Uzucapiune. Sentința nr. 355/2013. Judecătoria BĂLCEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 355/2013 pronunțată de Judecătoria BĂLCEŞTI la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 32/185/2011*
Dosar nr._ uzucapiune
Operator date cu caracter personal 5989
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BĂLCEȘTI, JUDEȚUL V.
Sentința civilă nr. 355
Ședința publică din 13 iunie 2013
Instanța constituită din:
Președinte - C. M.-A.
Grefier – B. S.
Pe rol pronunțarea asupra cererii având ca obiect uzucapiune formulată de reclamantul P. S., cu domiciliul în ., în contradictoriu cu pârâții . și N. I. și N. C., cu domiciliul în . și a cererii de intervenție formulată de intervenientul Ș. G., din .> Prezența părților și dezbaterile asupra cauzei au fost consemnate în încheierea de ședință din 11 iunie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a dispus amânarea pronunțării la data de 13 iunie 2013, în vederea deliberării.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 11.01.2011, reclamantul P. S., din ., județul V., a chemat în judecată pe pârâta ., pentru ca prin hotărârea pronunțată să se constate existența în patrimoniul său a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1.380 mp, situat în intravilanul comunei Laloșu, satul Laloșu, județul V., având următoarele vecinități: N -Drum comunal, E -I. N., S -I. M., V -T. L., drept dobândit prin exercitarea unei posesiuni neîntrerupte, publice și pașnice de peste 30 de ani.
În motivare, reclamantul a susținut că a intrat în posesia terenului sus delimitat în anul 1979, iar de atunci l-a lucrat permanent, prin plantarea de viță de vie și pomi fructiferi, percepând fructele produse de acesta ca un adevărat proprietar, exercitând posesia și folosința asupra lui în mod public, pașnic, exclusiv, în scop propriu, nefiind tulburat de nicio persoană.
Ulterior, în baza certificatului de urbanism nr.8 din 15.04.1997 și a autorizației de construire nr.14 din 15.10.1997, a edificat pe acest teren o construcție cu destinația de locuință și o . anexe strict necesare desfășurării activităților gospodărești.
A mai menționat că, la nivelul primăriei locale, este cunoscut ca și proprietar al terenului, aspect evidențiat de altfel și de documentele de construire a casei, dar și de titlurile de proprietate ale vecinilor T. L. și I. Sevastița, figurează cu acesta în evidențele agricole, achitând la zi toate taxele și impozitele datorate.
De asemenea, terenul nu a fost revendicat până acum de vreo persoană și nu formează obiectul vreunui litigiu, după cum pârâta a indicat în adeverința nr.3573 din 20.12.2010.
În drept s-au invocat art.1837, 1846, 1847, 1854 și 1890 C.civ.
Pentru legală învestire, cererea s-a timbrat potrivit reglementărilor normative în materie (filele 26, 77 dosar).
În dovedire, reclamantul a anexat, în copie, adeverința nr.3573 din 20.12.2010 emisă de Primăria comunei Laloșu, planul de amplasament și delimitare a terenului curți -construcții, planuri de situație a casei de locuit, pe nivele de compartimentare, certificat de urbanism, cererea aferentă de aprobare, autorizația de construire, titluri de proprietate, certificat de atestare fiscală, adeverință de rol agricol și o . alte documente, uzând totodată de proba testimonială constând în audierea a doi martori și proba expertizei tehnice specialitatea topografie, finalizată prin raportul întocmit, cu completările aduse pe parcursul judecății ca efect al obiecțiunilor ridicate din oficiu (filele 6-20, 42, 43, 50-51, 52-58, 89, 90, 91, 92-102 dosar).
În apărare, pârâta nu s-a conformat exigențelor art.115 C.proc.civ., în sensul de a răspunde la pretențiile afirmate prin întâmpinare, și nici nu a remis posterior vreun înscris prin care să-și exprime poziția asupra acestora.
La termenul de judecată din 19.10.2011, determinat de concluzionările inserate în cuprinsul raportului de expertiză topografică, reclamantul, prin apărător ales, și-a rectificat verbal petitul cererii promovate, prin majorarea suprafeței pretins uzucapate la 1.581 mp, cu vecinătățile indicate în planul de situație anexă la această lucrare.
