. în contradictoriu cu pârâta P. V..
La apelul nominal făcut în ședința publică pentru reclamant răspunde avocat U. J., lipsa fiind partile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,s-a depus la dosar de catre expert completare la raport de expertiza, respectiv: dovezile de comunicare către parti pentru efectuarea expertizei, după care, instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau alte probe de administrat, a acordat cuvântul pe fondul cauzei .
Avocat U. J., pentru reclamant, a solicitat admiterea acțiunii și constatarea valabilității convenției de vânzare cumpărare, fără cheltuieli de judecată.
Instanța a rămas în pronunțare pe fondul cauzei.
INSTANȚA,
Asupra cauzei de față, constata urmatoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 15.02.2013, sub nr._, pe rolul Judecătoriei Băilești, reclamantul B. C. A. a chemat în judecată pe pârâta P. V., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată între reclamanta și pârât la data de 03.04.2011, privind suprafetele de teren astfel: - 1,00 ha, în tarlaua 42, . vecini: N- B. F., E- DE 41, S- P. V., V- DE 39 și - 0,78 ha, în tarlaua 5, . vecini: N- E. I., E- DE 702, S- rest proprietate P. V., V- DE 700 și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare cumpărare.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, la data de 03.04.2011 a cumpărat de la pârâta suprafața totala de 1,78 ha, teren extravilan situat pe raza comunei Izvoare, jud. D., cu prețul de 2000 lei, achitat integral, si a convenit cu acesta sa se prezinte la biroul notarial în vederea perfectării actelor autentice, însă acesta refuză să se prezinte deși i-a solicitat acest lucru de mai multe ori .
În drept, a invocat dispozițiile art.5 alin.2 si art.6 titlul X din legea nr.247/2005.
În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar: înscrisul denumit "proces verbal de vânzare – cumpărare" încheiat la 03.04.2011, Titlul de proprietate nr. 433-_/20.07.1994, certificat fiscal nr 126/22.08.2012 eliberat de Primaria Izvoare,D.,certificat de moștenitor nr 165 din 25 .11.2004, act de identitate privind pe pârâta, dovada plații taxei de timbru si a timbrului judiciar, certificat de sarcini nr._/25.07.2012, eliberat de OCPI D., interogatoriu și a fost administrată proba testimonială cu martorul D. N. si expertiza tehnica specialitatea topografie efectuata de expert P. I. .
In cauză s-a dispus citarea pârâtei, care nu s-a prezentat si nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține urmatoarele:
In baza legii 18/1991, autoarei pârâtei, defunctei Gotovan P Hariclia, i s-a reconstituit drept de proprietate pentru suprafața de 3 ha si 7000 m.p. teren pe raza comunei Izvoare, jud.D., eliberându-i-se titlul de proprietate nr. 433-_/20.07.1994, în care este înscris și terenul în litigiu .
La data de 03.04.2011, între reclamant, în calitate de cumpărător, și pârâtă, în calitate de vânzătoare, s-a încheiat o convenție de vânzare - cumpărare, privind suprafețele de teren astfel: situate in extravilanul Izvoare, jud. D., de: - 1,00 ha, în tarlaua 42, . vecini: N- B. F., E- DE 41, S- P. V., V- DE 39 și - 0,78 ha, în tarlaua 5, . vecini: N- E. I., E- DE 702, S- rest proprietate P. V., V- DE 700, potrivit si expertizei tehnice specialitatea topografie efectuata de expert P. I.,cu prețul de 2000 lei, achitat integral.
Reclamantul a intrat în posesia terenului și ulterior încheierii a stăruit pe lângă pârâtă să se prezinte la notarul public pentru întocmirea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, însă aceasta nu s-a prezentat, aspect confirmat de depozitia martorului D. N., audiat in cauza .
În conformitate cu art.2 alin.1 din Titlul X al legii 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției și unele măsuri adiacente, terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.
În situația în care una din părți refuză să se prezinte la notar, art. 5 alin.2 din aceeași lege dispune în sensul că cealaltă parte se poate adresa instanței de judecată pentru a pronunța o hotărâre judecătorească, care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
În speță, instanța reține că această condiție este îndeplinită având în vedere declarația martorului audiat în cauză coroborată cu interogatoriul pârâtei, pentru care instanța face aplicarea art. 225 C proc civ., și de asemenea, sunt îndeplinite și condițiile vânzării conform art. 1295 cod civil.
În consecință, acțiunea va fi admisă, urmând să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să constate vânzarea și să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare, instanța suplinind consimțământul pârâtei conform art.1073 și 1077 c.civ. și art. 5 din titlul X al legii 247/2005.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă în constatare formulată de reclamanta B. C. A., cu domiciliul în loc. Calafat .. I 7, ., ., în contradictoriu cu pârâta P. V., cu domiciliat în C., ..M17,A ,.,D..
Constată valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată între părți la data de 03.04.2011, privind suprafețele de teren situate în extravilanul . de: 1,00 ha, în tarlaua 42, . vecini: N- B. F., E- DE 41, S- P. V., V- DE 39 și - 0,78 ha, în tarlaua 5, . vecini: N- E. I., E- DE 702, S- rest proprietate P. V., V- DE 700, cu prețul de 2000 lei .
Prezenta hotărâre va ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică din 17.07.2013.
PREȘEDINTE,
M. I. GREFIER
E. B.
Red jud. MI .
Tehnored. EB
4ex./24 .07.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 54/2013. Judecătoria BĂILEŞTI | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1830/2013. Judecătoria... → |
---|