Cereri. Sentința nr. 1518/2013. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 1518/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 2341/189/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința civilă Nr. 1518

Ședința publică de la 19 Iunie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE RĂDIȚA I.

Grefier G. I.

Pe rol judecarea cauzei civil privind pe petentul Politia mun. Bârlad din cadrul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE V., în contradictoriu cu contravenientul T. C. A., CNP:_ cu domiciliul în Bârlad, ..80, ., ., având ca obiect alte cereri - înlocuirea amenzii aplicata cu muncă în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit intimatul contravenient lipsind T. C. A. și petentul IPJ V. prin reprezentanti legali.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că pricina are ca obiect înlocuirea amenzii cu muncă în folosul comunității; procedura de citare este legal îndeplinită cu intimatul, este primul termen de judecată, nu s-a depus întâmpinare, se solicita judecarea cauzei în lipsa; s-au verificat actele dosarului; după care:

Verificând competența în baza art.131, alin.1 Cod proc. civ . coroborat cu disp. art. 7 alin. 1 din OG nr. 55/2002 stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece această cauza, Judecătoria Bârlad fiind instanță de executare.

Nefiind cereri prealabile de formulat și probe de administrat, instanța constată cercetarea procesului încheiata, declara dezbaterile deschise și apreciind ca au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, declara închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Cu nr.2341 din 23.04.2013 s-a înregistrat cererea prin care organul constatator Poliția municipiului Bârlad a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să înlocuiască amenda de 500 lei aplicată contravenientului T. C. A. prin procesul verbal de contravenție: ..P.nr._ din 04.12.2010 încheiat de Poliția Bârlad cu sancțiunea muncii în folosul comunității.

În susținerea cererii organul constatator a motivat că amenda aplicată contravenientului nu a putut fi executată în termenul legal de 30 zile și că acesta nu are surse de venit .

A depus în probă copie de pe adresa nr.7225 din 12.04.2013 înaintată de Primăria Bârlad, copie de pe procesul verbal de contravenție, copie de pe somația_/12.09.2012 și titlul executoriu_ din 12.09.2012 emise de Primăria Bârlad, adresa nr._ /24.09.2012 emisă de Administrația finanțelor publice Bârlad, anunțul colectiv și adresa nr._ din 23.10.2012 emisă de Serviciul public comunitar local de evidență a populației

Legal citat contravenientul nu s-a prezentat în instanță. În baza probelor din dosar instanța reține că în cauza dedusă judecății organul constatator, la sesizarea organului de executare a amenzii, a solicitat înlocuirea amenzii de 500 lei aplicate contravenientului, T. C. A., cu muncă în folosul comunității. S-a dovedit efectuarea procedurilor necesare executării amenzii. Contravenientul nu a plătit amenda în sumă de 500 lei în termen de 30 zile și nu are surse de venit așa cum rezultă din: adresa nr.7225 din 12.04.2013 înaintată de Primăria Bârlad, copie de pe procesul verbal de contravenție, copie de pe somația_/12.09.2012 și titlul executoriu_ din 12.09.2012 emise de Primăria Bârlad, adresa nr._/24.09.2012 emisă de Administrația finanțelor publice Bârlad, anunțul colectiv și adresa nr._ din 23.10.2012 emisă de Serviciul public comunitar local de evidență a populației.

Potrivit art. 9 al.1, 2, 3, 5 din O.G.2/2001, art.1 din O.G 55/2002 în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 7/2010 prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită și în situația în care legea nu prevede alternativ sancțiunea amenzii cu sancțiunea muncii în folosul comunității. În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. La primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii În cazul în care contravenientul nu achită amenda, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității. În cauză contravenientul nu a executat sancțiunea amenzii la care a fost obligat și sunt îndeplinite condițiile textelor de lege sus menționate. În consecință, instanța urmează să înlocuiască amenda de 500 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție de mai sus cu muncă în folosul comunității care urmează să fie executată potrivit Hotărârii local 235/2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea muncă în folosul comunității, formulată de Poliția Bârlad, în contradictoriu cu contravenientul T. C. A., CNP:_ cu domiciliul în Bârlad, ..80, ., ..

Înlocuiește amenda de 500 lei aplicată contravenientului prin procesul verbale de contravenție ..P. nr._ din 04.12.2010 încheiat de Poliția Bârlad, cu 50 ore muncă în folosul comunității, urmând a se executa la Primăria Bârlad, potrivit Hot. Consiliului local dată în acest sens.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea se depune la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Iunie 2013.

Președinte,

RĂDIȚA I.

Grefier,

G. I.

Red. R.I.

Tehnored. G.I. 27 Iunie 2013/ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 1518/2013. Judecătoria BÂRLAD