Mai mult, prin scriptul de la fila 78 dosar, remis pentru dezbaterile proxime din 30.11.2011, acesta și-a precizat din nou cererea introductivă prin extinderea cadrului procesual cu moștenitorii legali ai fostului proprietar N. A., și anume N. C. și N. I., din ., județul V., care, deși legal citați, au afișat o conduită similară, nefăcându-și cunoscută opinia prin actul de procedură pus la dispoziție și neprezentându-se la vreun termen de judecată.
În complinirea materialului de cercetare judecătorească, invitată cu adresă, în concordanță cu art.129 alin.5 C.proc.civ., Primăria comunei Laloșu a comunicat, în copie, certificatul de deces al autorului N. A. și schița de plan a tarlalei în care se include terenul în litigiu (filele 76, 115 dosar).
În sfârșit, prin cererea informă de la fila 31 dosar, numitul Ș. G., din ., și-a manifestat voința de a interveni în proces în nume propriu, pentru ca la înfățișarea din 01.06.2011, acesta să declare expres că nu mai insistă în rezolvarea acesteia, aspect care nu l-a împiedicat să remită pe parcursul derulării judecății mai multe înscrisuri prin care a ținut să învedereze că ulița, calea de acces situată din partea vestică a gospodăriei reclamantului, era ilustrată ca atare în schița de plan întocmită pentru tarlaua nr.4 de un funcționar de la camera agricolă din localitate (filele 33-38, 87, 88, 109-113 dosar).
Din examinarea coroborată a probelor produse în cauză, instanța a reținut în fapt, în anul 1959, numitul N. A. din . înscris în cooperativa agricolă de producție cu suprafața totală de 3,68 ha, printre care și terenul de 1.300 mp, categoria de folosință arabil, situat în intravilanul satului Laloșu.
În perioada 1986 -1989 inclusiv, de profesie pădurar, reclamantul a figurat în registrul agricol împreună cu soția P. P., membru cooperator, și cu ceilalți membri ai familiei, cu un teren în suprafață variabilă de la 2.800 la 1.500 mp, primit de la cooperativă ca lot ajutător, precum și cu o casă de locuit, dată în folosință în cursul anului 1977, și un grajd de animale, pus în funcțiune în anul 1964.
În anul 1990, în același sistem de evidență, reclamantul se găsea consemnat cu o suprafață de teren agricolă de 11.300 mp, pentru ca în anii subsecvenți, mai exact până în anul 2009, acest lot să se reducă la 500-550 mp, majorându-se iarăși în anul 2010 la 13.000 mp.
Mai mult, din anul 1992 și până în anul 1996, fiul său cel mare, P. P., care abia împlinise 15 ani, apare la rolul agricol cu suprafața de 1.000 mp, categoria curți construcții, peste drum de gospodăria părintească, perimetru pe care reclamantul a primit aprobare să edifice la sfârșitul anului 1997 o casă de locuit din cărămidă tip bca, acoperită cu tablă.
Potrivit art.644 din vechiul C.civ., incident în raport de prevederile imperative ale art.5 din Legea nr.71/2011, proprietatea bunurilor se dobândește și transmite prin succesiune, legate, convenție și tradițiune.
Pe lângă aceste moduri de transmitere, art.645 C.civ. statuează că proprietatea se mai poate dobândi prin accesiune, prescripție, lege și ocupațiune.
Relativ la prescripție, art.1846 alin.1 C.civ. stabilește că această modalitate de dobândire a dreptului de proprietate se fundamentează pe faptul posesiunii.
În explicitarea oferită subsecvent de textul de lege ultim enunțat, posesiunea constă în deținerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată de noi înșine sau de un altul în numele nostru.
Criticând definiția dată, doctrina consideră posesiunea ca acea stare de fapt ce presupune existența cumulativă a unui element material, denotat de totalitatea actelor materiale de stăpânire, transformare și folosință exercitate asupra lucrului, dar și a unui element psihologic concretizat în voința celui care posedă de a stăpâni lucrul pentru sine, de a exercita puterea fizică asupra lui ca un proprietar ori ca titular al unui alt drept real.
Pe lângă aceste condiții esențialmente necesare, art.1847 C.civ. impune pentru realizarea prescripției îndelungate ca posesiunea să fie utilă, neviciată, adică continuă, netulburată, neîntreruptă și publică timp de 30 de ani.
