Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 289/2013. Judecătoria BĂLCEŞTI

Sentința nr. 289/2013 pronunțată de Judecătoria BĂLCEŞTI la data de 13-05-2013 în dosarul nr. 234/185/2013

Dosar nr._ hotărâre care să țină loc de

Operator de date cu caracter personal 5989 act autentic

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BĂLCEȘTI, JUDEȚUL V.

Sentința civilă nr. 289

Ședința publică din 13 mai 2013

Instanța constituită din:

Președinte - R. V.-O., judecător

Grefier - P. E.

Pe rol este soluționarea cererii, ce are ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic, formulate de reclamantul T. A., din .-Oltețu, județul V., în contradictoriu cu pârâta S. M., din ..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul T. A., personal și asistat de avocat I. A., martora N. A., lipsind pârâta S. M..

Procedura de citare legal îndeplinită.

În temeiul art.104 al.10 din Hotărârea nr.387/2005, pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, grefierul referă asupra cauzei și învederează că reclamantul nu a depus la dosar certificat de sarcini.

Pentru legală învestire reclamantul a achitat taxă judiciară de timbru în sumă de 227 lei, conform chitanțelor nr.2749/13.03.2013, în sumă de 159 lei, respectiv . nr._/13.03.2013, în sumă de 68 lei, și timbru judiciar de 0,30 lei (filele 10-11 dosar).

S-a audiat martora N. A., sub prestare de jurământ, conform disp.art.192, 193 alin.1, 198-200 C.pr.civ., a cărei declarație a fost consemnată și atașată la dosar, după citire și semnare, în baza art. 196 alin.3 C.pr.civ., rămânând în sala de ședință până la sfârșitul cercetării.

Apărătorul reclamantului T. A., avocat I. A., depune la dosar, în copie, încheierea nr._/29.04.2013 emisă de OCPI V., extras de carte funciară pentru informare, anexa 1 la partea 1, încheierea nr._/29.04.2013 emisă de OCPI V., extras de carte funciară pentru informare, anexa 1 la partea 1, din conținutul cărora rezultă că cele două terenuri ce fac obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare se află situate în .. Având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat.

Neexistând alte cereri prealabile sau probe de administrat, instanța constată că pricina este în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la fondul cauzei.

Apărătorul reclamantului T. A., avocat I. A., având cuvântul, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, în sensul de a se constata valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data de 23.08.2011 și de a se pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la două suprafețe de teren, după cum urmează: terenul în suprafață de 2250 mp, extravilan, categoria de folosință arabil, cu număr cadastral_, înscris în cartea funciară CF_ UAT Diculești, situat în ., și a terenul în suprafață de 4500 mp, extravilan, categoria de folosință arabil, cu număr cadastral_, înscris în cartea funciară CF_ UAT Diculești, situat în .. Fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței cu nr._, la data de 18.02.2013, reclamantul T. A., din .-Oltețu, județul V., în contradictoriu cu pârâta S. M., din ., au solicitat instanței de judecată să se constata valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 23.08.2011, cu privire la terenul în suprafață de 2250 mp, extravilan, categoria de folosință arabil, cu număr cadastral_, înscris în cartea funciară CF_ UAT Diculești, situat în ., în pct.”Garteanu”, . vecinii N- N. St.I., E- Canal, S- C. I., V- Drum . în suprafață de 4500 mp, extravilan, categoria de folosință arabil, cu număr cadastral_, înscris în cartea funciară CF_ UAT Diculești, situat în ., în pct.”Drumul M.”, ., cu vecinii N- C. Gh., E- Drum ., V- Canal, terenuri înscrise în titlul de proprietate nr.733/_ eliberat la data de 10.09.1997 pe numele pârâtei, cu consecința pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

S-a susținut de către reclamant, în motivarea faptică a cererii promovate că, la 23.08.2011 a cumpărat de la pârâtă, printr-un înscris sub semnătură privată, întitulat act de vânzare-cumpăra, imobilul sus menționat, prețul vânzării fiind fixat la 2.400 Ron, achitat tot atunci, când a intrat în și în stăpânirea terenului. Mai mult, prin același antecontract părțile și-au asumat obligația de a se prezenta în cel mai scurt timp la un birou notarial, în vederea autentificării actului de vânzare-cumpărare, însă pârâta nu și-a îndeplinit această obligație, deși a fost notificată în acest sens.

