Cereri. Sentința nr. 94/2013. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 94/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 6233/189/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

JUDB

Sentința civilă nr. 94

Ședința publică din data de 10 ianuarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE I. T.

Grefier V. C.

Pe rol soluționarea cererii prin care petentul primarul municipiului B. a solicitat înlocuirea, cu sancțiunea amenzii contravenționale, a sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității pe durata a 50 de ore, aplicată prin sentința civ. nr. 1697/6.06.2012 a Judecătoriei B., contravenientei H. I. L., domiciliată în B., ..

La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns nicio parte.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că obiectul dedus judecății este înlocuirea, cu sancțiunea amenzii contravenționale, a sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității; procedura de citare este legal îndeplinită; este prim termen de judecată; prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat judecata în lipsă.

Potrivit dispozițiilor art.159 indice 1, alin.4 din Codul de procedură civilă, art.1, pct.1 și art.5 C.p.c, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

După care,

INSTANȚA

Sub nr._ din 6.12.2012 a fost înregistrată la instanță cererea prin care petentul primarul municipiului B. a solicitat ca, în contradictoriu cu contravenienta H. I. L. prin sentința ce se va pronunța:

- să se dispună înlocuirea, cu sancțiunea amenzii contravenționale, a sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității pe durata a 50 de ore, aplicată contravenientei H. I. L. prin sentința civ. nr. 1697/6.06.2012, pronunțată de Judecătoria B..

În motivarea cererii, petentul a arătat că, prin adresele nr. 18/_ din datele de 24.07.2012, de 26.07.2012, de 14.09.2012 și de 31.10.2012, a somat-o pe contravenienta H. I. L. să se prezinte la sediul Primăriei B. pentru executarea a 50 de ore de activitate în folosul comunității, însă contravenienta nu s-a prezentat.

În dovedirea cererii, petentul a folosit proba cu înscrisuri, depunând, în copie, sentința civ. nr.1697/6.06.2012, pronunțată de Judecătoria B., adresele nr. 18/_ din datele de 24.07.2012, de 26.07.2012, de 14.09.2012 și de 31.10.2012, emise de Primăria B., mandatul de executare a sancțiunii prestării orelor de muncă în folosul comunității nr. 103/17.07.2012, emis de Judecătoria B..

Contravenienta nu s-a prezentat în instanță.

La dosarul cauzei a fost atașat, cu titlu de probă, dosarul civ. nr._ al Judecătoriei B., în care a fost pronunțată sentința nr. 1697/6.06.2012.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se rețin următoarele:

Prin sentința civ. nr. 1697/6.06.2012, pronunțată de Judecătoria B., a fost admisă cererea formulată de Poliția B., pentru înlocuirea, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, a sancțiunii de 500 lei amendă, aplicată prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 3.05.2011, încheiat de Poliția B., contravenientei H. I. L., și, în consecință, a fost înlocuită sancțiunea de 500 lei amendă, aplicată contravenientei H. I. L. prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 3.05.2011, încheiat de Poliția B., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, pe durata a 50 de ore, pe raza municipiului B..

Executarea sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității s-a dispus pe raza mun. B., într-unul din locurile stabilite în acest scop prin Hotărârea nr. 235/31.08.2009 a Consiliului Local al mun. B. privind aprobarea domeniilor serviciilor publice și a locurilor în care contravenienții vor presta activități în folosul comunității, respectiv în domeniile privind păstrarea curățeniei și igienizarea localității; întreținerea parcurilor și a drumurilor, pe străzile, aleile, locurile de joacă, canalele deschise și cursurile de apă, Grădina publică, parcul teatrului V.I. P., zonele verzi ale asociațiilor de proprietari din municipiul B..

În considerentele sentinței civ. nr. 1697/6.06.2012 s-a reținut că, prin procesul-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 3.05.2011, încheiat de Poliția B., contravenienta H. I. L. a fost sancționată cu amenda de 500 lei, amendă pe care aceasta nu a plătit-o.

Sentința civ. nr. 1697/6.06.2012 a Judecătoriei B. a rămas irevocabilă și, pentru executarea acesteia, Judecătoria B. a emis mandatul de executare a sancțiunii prestării orelor de muncă în folosul comunității nr. 103/2012 din 17.07.2012.

Potrivit art. 15 alin.2 din O.G. nr.55/2002, o copie de pe dispozitivul sentinței, însoțită de mandatul de executare, au fost comunicate primarului municipiului mun.B. și Poliției mun. B..

Ulterior, prin adresele nr. 18/_ din datele de 24.07.2012, de 26.07.2012, de 14.09.2012 și de 31.10.2012, emise de Primăria B., contravenienta H. I. L. a fost somată să se prezinte la sediul Primăriei B. pentru executarea sancțiunii de 50 ore de muncă în folosul comunității.

La aceste somații, contravenienta nu a răspuns.

Față de cele sus expuse, în cauză sunt aplicabile prev. art. 21 din O.G. nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, conform cărora„În cazul în care contravenientul, cu rea-voință, nu se prezintă la primar pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii, se sustrage de la executarea sancțiunii după începerea activității sau nu își îndeplinește îndatoririle ce îi revin la locul de muncă, judecătoria, la sesizarea primarului, a unității de poliție sau a conducerii unității la care contravenientul avea obligația să se prezinte și să presteze activitatea în folosul comunității, poate înlocui această sancțiune cu sancțiunea amenzii”.

Față de cele de mai sus, se apreciază că numita H. I. L. nu a executat, cu rea-credință, sancțiunea prestării a 50 de ore de muncă în folosul comunității, stabilită prin sentința civ. nr. 1697/6.06.2012 a Judecătoriei B., astfel că cererea formulată de petentul primarul municipiului B. este întemeiată, urmând să fie admisă.

În consecință, se va dispune înlocuirea sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității pe durata a 50 de ore, aplicată contravenientei H. I. L. prin sentința civ. nr. 1697/6.06.2012, pronunțată de Judecătoria B., cu sancțiunea amenzii de 500 lei, așa cum a fost stabilită inițial această sancțiune prin procesul-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 3.05.2011, încheiat de Poliția B..

Se va dispune retragerea mandatului de executare a sancțiunii prestării orelor de muncă în folosul comunității nr. 103/2012 din 17.07.2012, emis de Judecătoria B..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea prin care petentul primarul municipiului B. a solicitat înlocuirea, cu sancțiunea amenzii contravenționale, a sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității pe durata a 50 de ore, aplicată prin sentința civ. nr. 1697/6.06.2012 a Judecătoriei B., contravenientei H. I. L., domiciliată în B., ..

Înlocuiește sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității pe durata a 50 de ore, aplicată contravenientei H. I. L. prin sentința civ. nr. 1697/6.06.2012, pronunțată de Judecătoria B., cu sancțiunea amenzii de 500 lei, așa cum a fost stabilită inițial această sancțiune prin procesul-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 3.05.2011, încheiat de Poliția B..

Dispune retragerea mandatului de executare a sancțiunii prestării orelor de muncă în folosul comunității nr. 103/2012 din 17.07.2012, emis de Judecătoria B..

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 10 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. I. C. VICTORIȚA T.

Red.T.I.

Tehnored.C.V.T./16.01.2013/5ex. comunicari 2/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 94/2013. Judecătoria BÂRLAD