În speță, după cum a reliefat registrul agricol și raportul de expertiză întocmit, terenul în litigiu, în întindere reală de 1.581 mp, pe care se află construite o casă de locuit, cu o polată alăturată, și o magazie în imediata apropiere, împrejmuit pe toate laturile cu gard din lemn, a aparținut în proprietate, înainte de colectivizare, numitului N. A., identificându-se cu . mp cu care acesta s-a înscris în anul 1959 în cooperativă, fiind poziționat, conform declarației explicite a martorului B. A., peste drum de gospodăria reclamantului.
Înscrisurile de rol agricol, mult mai exacte decât depozițiile martorilor, dar și mai credibile față de concluziile expertului topograf, care și-a însușit în integralitate, fără o minimă verificare, susținerile și informațiile preluate de la reclamant cu prilejul efectuării lucrării, au mai relevat că, din anul 1986 și până la finele anului 1989, în mărimea determinată de normele statuare ale cooperativei, terenul a fost exploatat de acesta ca lot ajutător, prin cultivarea cu legume, viță de vie și pomi fructiferi.
Din anul 1990, când cooperativa agricolă de producție s-a desființat, și până în prezent, reclamantul a continuat să stăpânească terenul, delimitat pe toate părțile de gard din lemn, construind chiar, după anul 1997, în beneficiul fiul său minor la acea vreme, P. P., o casă și o magazie.
În cadrul procedurii de retrocedare a fostelor proprietăți, moștenitorii legali ai defunctului N. A., care a intrat cu terenul în cooperativă, nu au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate.
Contrazisă de mijloacele de probă scrise, afirmațiile avansate de martorul I. N. că suprafața de pământ aflată actual în posesiunea reclamantului ar fi fost cumpărată de acesta de la o persoană nenominalizată din localitate ori că mama sa l-ar fi lucrat, muncit anterior cooperativizării sau, în varianta expertului, că străbunica P. E. l-ar fi primit de la autorul N. A. după această dată, când nu mai era proprietar, nu aveau cum să fie reținute, lipsa de veridicitate rezultând din însăși conținutul lor ilogic.
Sintetizând, din anul 1986 și până în 1990, terenul litigios, în mărime de 1.581 mp, a făcut parte din patrimoniul cooperativei agricole de producție din localitate, iar reclamantul l-a folosit ca lot ajutător, adică cu îngăduința acestei unități în calitate de proprietară, în scopul atribuit, adică exclusiv pentru producția agricolă.
Or, toate aceste acte de stăpânire materială, exercitate fiind în lipsa elementului psihologic, nu aveau cum să constituie o posesiune utilă, în înțelesul legii, ci o simplă detenție precară, inaptă să conducă la uzucapare, după cum stipulează expres art.1853 C.civ.
Pe de altă parte, chiar pentru ipoteza în care reclamanții ar fi intrat în stăpânirea terenului litigios în mod nelegitim, pe căi de fapt, prescripția achizitivă nu avea cum să intervină ca și sancțiune împotriva fostul proprietar, împiedecat în virtutea legii să îndeplinească prerogativele dreptului său din momentul cooperativizării, pasivitatea manifestată de acesta neputând fi asimilată unui comportament nediligent, de delăsare imputabilă a imobilului vreme îndelungată în posesiunea altei persoane.
De subliniat în context că, în accepțiunea doctrinei și practicii judiciare cvasi majoritare, cooperativizarea a produs efecte identice cu exproprierea, în sensul că trecerea terenurilor în proprietatea cooperativei a întrerupt cursul oricărei prescripții, conform art.1864 pct.2 C.civ., astfel că, prin scoaterea din circuitul civil s-a suprimat posibilitatea dobândirii prin posesie, oricât de îndelungată ar fi fost.
De altfel, spre aceeași idee converge și art.1844 C.civ., care statuează că nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, prin natura lor proprie sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase în afară de comerț.
În concluzie, reclamantul având numai statutul de detentor precar pe perioada colectivizării, termenul prescripției achizitive de 30 de ani a început să curgă abia de la încetarea funcționării cooperativelor agricole de producție, când terenul a reintrat în circuitul civil, iar această stare de detenție s-a transformat într-o posesiune utilă.