În drept s-au invocat dispozițiile art.111 C.pr.civ., art.1279 alin.3 Cod civil, art.5 alin.2 din titlul X Legea nr.247/2005.

Cererea s-a timbrat conform reglementărilor în vigoare (fila 10 dosar).

În dovedire s-au administrat proba cu înscrisuri, depunându-se în original și copie: act de vânzare cumpărare, notificare, titlul de proprietate nr.733/_ eliberat la data de 10.09.1997 pe numele pârâtei, buletin de identitate pârâtă și proba testimonială, fiind audiat martorul N. A. (fila 37 dosar).

În apărare, legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare și nu s-au prezentat la instanța de judecată pentru a combate pretențiile afirmate.

Examinând coroborat materialul probator produs, instanța reține în fapt că, la 23.08.2011, între reclamant, în calitate de cumpărător, și pârâtă, în calitate de vânzător, a intervenit vânzarea-cumpărarea cu privire la terenul în suprafață de 2250 mp, extravilan, categoria de folosință arabil, cu număr cadastral_, înscris în cartea funciară CF_ UAT Diculești, situat în ., în pct.”Garteanu”, . vecinii N- N. St.I., E- Canal, S- C. I., V- Drum . în suprafață de 4500 mp, extravilan, categoria de folosință arabil, cu număr cadastral_, înscris în cartea funciară CF_ UAT Diculești, situat în ., în pct.”Drumul M.”, . N- C. Gh., E- Drum ., V- Canal, terenuri înscrise în titlul de proprietate nr.733/_ eliberat la data de 10.09.1997 pe numele pârâtei, prețul vânzării fiind fixat la 2.400 lei. Deși plata prețului și . a terenului s-a realizat de îndată, pârâta a refuzat nejustificat să se prezinte la notariat, la termenul fixat, pentru perfectarea convenției în formă autentică.

În drept, actul sub semnătură privată prin care părțile intenționează să transmită un drept real de proprietate asupra unui imobil, cu obligația de a se înfățișa la notariat pentru exprimarea voinței în modalitatea prescrisă de lege, are doar valoarea juridică a unui antecontract de vânzare-cumpărare, așadar a unui act netranslativ de proprietate.

În cazul nerespectării obligației de către una din părți, cealaltă parte este îndreptățită să se adreseze instanței de judecată pentru a pronunța, în temeiul art.1073 și 1077 C.civ., o hotărâre care să suplinească consimțământul acesteia la încheierea în formă solemnă a actului juridic consimțit, formă absolut necesară pentru transferarea dreptului de proprietate dintr-un patrimoniu în altul.

Art.5 din Legea nr.247/2005 prevede în mod expres că, în situația în care, după încheierea unui antecontract ce are ca obiect terenuri, cu sau fără construcții, una din părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile incumbate are latitudinea sesizării instanței competente, care poate pronunța o hotărâre în substituire de contract.

În speță, antecontractul de vânzare-cumpărare dintre părți îndeplinește exigențele art. 948-953 C.civ., referitoare la valabilitatea convențiilor, având în vedere că, la momentul intervenirii, acestea aveau deplină capacitate de exercițiu, consimțământul nealterat prin eroare, dol sau violență, iar obiectul tranzacționat, materializat în teren, era nu numai determinat și în circuitul civil, dar și licit, celelalte elemente, precum cauza și scopul înțelegerii necontravenind nici ele în vreun fel actelor normative în vigoare.

