Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 648/2013. Judecătoria BĂILEŞTI

Sentința nr. 648/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 18-02-2013 în dosarul nr. 294/183/2013

Dosar nr._ - muncă în folosul comunității –

ROMANIA

JUDECATORIA B. JUDEȚUL D.

Sentinta civila nr. 648

Ședinta publică din 18 februarie 2013

Instanta constituita din:

Președinte -T. G. Ciuca- judecător

Grefier - M. B.

x.x.x.x

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta I.. D. -POLIȚIA MUNICIPIULUI BĂILEȘTI în contradictoriu cu intimatul M. F. pentru inlocuirea amenzii contraventionale cu munca in folosul comunitatii.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care, nefiind cereri de formulat, exceptii de invocat sau alte probe de administrat, instanta a constatat cauza in stare de judecata si o retinut-o pentru soluționare în fond.

I N S T AN T A

Prin cererea adresata instanței si inregistrata sub nr._ la data de 18.01.2013, petenta I.. D. -POLIȚIA MUNICIPIULUI BĂILEȘTI a solicitat instanței transformarea amenzii contraventionale în cuantum 134 lei aplicata contravenientului M. F. prin procesul- verbal de contraventie . nr._/07.08.2011 in munca in folosul comunitatii.

In drept, si-a intemeiat sesizarea pe disp.art.9 alin 3 și 4 din O.G.2/2001 și a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa.

In dovedirea celor sustinute au fost depuse procesul-verbal de contraventie .>

CC nr._/07.08.2011 întocmit de petenta I.. D. -POLIȚIA Mun BĂILEȘTI, adresele nr._/09.10.2012,_,_,_,_,_,_,_/ 05.06.2012, emise de Primaria mun.B., adresa nr.1027/ 26.06.2012 emisa de Banca Cooperatistă M. V. C., adresa nr.711/07.06.2012 emisa de BCR, adresa nr._/ 25.06.2012 emisă de CEC Bank C., adresa nr._/ 18.06.2012 emisa de Raiffeisen Bank, adresa nr ._/19.06.2012 emisa de ITM D., adresa nr._/ 29.06.2012 emisa de AFP.B., adresa nr.9285/ 20.06.2012 emisa de AJOFM D., titlul executoriu si somatia nr.9905/06.10.2011

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin procesul-verbal de contraventiei . nr._/07.08.2011 întocmit de petenta I.. D. –POLIȚIA mun. BĂILEȘTI intimatul M. F. a fost sanctionat contraventional cu suma de 134 lei, in baza art.108,101/ OUG 195/02

De la data aplicarii sanctiunii si pana la sesizarea instantei de judecata, contravenientul nu a achitat amenda contraventionala stabilita in sarcina sa, iar din actele depuse la dosar rezulta ca nu exista posibilitatea executarii silite.

Potrivit art.9 alin.1 si 3 din OG 2/2001 "Prestarea unei activitati in folosul comunitatii poate fi stabilita numai prin lege si numai pe o perioada ce nu poate depasi 50 de ore. In cazul in care contravenientul nu a achitat amenda in 30 de zile de la ramanerea definitiva a sanctiunii si nu exista posibilitatea executarii silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanta de judecata pe a carei raza teritoriala s-a savarsit contraventia, in vederea inlocuirii amenzii cu sanctiunea obligarii contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii, tinandu-se seama, de partea din amenda care a fost achitata."

Potrivit art.39 ind.1 din OG 2/2001 "In cazul in care contravenientul nu a achitat amenda in 30 de zile de la ramanerea definitiva a sanctiunii si nu exista posibilitatea executarii silite, acesta va sesiza instanta de judecata pe a carei raza teritoriala s-a savarsit contraventia, in vederea inlocuirii amenzii cu sanctiunea obligarii contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii, tinandu-se seama, dupa caz, si de partea din amenda care a fost achitata."

Interpretand gramatical si sistematic aceste texte de lege se observa ca pe langa conditiile speciale reglementate de disp.art.9 alin.3 din OG 2/2001, de admisibilitate a cererii de inlocuire si anume trecerea termenului de 30 de zile de la ramanerea definitiva a sanctiunii aplicate, imposibilitatea executarii silite si prezenta acordului contravenientului, ar fi aplicabile si conditiile generale privind prevederea expresa a sanctiunii prestarii unei activitati in folosul comunitatii, alternativ cu amenda, pe o durata ce nu poate depasi 50 de ore, de catre actul normativ de sanctionare.

Cu toate acestea, urmarind finalitatea elaborarii actului normativ, pe calea unei interpretari teleologice, instanta constata ca disp.art.9 si 39 ind.1 din OG 2/2001 sunt introduse prin Legea 352/2006.

Astfel, ca rezultat al interpretarii de ratiune a elaborarii actului normativ, instanta constata ca cererea de inlocuire constituie o procedura de executare a sanctiunii contraventionale a amenzii, "ramasa definitiva" in acceptiunea disp.art.9 alin.3 din OG 2/2001, iar normele de reglementare a acestei proceduri prezinta un caracter derogatoriu atat de la dispozitiile de executare cuprinse in Cap.5 din OG 2/2001 cat si de la disp.Titlului VIII-cap.8 din Codul de procedura fiscala adoptat prin OG 92/2003 cu modificarile ulterioare.

Constituind o modalitate alternativa de executare nu mai este necesara prevederea expresa a sanctiunii prestarii unei activitati in folosul comunitatii, alternativ cu sanctiunea amenzii contraventionale cu prestarea unei activitati in folosul comunitatii, in conditiile in care prin Decizia nr.1354/10 decembrie 2008, Curtea Constitutionala a constatat ca acordul contravenientului exprimat in procedura reglementata de art.9 din OG 2/2001 precum si cum este prev.in art.8 si 13 din OG 55/2002, incalca dispozitiile art.1 alin.5 din Constitutia Romaniei.

Fiind constatata neconstitutionalitatea acestei conditii prealabile de admisibilitate a cererii de inlocuire, efectele asupra aplicarii normei sunt cele prev.de art.31 alin.3 din Legea 47/1992 republicata, potrivit carora dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare constatate ca fiind neconstitutionale isi inceteaza efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale, daca in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pune de acord prevederile neconstitionale cu dispozitiile Constitutiei.

Raportat la aceste aspecte, constatand reaua-credinta a contravenientului in executarea sanctiunii contraventionaleprecum si faptul ca nu a fost achitata amenda contraventională, instanta apreciaza intemeiata sesizarea, urmand sa o admita si sa dispuna inlocuirea amenzii contraventionale aplicată în cuantum de 134lei cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii pe o perioada de 10ore, sancțiunea urmând a fi executată pe lângă Primăria mun.B. în domeniile stabilite de către Primar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARASTE

Admite sesizarea formulata de petenta I.. D. -POLIȚIA MUNICIPIULUI BĂILEȘTI in contradictoriu cu intimatul M. F. domiciliat in mun.B., strEroilor, nr .2 jud.D. privind înlocuirea sancțiunii amenzii contraventionale aplicata prin procesul-verbal de contraventie . nr._/07.08.2011 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității .

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată contravenientului M. F. prin procesul verbal de contravenție . nr._/07.08.2011 in cuantum de 134 lei,cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității, pe o perioadă de 10 ore, sancțiunea urmând a fi executată pe lângă Primăria mun.B. în domeniile stabilite de către Primar.

Sentință cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi 18.02.2013.

Judecator, Grefier,

T. G. C. M. B.

Red..T.GC.

tehnored.MB

Ex.4/06.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 648/2013. Judecătoria BĂILEŞTI