Aspectul că unicul descendent al autorului, N. D., succedat în drepturi de soția și fiul său, pârâții N. C. și N. I., s-a desistat fără dubiu de teren și nu a solicitat reconstituirea fostei proprietăți agricole în locul respectiv nu prezintă semnificație juridică decât eventual pentru legitimarea calității procesuale a pârâtei unitate administrativ teritorială în al cărui domeniu public trec, în acord cu art.26 din Legea nr.18/1991, toate terenurile intravilane și extravilane rămase la dispoziție după finalizarea procedurii de retrocedare.
Din perspectiva argumentelor expuse, instanța a apreciat ca nefondată cererea reclamantului, consecutiv precizată, prin sentința civilă nr.194/02 mai 2012 respingând ca nefondată, până la data declanșării acestei proceduri judiciare nefiind împlinit termenul de 30 de ani impus pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Prin decizia civilă nr.1022/R din 26.10.2012 Tribunalul V. a admis recursul declarat de reclamantul P. S., domiciliat în comuna Laloșu, ., împotriva sentinței civile nr. 194 din 02.05.2012, pronunțată de Judecătoria Bălcești în dosarul nr._ ,a casat sentința mai sus menționată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, respectiv Judecătoriei Bălcești.
Pentru a pronunța această soluție Tribunalul a apreciat că prescripția achizitivă se bazează pe o stare de fapt și ea poate fi dovedită cu orice mijloc de probă pertinent și concludent.
Depozițiile martorilor audiați în cauză nu pot fi calificate drept ilogice, de vreme ce ele se referă la situația de fapt și de drept a terenului în timp, la proveniența acestui imobil.
Respectivele declarații pot fi însă insuficiente în măsura în care, nu au lămurit instanța de judecată în mod cert coroborat cu celelalte probe asupra modului de dobândire a ternului de către recurent.
Și raportul de expertiză cuprinde date care, în contextul general al probațiunii pot duce la o concluzie privind situația juridică a terenului în litigiu raportat la incidența dispozițiilor art. 1864 și următoarele Cod civil, precum și a Legilor nr. 58 și nr. 59 din 1974.
Se impunea în cauză, pentru o justă soluționare a litigiului să se administreze un probatoriu mai complex.
Instanța de fond nu a avut în vedere și nu a manifestat rol activ în administrarea dovezilor concludente privind condițiile juridice în care s-a exercitat posesia, pe care a reținut-o în favoarea reclamantului, cu titlul de posesie precară.
Nu s-a stabilit în cazul dedus judecății care a fost efectul Legilor nr. 58 și nr. 59/1974 în privința foștilor proprietari și nici dacă actualii deținători în speță, reclamantul, care a edificat pe teren construcții fără a fi contestate de vechii proprietari au avut sau nu posibilitatea de a obține un titlu de proprietate potrivit legii speciale cu caracter reparatoriu sau dispozițiilor de drept comun.
S-a reținut de către prima instanță împrejurarea dovedită că, vechiul proprietar al terenului s-a desesizat de imobil și nu a cerut reconstituirea proprietății asupra acestuia.
Cu toate acestea,arată instanța de recurs, judecătoria soluționează cauza fără a cerceta propriu-zis fondul procesului respectiv îndeplinirea tuturor condițiilor de operare a prescripției de 30 de ani și în acest context să examineze influența legilor nr.58, 59 din 1974 raportat însă, la respectarea principiului proporționalității în sensul că, mijloacele folosite de autorități trebuie să fie proporționale cu scopul lor, cu obiectivul legitim urmărit prin normele instituite și să corespundă importanței finalități ce se urmărește.
Toate aceste aspecte trebuie analizate și tranșate în contextul particularității cauzei așa încât, tribunalul a considerat recursul ca fiind formulat pe fondul cauzei, soluționând procesul doar pe excepția operării Legii nr. 58, 59/1974.
S-a admis recursul în conformitate cu dispozițiile art. 312, art. 304 pct.7, 8 și 9, raportat la art. 312 pct.5 C.pr.civ..
S-a casat sentința, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de fond în vederea administrării unui probatoriu complex și pentru a avea în vedere considerentele deciziei de casare.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Bălcești la data de 09.01.2013, sub nr._ .
