Acţiune în constatare. Sentința nr. 964/2013. Judecătoria BĂILEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 964/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 345/183/2013
Dosar nr. 345/183/2013 - acțiune în constatare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BĂILEȘTI
JUDETUL D.
Sentința civilă nr. 964
Ședința publică de la 13 martie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - I. M. - judecător
Grefier - E. B.
x.x.x.x
Pe rol judecarea acțiunii civile în constatare formulată de reclamantul B. C., în contradictoriu cu pârâtul B. I. .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta prin avocat P. D. si martorul Neata G., lipsă fiind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, s-a depus la dosar de catre apărătorul reclamantului interogatoriul pârâtului, solicitând să se facă aplicarea disp. art. 225 c. pr. civ., cu privire la lipsa acestuia, chitanta, in original, s-a audiat martorul prezent, depoziția acestuia fiind consemnată si atașată la dosar, după care, instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau alte probe de administrat, a acordat cuvântul pe fondul cauzei .
Avocat P. D., pentru reclamant, a solicitat admiterea acțiunii și constatarea valabilității convenției de vânzare cumpărare, fără cheltuieli de judecată.
Instanța a rămas în pronunțare pe fondul cauzei.
INSTANȚA,
Asupra cauzei de față, constata urmatoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 21.01.2013, pe rolul acestei instanțe, sub nr_, reclamantul B. C. a chemat în judecată pe pârâtul B. I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată între reclamant și pârât la data de 10.04.2011, privind imobilul situat in Cioroiasi, sat Cioroiasi, ., jud D. compus din casa de locuit cu 4 camere ,construita din cărămida arsa, acoperita cu tablă si terenul aferent constructiei de 0,039 ha, situat in tarlaua 30, .: N –S. V., E- O. E., S- De 133 și V –S. E.,- si suprafețele de teren situate în extravilanul com.Cioroiasi ,., de:-0,432 ha, în tarlaua 30, .: N –De 64/1., E- Furis M., S- De 82 și V –P. I.,-0,267 ha, in tarlaua 26, . vecinătățile: N –P. I. ., E- Dc 94, S- O. E. și V –V. M., -0,08 ha, in tarlua 30, .: N –C. I.., E- De 105, S- O. E. și V –De 81 si -0,03 ha, in tarlaua 46, .: N –P. I.., E- G. M., S- G. I. și V –G. I., și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare cumpărare .
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că la data de 10.04.2011 a cumpărat de la pârât, suprafetele de teren sus mentionate, situate în intravilanul și extravilanul comunei com.Cioroiasi ,., județul D., cu prețul de 3500 lei, achitat integral, convenind cu acesta sa se prezinte la biroul notarial în vederea perfectării actelor autentice în termen de 3 luni, însă ulterior a refuzat să se prezinte, deși i-a solicitat acest lucru de mai multe ori.
În drept, a invocat dispozițiile art.1073-1077 C.civil, art.5 alin.2 și art.6 titlul X din legea nr.247/2005.
În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar: împuternicire avocațială, înscrisul denumit „chitanta de vînzare cumparare ”, încheiat la 10.04.2011, sentinta civila nr 2988/2010 a Judecatoriei Băilesti, adeverinta nr 2849/2012 eliberata de Primaria Cioroiasi, jud D., Ci pentru pârât, certificat fiscal nr. 3291/04.02.2013, eliberat de Primaria Cioroiasi, , titlul de proprietate nr. 951-_/10.03.1996 dovada platii taxei de timbru, certificatul de sarcini nr. 4529/2013, eliberat de O.C.P.I. D.,, interogatoriu, a fost administrată proba testimonială cu martorul Neata G. și proba cu interogatoriul pârâtului
In cauză s-a dispus citarea pârâtului, cu chemare la interogatoriu, care nu s-a prezentat și nu a formulat întâmpinare, instanța urmând să facă aplicarea art. 225 C proc.civ. cu privire la interogatoriu.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține urmatoarele:
Prin sentinta civila nr 2988/13.12.2010, stata in dosarul nr_, al Judecatoriei Băilesti ,pârâtul a devenit proprietarul imobilului si terenurilor in litigiu.
