Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1587/2013. Judecătoria BĂILEŞTI

Sentința nr. 1587/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 05-06-2013 în dosarul nr. 698/183/2012

Dosar nr._ /2011 - rectificare carte funciara -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BĂILEȘTI

Sentinta civilă nr. 1587

Ședința publică de la 05 iunie 2013

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE - M. I. - judecator

Grefier - E. B.

****

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamanta - . P. LICHIDATOR JUDICIAR CABINET INDIVIDUAL B. M. și pe pârâți: C. V. și C. A., având ca obiect rectificare carte funciara .

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura completă .

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care instanța, constatând cauza în stare de judecată, a reținut-o spre soluționare cu privire la referatul de perimare întocmit de serviciul registratura al acestei instanțe.

INSTANȚA,

Constată că la 24.02.2012 ,reclamanta . lichidator judiciar individual de insolventa B. M., cu sediul in C., .,.,D., a solicitat rectificarea Cărtii funciare nr._(provenita din cartea funciara de pe hârtie cu numarul 46) UAT Afumati în sensul radierii înscrierii privitoare la titularul dreptului de proprietate în privința pârâtului C. A. si înscrierea în cartea funciara a reclamantei ,in calitate de proprietar al imobilului teren în suprafata de_ m.p. din acte cu numar cadastral 84 si a constructiilor având numărul cadastral 84 si numerotate topografic C1- C 27 .

P. încheierea de ședință din 09.05.2012 a fost suspendata cauza in baza art. 155 ind 1 cpr civilă ,iar la data de 21.05.2013 a fost repusă pe rol în vederea analizării perimării acesteia.

Potrivit art.248 cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de 1 an.

Observând încheierea din 09.05.2012, instanța constată că pricina a fost suspendată in baza art.155 ind 1 C pr civilă pentru că reclamanta nu a îndeplinit obligatia instantei, in sensul de a depune la dosar copia fidela de pe Cartea Funciara nr. 46 a localitatii Afumati a imobilul teren în suprafata de_ m.p.

Având în vedere dispozițiilor art.248 c.p.civ. instanța urmează să constate perimată acțiunea civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite exceptia perimării cererii de chemare in judecata ,invocata diun oficiu.

Constată perimată actiunea de rectificare carte funciara, formulată de - . P. LICHIDATOR JUDICIAR CABINET INDIVIDUAL B. M., cu sediul în C., .,..2,. in contradictoriu cu pârâtii: C. V. domiciliat in C., . 43,jud D. si C. A. domiciliat in C., .,jud D.

Sentință cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi 05 iunie 2013

P., Grefier,

M. I. E. B.

Red jud MI

Tehnored.EB

2ex/07.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1587/2013. Judecătoria BĂILEŞTI