În rejudecare a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță, reclamantul P. S., din ., județul V., a chemat în judecată pe pârâta ., pentru ca prin hotărârea pronunțată să se constate existența în patrimoniul său a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1.380 mp, situat în intravilanul comunei Laloșu, satul Laloșu, județul V., având următoarele vecinități: N -Drum comunal, E -I. N., S -I. M., V -T. L., drept dobândit prin exercitarea unei posesiuni neîntrerupte, publice și pașnice de peste 30 de ani.
La termenul de judecată din 19.10.2011, reclamantul, prin apărător ales, și-a rectificat verbal petitul cererii promovate, prin majorarea suprafeței pretins uzucapate la 1.581 mp, cu vecinătățile indicate în planul de situație anexă la această lucrare.
Mai mult, prin scriptul de la fila 78 dosar, remis pentru dezbaterile proxime din 30.11.2011, acesta și-a precizat din nou cererea introductivă prin extinderea cadrului procesual cu moștenitorii legali ai fostului proprietar N. A., și anume N. C. și N. I., din ., județul V., care, deși legal citați,nu și-au făcut cunoscută opinia prin actul de procedură pus la dispoziție și neprezentându-se la vreun termen de judecată.
Uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietății sau a altor drepturi reale cu privire la un lucru, prin posedarea neîntreruptă a acestui lucru în tot timpul fixat de lege.
Potrivit art.1890 cod civil adoptat în anul 1864 „toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care nu s-a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin 30 ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu și fără să i se poată reaua-credință”.
Uzucapiunea reprezintă prescripția prin care se dobândește dreptul de proprietate sau un alt drept real prin efectul posedării lucrului, un timp determinat, astfel încât starea de fapt se transformă în stare de drept, justificarea uzucapiunii derivând din nevoia de stabilitate a raporturilor juridice care determină recunoașterea de efecte juridice unei aparențe îndelungate de proprietate, fiind totodată și o sancțiune împotriva vechiului proprietar care a dat dovadă de lipsă de diligență.
Uzucapiunea presupune conform art.1847 C.civ. o posesie neviciată, adică utilă, continuă, neîntreruptă, publică și sub nume de proprietar în cazul uzucapiunii de 30 de ani-art.1890 C.civ., condițiile ce se cer a fi îndeplinite sunt cele arătate, respectiv posesia să fie utilă și exercitată timp de 30 de ani, cel care o invocă având posibilitatea să folosească și posesiunea autorilor săi, fiind irelevant faptul că posesorul este de bună sau de rea credință, ori că nu are nici un titlu, uzucapiunea intervenind după împlinirea termenului de 30 de ani.
În speță reclamantul a posedat terenul în suprafață de 1514 m2,situat în ., identificat în anexa I a raportului de expertiză întocmit în cauză (fila 58 din dosar) (format din curți-construcții în suprafață de 523 m2,arabil în suprafață de 478 m2, vie în suprafață de 513 m2), de peste 30 de ani ,continuu, neîntrerupt, netulburat, public și sub nume de proprietari așa încât justificat s-a invocat uzucapiunea ca mod de dobândire a proprietății. Din întreg probatoriul administrat, acte și audieri de martori a rezultat că exercitarea posesiei a început din perioada 1979, posesia exercitată întrunind cerințele art.1847 C.civ., conform raportului de expertiză întocmit în cauză terenurile fiind îngrădite cu gard.
Având în vedere situația specială a terenurilor în perioada 1974-1989, perioadă în care a început și posesia reclamantului asupra terenului de 1514 m2, instanța va face următoarele precizări:
Potrivit art.30 din Legea nr.58/1974,”dobândirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localităților urbane și rurale se poate face numai prin moștenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri”.
Prin decizia în interesul legii nr.4/2006 Înalta Curte de Casație și Justiție-Secțiile Unite a stabilit că în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea legilor nr. 58/1974 si nr. 59/1974, prescripția achizitiva asupra terenurilor nu a fost întrerupta prin . acestor legi, astfel ca, după abrogarea lor prin Decretul-lege nr. 1/1989 si Decretul-lege nr. 9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita instanțelor de judecată să constate ca au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective.
