Acţiune în constatare. Sentința nr. 2614/2013. Judecătoria BĂILEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2614/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 17-12-2013 în dosarul nr. 3354/183/2013
Dosar nr._ -actiune in constatare -
JUDECĂTORIA BĂILEȘTI JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2614
Ședința publică de la 17 decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - F. B. – JUDECĂTOR
Grefier - A. B.
x.x.x.x
Pe rol judecarea acțiunii civile pentru constatarea valabilității convenției de vânzare cumpărare și pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, formulată de reclamanta S.C. G& V A. INTERNAȚIONAL SRL împotriva pîrîtilor L. C. si L. C. .
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta prin reprezentare de avocat D. Ț. I., lipsă pîrîtii și martorul S. M..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, s-a depus de către reclamantă prin avocat proces verbal de mediere nr. 7/05.11.2013, certificat de deces pentru R. A. și încheierea nr. 78 din 20.11.2013 de verificare a evidentelor succesorale după autorul R. A., după care:
In temeiul art. 131 NCPC, instanța verificîndu-și din oficiu competența, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina conform art. 94 și 117 NCPC .
In conformitate cu art.238 NCPC s-a pus în discuție estimarea duratei necesare pentru soluționarea procesului.
Avocat D. Ț. I. pentru reclamantă a estimat durata necesară pentru soluționarea procesului la 3 luni.
Instanța,avînd în vedere complexitatea cauzei estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 3 luni.
In conformitate cu art. 237 NCPC s-au pus in discutie probele solicitate de reclamantă prin actiune .
Avocat D. Ț. I. pentru reclamantă a solicitat încuviintarea probelor cerute prin actiune, respectiv proba cu înscrisuri, cu interogatoriul pîrîtei invederind că renuntă la proba cu martorul S. M. .
Instanța a constatat că probele au fost solicitate in conformitate cu art. 254 NCPC, îndeplinesc conditiile prev. de art. 255 alin 1 NCPC în sensul că sint admisibile potrivit legii și pot să ducă la solutionarea procesului și în conformitate cu art. 258 NCPC le-a încuviintat pentru motivele arătate de către reclamantă .
Avocat D. Ț. I. pentru reclamantă a învederat că nu mai are cereri de formulat și alte probe de administrat .
Instanta a constatat că probele au fost administrate și în temeiul art. 392 NCPC a declarat încheiată cercetarea procesului și a trecut la dezbateri.
Având cuvântul, avocat D. Ț. I. pentru reclamantă, a solicitat admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată .
-2-
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 04.11.2013 reclamanta S.C. G& V A. INTERNAȚIONAL SRL a chemat în judecată pe pîrîtii L. C. si L. C., solicitând să se constate valabilitatea convenției de vînzare cumpărare din 26.10.2013 cu privire la suprafața de 1 ha teren extravilan situat în ., în . cu vecinii la N- A. C., E- De 288 ,S- R. N. ,V- DE 292 ,iar hotărîrea ce se va pronunța să țină loc de contract de vînzare cumpărare .
A motivat că la 26.10.2013 a cumpărat de la pîrîti terenul menționat, plătind integral prețul convenit de 8000 lei și a intrat în posesia acestuia .
A mai arătat că a convenit cu pîrîtii să întocmească contract autentic de vînzare cumpărare, însă acestia manifestă dezinteres în prezentarea la notar .
În drept, a invocat dispozițiile art. 1669 din noul cod civil .
A depus antecontract de vînzare cumpărare, actul de identitate al pîrîtilor, contract de întretinere autentificat sub nr. 442/ 01.07.1996, contract de intretinere autentificat sub nr. 1048 din 24.10.1996 la BNP D. F., certificat de deces pentru L. C., certificat fiscal nr._/28.10.2013 eliberat de Primăria . de achitare a taxei de timbru
Actiunea a fost comunicată pîrîtei care nu a formulat întîmpinare .
Pîrîtii au fost citati cu chemare la interogatoriu dar nu s-au prezentat .
Coroborând probele administrate, instanța stabilește următoarele:
La 26.10.2013 părțile au încheiat un antecontract de vânzare - cumpărare, prin care pîrîtii s-au obligat să vândă reclamantei cu prețul de 8000 lei, preț pe care l-a achitat integral la aceeași dată suprafața de 1 ha teren extravilan situat în ., în . cu vecinii la N- A. C., E- De 288 ,S- R. N. ,V- DE 292 .
