Plângere contravenţională. Sentința nr. 639/2013. Judecătoria BĂLCEŞTI

Sentința nr. 639/2013 pronunțată de Judecătoria BĂLCEŞTI la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 819/185/2013

Dosar nr._ plângere contravențională

Operator de date cu caracter personal 5989

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BĂLCEȘTI, JUDEȚUL V.

Sentința civilă nr.639

Ședința publică din 06 decembrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte - D. P.-E., judecător

Grefier - D. M.

Pe rol este soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul T. I., cu domiciliul în ., județul V., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean D., cu sediul în C., ., județul D., împotriva procesului-verbal . nr._/04.07.2013.

Cererea s-a timbrat cu suma de 20 de lei, prin chitanța . nr._/10.09.2013 (fila 10 dosar).

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

În temeiul art.104 al.10 din Hotărârea nr.387/2005, pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, grefierul referă asupra cauzei și învederează că dosarul se află la primul termen de judecată, fiind anexate cererii procesul-verbal contestat și, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: cartea de identitate a petentului (filele 4,5 dosar),

De asemenea, se arată că Inspectoratul de Poliție județean D. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bălcești, solicitând totodată judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției, în baza art.411 alin. 1, pct.(2) NCPC (fila 16 dosar).

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bălcești invocată de intimat prin întâmpinare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bălcești la data de 12.07.2013, sub nr._, petentul T. I., cu domiciliul în ., județul V., a contestat procesul-verbal . nr._/ 04.07.2013, întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean D., cu sediul în C., ., județul D., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal sus indicat.

În motivarea faptică a plângerii petentul a arătat că, în data de 04.07.2013, în timp ce circula cu autoturismul cu număr de înmatriculare_ pe raza municipiului C., județul D., a fost oprit de un agent de circulație. A tras autoturismul pe partea dreaptă și și-a desfăcut centura de siguranță pentru a se apleca către torpedou să ia actele, în vederea prezentării. Deși i-a motivat agentului acest aspect, acesta nu l-a luat în seamă, întocmindu-i proces-verbal de sancționare.

În drept au fost invocate disp.art. 5, 31-34 din O.G. 2/2001 și 118 din OUG 195/2002, R.

Plângerea s-a timbrat conform reglementărilor în materie (fila 10 dosar).

În scop probatorial au fost depuse la dosarul cauzei de către petent procesul-verbal contestat și, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, cartea de identitate a petentului (filele 4,5 dosar).

La data de 25.09.2013, intimatul a depus la dosar întâmpinare (fila 16 dosar), prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bălcești, solicitând totodată judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției, în baza art.411 alin. 1, pct.(2) NCPC.

Instanța urmează a se pronunța în mod prioritar asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bălcești, întrucât contravenția a fost săvârșită pe raza de competență a Judecătoriei C., județul D., iar în raport de art. 32 alin 2 din OG 2/2001, competența revine instanței în a cărei circumscripție teritorială a fost săvârșită contravenția, excepție de procedură absolută și dilatorie.

La primul termen de judecată, respectiv, 06 decembrie 2013, instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bălcești, invocată de intimat, prin întâmpinare, excepție ce urmează a fi admisă pentru următoarele motive:

Conform dispozițiilor art. 247 alin.1 N.C.pr.civ., excepțiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/ 04.07.2013, întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean D., s-a dispus sancționarea petentului cu amendă contravențională în cuantum de 160 de lei și avertisment, întrucât a condus autoturismul cu nr._ fără a purta centura de siguranță și fără a avea asupra sa cartea de identitate.

Potrivit dispozițiilor art. 31 (1) din O.G. nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, modificată și completată, „împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”, competența de soluționare a plângerii aparținând, conform dispozițiilor art. 32 alin.2 din același act normativ, „judecătoriei în a cărei circumscripție a fost comisă contravenția”.

În speță, plângerea formulată de petent vizează un proces-verbal prin care aceasta a fost sancționat pentru o contravenție comisă pe raza municipiului C., județul D., localitate ce se află în raza teritorială a Judecătoriei C., conform H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii.

Având în vedere că localitatea C. se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei C., județul D., astfel cum rezultă din cuprinsul H.G. nr. 337/1993, și ținând cont de caracterul absolut, de ordine publică al competenței teritoriale de soluționare a plângerii contravenționale, statuat de art. 32 al. 2 din O.G. nr.2/2001, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bălcești, invocată de intimat prin întâmpinare, și să decline competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petentul T. I. împotriva procesului-verbal . nr._/04.07.2013, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D., în favoarea Judecătoriei C., județul D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului-verbal . nr._ din 04.07.2013, formulată de petentul T. I., cu domiciliul în ., județul V., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean D., cu sediul în C., ., județul D., în favoarea Judecătoriei C., județul D..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 06 decembrie 2013, la sediul Judecătoriei Bălcești, județul V..

Președinte, Grefier,

Red.D.P.E.

Tehn.D.M.

5 ex./30.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 639/2013. Judecătoria BĂLCEŞTI