Analizarea considerentelor deciziei mai sus amintite duce la concluzia că și posesiile începute ulterior intrării în vigoare a Legilor nr.58/1974 și nr.59/1974 pot fi folosite pentru dobândirea dreptului de proprietate privind terenurile respective.
Astfel, se arată că in examinarea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 și ale art. 44 din Legea nr. 59/1974 rezultă că . acestor acte normative nu a determinat nici o modificare esențială asupra cursului posesiilor achizitive începute anterior.
Astfel, prevăzând la art. 30 alin. 1 că "dobândirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localităților urbane și rurale se poate face numai prin moștenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri", Legea nr. 58/1974 nu conține, în ansamblul său, nici o dispoziție referitoare la posesiile exercitate până în acel moment asupra terenurilor.
Tot astfel, nici Legea nr. 59/1974, care reglementează în mod similar dobândirea de terenuri agricole, la art. 44, nu conține vreo prevedere referitoare la posesiile exercitate asupra acelor terenuri până la data intrării ei în vigoare.
Dar lipsa posibilității de a mai fi transmise terenurile prin acte juridice nu atrage și încetarea posesiei asupra lor cât timp exercitarea acesteia nu numai că nu a fost interzisă prin nici o dispoziție a legii, dar și-a demonstrat în mod neîndoielnic utilitatea economică și socială.
Caracterul real și util al exercitării posesiei asupra terenurilor a fost confirmat de recunoașterea și protecția acordată acțiunilor posesorii în întreaga perioadă de aplicabilitate a legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974.
Pe de altă parte, în raport cu dispozițiile legale aplicabile în materie, nu se poate considera că, în perioada în care s-au aflat în vigoare legile nr. 58/1974 și nr. 59/1974, s-ar fi produs o întrerupere naturală a prescripției începute anterior asupra terenurilor ce au făcut obiectul acestor legi.
În această privință, este de observat că prin art. 1864 pct. 2 din Codul civil se prevede că este întrerupere naturală a prescripției atunci "când lucrul este declarat neprescriptibil ca urmare a unei transformări legale a naturii sau destinației sale".
Or, prin dispozițiile legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, terenurile nu au fost scoase din circuitul juridic civil, spre a li se transforma natura sau destinația legală, ci doar au fost restrânse modalitățile de transmitere și dobândire a acestora, astfel că nu se poate considera întreruptă prescripția pentru perioada în care acele legi au fost în vigoare.
De altfel, în raport cu dispozițiile art. 1844 din Codul civil, potrivit cărora "nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerț", terenurile la care se referă reglementările din legile nr. 58/1974 și nr. 59/1974 și-au păstrat apartenența la domeniul proprietății private atât timp cât nu au fost trecute în altă formă de proprietate și, mai mult, au continuat să fie susceptibile de a fi transmise și dobândite pe calea restrânsă a moștenirii legale.
Din moment ce în perioada 1974 - 1989, în care au fost în vigoare dispozițiile legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, terenurile nu au fost scoase din circuitul civil, ci doar s-au restrâns căile de transmitere și dobândire a lor, fără a se înlătura caracterul privat al formei de proprietate, este evident că nu a putut să aibă loc o întrerupere naturală a cursului prescripției acestora, în sensul prevederilor art. 1864 pct. 2 din Codul civil, care să poată fi invocată ca piedică la dobândirea dreptului de proprietate pe calea prescripției achizitive.
Rezultând astfel că terenurile ce au făcut obiectul reglementărilor din cuprinsul legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974 și-au păstrat caracterul privat, sub aspectul dreptului de proprietate, iar posesorii lor au beneficiat atât de prezumția de neprecaritate prevăzută de art. 1854 din Codul civil, cât și de dispozițiile art. 1858 din Codul civil referitoare la prezumția de neintervertire de titlu, se impune concluzia că intervalul de timp în care aceste legi au fost în vigoare nu a întrerupt cursul prescripției începute anterior, putând fi invocat la calcularea duratei de timp necesare pentru constatarea prescripției achizitive asupra acelor terenuri.