Terenul înstrăinat a fost dobîndit de L. C. și L. Constanta in baza contractului de intretinere autentificat sub nr. 1048 din 24.10.1996 la BNP D. F. iar conventia de vinzare cumpărare a fost incheiată de L. Constanta si L. C., aceasta din urmă neavind calitatea de proprietar al terenului .
Reclamanta a intrat în posesia terenului și ulterior întocmirii antecontractului a stăruit pe lângă pîrîti să se prezinte la notarul public în vederea încheierii contractului în formă autentică, însă aceasta a refuzat să se prezinte .
Potrivit art. 1669 alin 1 Cod civil cînd una din părtile care au încheiat o promisiune bilaterală de vînzare refuză nejustificat să încheie contractul promis cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărîri care să țină loc de contract dacă toate celelalte conditii de validitate sunt îndeplinite .
Pronuntarea unei hotărîri judecătoresti care să tină loc de act autentic de vinzare cumpărare poate fi dispusă de instanta numai dacă actul intervenit intre părti indeplineste conditiile generale de validitate ale contractului cuprinse in art. 1779 NCC respectiv capacitatea de a contracta, consimtămintul părtilor, un obiect determinat si licit si o cauză licită si morală cit si pe cele speciale in materia vinzării cumpărării cuprinse in art. 1650 Cod civil .
Astfel in conformitate cu art. 1650 Cod civil pentru transmiterea valabilă a proprietătii către cumpărător este necesar ca vinzătorul să fie titularul dreptului de
-3-
proprietate asupra lucrului vindut .
In speță se constată că numai pîrîta L. Constanta este proprietara terenului instrăinat, astfel că este valabilă promisiunea de vînzare numai cu privire la aceasta .
Refuzul pîrîtei L. Constanta de a incheia contractul de vinzare
cumpărare în formă autentică la notarul public conform art. 8 din Legea 36/1995 este demonstrat cu neprezentarea acesteia la interogatoriu fără motiv justificat .
In soluționarea cauzei ,instanța are în vedere și dispozițiile art. 259 alin. 6/1 din codul fiscal, respectiv Legea 571/2003, dispoziție ce sancționează cu nulitatea
absolută actele de înstrăinare a unui imobil în situația în care titularul dreptului de
proprietate asupra imobilului, nu are stinse orice creanțe fiscale locale cuvenite
bugetului local administrativ teritorial unde este amplasat imobilul sau al celui unde își
are domiciliul fiscal contribuabilul în cauză .
Atestarea achitării obligațiilor bugetare se face conform acelorași dispoziții prin certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al administrațiilor
publice locale .
În acest sens, reclamantul a depus certificatul fiscal nr._/2013 eliberat de Primăria . rezultă plata impozitului pentru terenul ce formează obiectul convenției .
Având în vedere dispozițiile legale analizate și starea de fapt expusă, instanța urmează să admită acțiunea impotriva pîrîtei L. Constanta, să constate valabilitatea convenției de vînzare cumpărare cu privire la aceasta, hotărîrea urmînd să țină loc de act autentic de vînzare cumpărare.
Urmează să respingă actiunea impotriva pîrîtului L. C. .
În conformitate cu art. 77 indice 1 alin.6 din Legea 571/2003 reprezentînd Codul fiscal în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă, prezenta
hotărâre va fi înaintată de instanță organului fiscal competent în vederea calculării și încasării impozitului datorat bugetului de stat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta . INTERNAȚIONAL SRL cu sediul în Dobroești,sat Fundeni,.,
jud.Ilfov împotriva pîrîtei L. Constanta din mun. C., . jud. D. cu CNP_ .
Respinge actiunea impotriva pîrîtului L. C., domiciliat in mun. C., ., jud. D. .
Constată valabilitatea convenției de vînzare cumpărare din 26.10.2013 prin care reclamanta a cumpărat de la pîrîta L. C. cu prețul de 8000 lei achitat, suprafața de 1 ha teren extravilan situat în ., în . cu vecinii la N- A. C., E- De 288 ,S- R. N. ,V- DE 292 .
Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare - cumpărare și în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă va fi înaintată conform art. 77 indice 1 alin.6 din Legea 571/2003 reprezentând Codul fiscal, organului fiscal
-4-
competent în vederea calculării și încasării impozitului datorat bugetului de stat.
Sentință cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 17 decembrie 2013 .
Președinte,
B. F. Grefier,
A. B.
Red.jud.F.B.
Tehnored.AB.
4 ex/10.01.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 44/2013.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2314/2013.... → |
---|