Acţiune în constatare. Sentința nr. 1087/2013. Judecătoria BĂILEŞTI

Sentința nr. 1087/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 586/183/2013

Dosar nr._ - art.5 alin.2 din Legea247/2005-

JUDECĂTORIA BĂILEȘTI JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1087

Ședința publică de la 26 martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE - F. B. – JUDECĂTOR

Grefier - A. B.

x.x.x.x

Pe rol judecarea acțiunii civile pentru constatarea valabilității convenției de vânzare cumpărare și pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, formulată de reclamantul B. V. împotriva pîrîtilor M. D. și P. C. .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul prin reprezentare de avocat P. D. și martorul M. O. E., lipsă pîrîtii .

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care a fost audiat sub prestare de jurămînt martorul M. O. E..

Apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la dezbateri .

Având cuvântul, avocat P. D. pentru reclamant, a solicitat admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată .

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 29.01.2013 reclamantul B. V. a chemat în judecată pe pîrîții M. D. și P. C., solicitând să se constate valabilitatea convenției de vînzare cumpărare din 01.08.2011, prin care reclamantul a cumpărat de la M. C. cu prețul de 2.000 lei, suprafata de 0,8634 ha teren extravilan situat în ., . cu vecini la N- G. I., E – DE 124., S- F. I. ,V- DE 131 iar hotărîrea ce se va pronunța să țină loc de contract de vînzare cumpărare .

A motivat că la 01.08.2011 a cumpărat de la Melusel C. suprafața de teren menționată, plătind integral prețul convenit de 2.000 lei și a intrat în posesia acesteia.

A mai arătat că a convenit cu numitul Melusel C. să întocmească contract autentic de vînzare cumpărare, însă acesta a manifestat dezinteres în prezentarea la notar iar la 04.05.2012 a decedat .

În drept, a invocat dispozițiile art.5 titlul X din Legea 247/2005,art.111 C.p.civ.,art.969 și urm.,art.1295, și art.1073 și art.1077 C.civil.

A depus antecontract de vînzare cumpărare, titlul de proprietate nr.2450 /2006 eliberat de Comisia de Fond Funciar D., certificat fiscal nr. 6554 /21. 01.2013 emisă de Primăria . moștenitor nr. 285/23. 11. 2012 eliberat de BNP A. B. Băilești, acte de identitate și acte de stare civilă pentru pîrîti, chitanță de plată a taxei de timbru .

-2-

În conformitate cu art.54 alin.1 din Legea 7/1996 s-a depus certificatul nr.

_/2013 eliberat de O.C.P.I .D., care atestă că pentru terenul din convenție nu s-au găsit înscrise sarcini .

Părțile au fost legal citate, s-a prezentat numai reclamantul iar la cererea acestuia a fost audiat martorul M. O. E. .

Coroborând probele administrate, instanța stabilește următoarele:

La 29.01.2013 părțile au încheiat un antecontract de vânzare - cumpărare, prin care pîrîtii s-au obligat să vândă reclamantului cu prețul de 2.000 lei, preț pe care l-a primit integral la aceeași dată, suprafata de 0,8634 ha teren extravilan situat în ., . cu vecini la N- G. I., E – DE 124., S- F. I. ,V- DE 131 .

Terenul înstrăinat a fost dobîndit de pîrîti conform certificatului de moștenitor nr. 285/23. 11. 2012 eliberat de BNP A. B. Băilești .

Reclamantul a intrat în posesia terenului și ulterior întocmirii antecontractului a stăruit pe lângă pîrîti să se prezinte la notarul public în vederea încheierii contractului în formă autentică, însă aceștia au refuzat să se prezinte .

In conformitate cu art.2 alin.1 din Titlul X al legii 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției și unele măsuri adiacente, terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute .

În situația în care una din părți refuză să se prezinte la notar, art.5 alin.2 din aceeași lege dispune în sensul că cealaltă parte se poate adresa instanței de judecată pentru a pronunța o hotărâre judecătorească, care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare .

În speță, se reține că această condiție este îndeplinită, iar convenția părților îndeplinește condițiile contractului de vînzare cumpărare în reglementarea prevăzută de art.1294 c.civ.

In soluționarea cauzei, instanța are în vedere și dispozițiile art.259 alin. 6/1 din codul fiscal, respectiv Legea 571/2003, dispoziție ce sancționează cu nulitatea

absolută actele de înstrăinare a unui imobil în situația în care titularul dreptului de

proprietate asupra imobilului, nu are stinse orice creanțe fiscale locale cuvenite

bugetului local administrativ teritorial unde este amplasat imobilul sau al celui unde își

are domiciliul fiscal contribuabilul în cauză.

Atestarea achitării obligațiilor bugetare se face conform acelorași dispoziții prin certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al administrațiilor

publice locale .

În acest sens, reclamantul a depus certificatul fiscal nr. 7200/22.11.2012

eliberat de Primăria comunei Galicea M., din care rezultă plata impozitului pentru terenul ce formează obiectul convenției .

Având în vedere dispozițiile legale analizate ,starea de fapt expusă, făcînd de

asemenea aplicarea art.1073 și 1077 c.civ., instanța urmează să admită acțiunea, să

constate valabilitatea convenției de vînzare cumpărare ,hotărîrea urmînd să țină loc de

act autentic de vînzare cumpărare.

În conformitate cu art.77 indice 1 alin.6 din Legea 571/2003 reprezentînd Codul fiscal în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă, prezenta

hotărâre va fi înaintată de instanță organului fiscal competent în vederea calculării și încasării impozitului datorat bugetului de stat .

PENTRU ACESTE MOTIVE

-3-

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul B. V. domiciliat în . împotriva pîrîtilor M. D. și P. C., ambii domiciliati în . și în consecință ;

Constată valabilitatea conventiei de vînzare cumpărare din 01.08.2011 prin care reclamantul a cumpărat de la pîrîti cu prețul de 2.000 lei, achitat, suprafata de 0,8634 ha teren extravilan situat în ., . cu vecini la N- G. I., E – DE 124., S- F. I. ,V- DE 131 .

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare - cumpărare și în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă va fi înaintată conform art. 77 indice 1 alin.6 din Legea 571/2003 reprezentând Codul fiscal ,organului fiscal competent în vederea calculării și încasării impozitului datorat bugetului de stat.

Sentință cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 26 martie 2013 .

Președinte,

B. F. Grefier,

A. B.

Red jud.F.B

Tehnored.AB.

Ex.5/28.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 1087/2013. Judecătoria BĂILEŞTI