Mai mult, față de caracterul in rem al întreruperii naturale a prescripției, dedus din prevederile art. 1866 coroborate cu cele ale art. 1864 pct. 2 din Codul civil, care nu se putea produce atât timp cât în cazul terenurilor ce au făcut obiectul prevederilor din legile nr. 58/1974 și nr. 59/1974 se invocă o prescripție de durată, bazată pe o posesie efectivă și necontestată, începută anterior adoptării acestor legi și încheiată după abrogarea expresă a acestora, prin decretele-lege nr. 1/1989din 26 decembrie 1989 și nr. 9/1989 din 31 decembrie 1989, constatarea prescripției achizitive în astfel de cazuri devine de neînlăturat.
O astfel de soluție este în deplină concordanță și cu dispozițiile art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, republicată, prin care s-a stabilit ca terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobândite să fie trecute în proprietatea celor ce le aveau în folosință.
Or, dacă unor deținători precari ai terenurilor pe care se aflau construcțiile dobândite în perioada în care erau în vigoare prevederile Legii nr. 58/1974 li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra acelor terenuri, cu atât mai mult se cuvine să li se recunoască evidenta calitate de posesori celor care au stăpânit și folosit terenurile altor persoane fizice o perioadă atât de îndelungată de timp.
Prin urmare, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii de lungă durată, cu privire la terenul de 1514 m2,situat în ., identificat în anexa I a raportului de expertiză întocmit în cauză (fila 58 din dosar
Nu se poate însă reține că sunt întrunite condițiile pentru a intervene uzucapiunea în cazul terenului de 67m2 , având destinația potecă, acesta nefiind îngrădit cu gard de către reclamant, fiind situat practic în afara gospodăriei sale și servind trecerii cu piciorul pentru persoanele ce dețineau teren agricol în partea de Sud a terenului din cauză.(conform adresei nr.2231/20.05.2013 a Primăriei comunei Laloșu-fila 70 din dosar, declarațiilor martorilor audiați în cauză).
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . că uzucapiunea apare ca o sancțiune îndreptată împotriva proprietarului nediligent.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că terenul în litigiu a aparținut defunctului N. A., moștenitorii acestuia fiind singuri cu calitate procesuală pasivă în speță.
D. urmare, va fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . fi totodată admisă, în parte, acțiunea, precizată, în contradictoriu cu pârâții N. I. și N. C..
Se va constata că reclamantul a dobândit prin uzucapiune terenul în suprafață de 1514 m2,situat în ., identificat în anexa I a raportului de expertiză întocmit în cauză (fila 58 din dosar).
Față de soluția pronunțată cu privire la cererea principală urmează a fi respinsă cererea de intervenție accesorie a intervientului Ștrirbescu G..
Urmează a fi respinsă de asemenea cererea reclamantului de obligare a intervenientului la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că, în principiu, intervenientul accesoriu nu poate fi obligat la plata acestora.Prin excepție,acesta va putea fi obligat la plata cheltuielilor respective în cazul în care parte ce a avut câștig de cauză a făcut o . cheltuieli numai pentru a combate susținerile intervenientului accesoriu, condiție însă neîndeplinită în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ., excepție invocată din oficiu.
Admite în parte acțiunea precizată,având ca obiect uzucapiune, formulată de reclamantul P. S., cu domiciliul în comuna Laloșu, ., în contradictoriu cu pârâții N. I. și N. C.,ambii cu domiciliul în ., jud.V..
Constată că reclamantul a dobândit prin uzucapiune terenul în suprafață de 1514 m2,situat în ., identificat în anexa I a raportului de expertiză întocmit în cauză (fila 58 din dosar), având următoarele categorii de folosință:
curți-construcții în suprafață de 523 m2,având vecinătățile N-Drum Comunal, Est-P., Sud-rest proprietate, teren arabil și vie, Vest –T. L.;
arabil în suprafață de 478 m2, având vecinătățile N-rest proprietate teren curți construcții, E-rest proprietate teren vie, S-I. M., V-T. L.
vie în suprafață de 513 m2, având vecinătățile N-rest proprietate teren curți construcții, Est-poteca, Sud –I. M., Vest-rest proprietate teren arabil.
Respinge cererea de intervenție accesorie.
Respinge cererea reclamantului privind obligarea intervenientului la plata cheltuielilor de judecată
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 13 iunie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red/tehn.CMA
7 ex.10 iulie 2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 438/2013.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 330/2013. Judecătoria BĂLCEŞTI → |
|---|