La data de 10.04.2011, între reclamant, în calitate de cumpărător, și pârât, în calitate de vânzător, s-a încheiat o convenție de vânzare - cumpărare privind imobilul situat in Cioroiasi, sat Cioroiasi, ., jud D. compus din casa de locuit cu 4 camere ,construita din cărămida arsa, acoperita cu tablă si terenul aferent constructiei de 0,039 ha, situat in tarlaua 30, .: N –S. V., E- O. E., S- De 133 și V –S. E.,- si suprafețele de teren situate în extravilanul com.Cioroiasi ,., de:-0,432 ha, în tarlaua 30, .: N –De 64/1., E- Furis M., S- De 82 și V –P. I.,-0,267 ha, in tarlaua 26, . vecinătățile: N –P. I. ., E- Dc 94, S- O. E. și V –V. M., -0,08 ha, in tarlua 30, .: N –C. I.., E- De 105, S- O. E. și V –De 81 si -0,03 ha, in tarlaua 46, .: N –P. I.., E- G. M., S- G. I. și V –G. I., pentru pretul de 3500 lei, achitat integral.
Reclamantul a intrat în posesia terenului și ulterior încheierii a stăruit pe lângă pârât să se prezinte la notarul public pentru întocmirea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, însă acesta nu s-a prezentat, aspect confirmat de depozitia martorului Neata G., audiat în cauza.
În conformitate cu art.2 alin.1 din Titlul X al legii 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției și unele măsuri adiacente, terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.
În situația în care una din părți refuză să se prezinte la notar, art. 5 alin.2 din aceeași lege dispune în sensul că cealaltă parte se poate adresa instanței de judecată pentru a pronunța o hotărâre judecătorească, care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
În speță, instanța reține că această condiție este îndeplinită având în vedere declarația martorului audiat în cauză coroborată cu interogatoriul pârâtului, pentru care instanța face aplicarea art. 225 C proc civ.și de asemenea, sunt îndeplinite și condițiile vânzării conform art. 1295 cod civil.
În consecință, acțiunea va fi admisă, urmând să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să constate vânzarea și să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare, instanța suplinind consimțământul pârâtului, conform art.1073 și 1077 c.civ. și art. 5 din titlul X al legii 247/2005.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă în constatare formulată de reclamantul B. C.,cu domiciliu in comuna Cioroiasi ,. în contradictoriu pârâtul B. I., domiciliat in C., . 94, ..1, ., jud D.
Constată valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată între părți la data de 10.04.2011,, privind imobilul situat in Cioroiasi, sat Cioroiasi, ., jud D. compus din casa de locuit cu 4 camere ,construita din cărămida arsa, acoperita cu tablă si terenul aferent constructiei de 0,039 ha, situat in tarlaua 30, .: N –S. V., E- O. E., S- De 133 și V –S. E.,- si suprafețele de teren situate în extravilanul com.Cioroiasi ,., de:-0,432 ha, în tarlaua 30, .: N –De 64/1., E- Furis M., S- De 82 și V –P. I.,-0,267 ha, in tarlaua 26, . vecinătățile: N –P. I. ., E- Dc 94, S- O. E. și V –V. M., -0,08 ha, in tarlua 30, .: N –C. I.., E- De 105, S- O. E. și V –De 81 si -0,03 ha, in tarlaua 46, .: N –P. I.., E- G. M., S- G. I. și V –G. I., cu pretul de 3500 lei.
Prezenta hotărâre va ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică din 13.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. I. E. B.
Red, Jud. M.I .
Tehnored. CB
4ex/ 12.04.2013.
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 946/2013. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 2060/2013. Judecătoria... → |
---|