Cereri. Sentința nr. 54/2013. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 54/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 09-01-2013 în dosarul nr. 6064/189/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr.54/2013
Ședința publică de la 09 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. J.
Grefier C. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent-organ constatator I. V., județul V. și pe intimat-contravenient A. R., domiciliat în M., județul V., având ca obiect „alte cereri - muncă în folosul comunității”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit: petent-organ constatator I. V., prin reprezentanți legali și intimatul contravenient A. R.;
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul se află la al doilea termen de judecată, s-au verificat actle și lucrările dosarului de către președintele completului de judecată, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._ /26.11.2012, Inspectoratul de Poliție al Județului V. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să înlocuiască sancțiunea amenzi aplicate contravenientului A. R. cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității, pentru contravenția constatată în procesul verbal de constatare a contravenției: . nr._ din 01.03.2011, încheiat de I. V. Postul de Poliție M..
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul arată că, contravenientul nu a achitat în termen de 30 de zile amenda contravențională, iar organul financiar a comunicat că nu există posibilitatea executării silite.
În drept, au fost invocate dispozițiile OG nr. 2/2001.
A folosit proba cu înscrisuri.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se rețin următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 01.03.2011, încheiat de I. V. Postul de Poliție M. i s-a aplicat amenda de 402 lei pentru contravenția prev.de art.101, alin.1 pct.18 din O.U.G.nr.195/2002.
Proceselul verbal menționat nu a fost contestat și în baza acestuia, Primăria orașului M. a trecut la executarea silită pentru achitarea amenzii contravenționale.
În referatul întocmit de Primăria orașului M. se reține că contravenientul nu realizează venituri și nu are bunuri ce pot fi urmărite silit pentru satisfacerea creanței bugetare.
În cauză sunt aplicabile prevederile art. 391 dinOG nr.2/2001 privind regimul juridic a contravențiilor, care prevăd că, ,,(1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.
(2) În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.”
Art. 9 din OG nr. 2/2001 stabilește durata maximă a prestării la 300 de ore. Cu privire la durata sancțiunii, sunt aplicabile prev. art. 3 alin.1 din O.G. nr.55/2002, modificată, conform cărora „Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se execută (…) pe o durată cuprinsă între 50 de ore și 300 de ore…”.
De asemenea, sunt incidente dispozițiile art.8 alin.6-7 din același act normativ, care prevăd că:
„(6) Dacă o persoană a săvârșit mai multe contravenții, constatate prin același proces-verbal, în cazul în care pentru toate faptele sau numai pentru unele dintre ele se prevede sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, sancțiunile se cumulează fără a putea depăși maximul general stabilit de lege.
(7) Dispozițiile alin. (5) și (6) se aplică în mod corespunzător și în situația în care contravențiile concurente au fost constatate prin procese-verbale diferite”.
Pentru considerentele arătate, reținând că numitul A. R. nu a plătit în termen legal amenda care i-a fost aplicată și că acesta nu deține bunuri care să pot fi urmărite silit, cererea formulată de I. V. este întemeiată, urmând să fie admisă.
Totodată, va stabili pentru contravenient prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 ore, într-unul din domeniile stabilite prin HCL nr.29/31.10.2012 a Consiliului Local a orașului M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de I.P.J.V. pentru înlocuirea cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității a sancțiunii amenzii aplicate prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 1 martie 2011, încheiat de I.P.J. V. Poliția oraș M., jud.V., contravenientului A. R., CNP-_, domiciliat în M., județul V..
Dispune înlocuirea sancțiunii cu amendă de 402 lei, aplicată contravenientului A. R. pentru contravenția prev.de art.101 alin.1 pct.18 din O.U.G.nr.195/200 cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, pe durata ape durata a 50 de ore, pe raza orașului M., jud.V. funcție de necesitățile și prioritățile serviciului orășănesc, așa cum s-a stabilit prin Hotârârea nr.29 din 31 octombrie 2012 a Consiliului Local a orașului M., jud.V..
Potrivit art. 15 alin.2 din O.G. nr.55/2002, câte o copie de pe dispozitivul sentinței, însoțită de mandatul de executare, se vor comunica primarului orașului M., jud.V. și Poliției orasului M., jud.V..
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 09 ianuarie 2013.
Președinte, D. J. | ||
Grefier, C. C. |
Red. D.J. 01.02.2013
Tehnored. 4 ex./C.C. 01.02.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 621/2013.... | Cereri. Sentința nr. 1518/2013. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