Or, față de valabilitatea constatată, dispozițiile art.996 C.civ., potrivit cu care convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contracte, și împrejurarea că pârâta a refuzat fără nicio explicație să execute de bunăvoie obligația de a se prezenta la notarul public, spre deosebire de reclamant care a achitat integral prețul fixat și a exercitat o posesiune pașnică, continuă și netulburată asupra terenului, comportându-se ca un adevărat proprietar atât în raporturile cu vecinii cât și în cea cu autoritățile administrative-locale, instanța apreciază ca deplin fondată cererea dedusă judecății, urmând să o admită corespunzător și să constate că între reclamant, în calitate de cumpărător, și pârâtă în calitate de vânzător, a intervenit vânzarea-cumpărarea terenului în suprafață de 2250 mp, extravilan, categoria de folosință arabil, cu număr cadastral_, înscris în cartea funciară CF_ UAT Diculești, situat în ., în pct.”Garteanu”, . vecinii N- N. St.I., E- Canal, S- C. I., V- Drum . în suprafață de 4500 mp, extravilan, categoria de folosință arabil, cu număr cadastral_, înscris în cartea funciară CF_ UAT Diculești, situat în ., în pct.”Drumul M.”, ., cu vecinii N- C. Gh., E- Drum ., V- Canal, terenuri înscrise în titlul de proprietate nr.733/_ eliberat la data de 10.09.1997 pe numele pârâtei.

În conformitate cu dispozițiilor art.32 alin.1 din Legea nr.146/1997 reclamantul a depus la dosarul cauzei extras de carte funciară, plan de amplasament și delimitare a imobilului și certificat fiscal privind impozitele și taxele locale în cazul persoanelor fizice. Potrivit extrasului de carte funciară pentru informare nr._/29.04.2013 și nr._/29.04.2013, terenul în suprafață de 4500 mp, extravilan, categoria de folosință arabil, cu număr cadastral_, înscris în cartea funciară CF_ UAT Diculești, situat în ., în pct.”Drumul M.” și terenul în suprafață de 2250 mp, extravilan, categoria de folosință arabil, cu număr cadastral_, înscris în cartea funciară CF_ UAT Diculești, situat în ., în pct.”Garteanu” nu sunt grevate de sarcini,

În speță, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege menționat, în sensul că reclamantul a făcut dovada unui antecontract valabil și că părțile și-au executat clauzele de predare-preluare a bunului și de plată a prețului, precum și dovada refuzului nejustificat al pârâtei de a-și îndeplini obligația asumată prin antecontract, astfel că va admite acțiunea și va constata intervenită vânzarea-cumpărarea între părți cu privire la terenul menționat în acțiune, dispunând ca prezenta sentință să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Totodată instanța va lua act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă în constatare formulată de reclamantul T. A., din .-Oltețu, județul V., în contradictoriu cu pârâta S. M., din ..

Constată că între reclamant, în calitate de cumpărător, și pârâtă, în calitate de vânzătoare, a intervenit vânzarea-cumpărarea terenului în suprafață de 2250 mp, extravilan, categoria de folosință arabil, cu număr cadastral_, înscris în cartea funciară CF_ UAT Diculești, situat în ., în pct.”Garteanu”, . vecinii N- N. St.I., E- Canal, S- C. I., V- Drum . în suprafață de 4500 mp, extravilan, categoria de folosință arabil, cu număr cadastral_, înscris în cartea funciară CF_ UAT Diculești, situat în ., în pct.”Drumul M.”, ., cu vecinii N- C. Gh., E- Drum ., V- Canal, terenuri înscrise în titlul de proprietate nr.733/_ eliberat la data de 10.09.1997 pe numele pârâtei.

Prezenta sentință ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Ia act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 mai 2013, la sediul Judecătoriei Bălcești, județul V..

Președinte, Grefier,

Red. R.V.O.

Tehnored. P.E.

5 ex./29.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 289/2013. Judecătoria BĂLCEŞTI