Plângere contravenţională. Sentința nr. 1885/2013. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1885/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 3532/189/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1885/2013
Ședința publică de la 16 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. C.
GREFIER: D. H.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de petentul P. C. I. domiciliat în municipiul Bârlad . bis jud. V. în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE B. cu sediul în orașul B. jud. B., având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc petentul P. C. I. și intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că:
- dosarul are ca obiect plângere contravențională;
- cauza se află la primul termen de judecată;
Instanța ia act de faptul că din eroare a fost comunicată acțiunea către I. Județean de Poliție V. deși în această acțiune era indicat ca și organ constatator I. Județean de Poliție B., astfel încât acesta din urmă are calitate de intimat în cauză.
În temeiul art. 131 alin. 1 cod procedură civilă, instanța verificând din oficiu competența constată că intimatul I. Județean de Poliție B. a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bârlad. Față de caracterul normelor care reglementează competența teritorială în materie contravențională rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bârlad.
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.07.2013 sub numărul_, petentul P. C. I., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se pronunțe cu privire la măsura complementară dispusă prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 13.07.2013 întocmit de către Inspectoratul de Poliție al Județului B..
În fapt, petentul a arătat că a fost sancționat contravențional pentru faptul că a fost surprins pe drumurile publice circulând cu o viteză de 153 km/h pe un segment de drum unde viteza legală era stabilită la 100 km/h. Acesta nu se consideră vinovat de săvârșirea acestei contravenții.
În drept, plângerea este întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001.
In dovedirea plângerii, petentul a solicitat încuviințarea probei cu acte, sens în care a depus la dosar următoarele documente în copie: proces verbal de contravenție . nr._, dovadă . nr._.
Acțiunea a fost timbrată cu taxă de timbru, cf. art. 19 din OG nr. 80/2013.
Intimatul IPJ B. a formulat în termen legal întâmpinare (f.16), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. De asemenea, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bârlad, întrucât fapta contravențională a fost săvârșită pe raza localității B., ceea ce atrage competența teritorială a Judecătoriei B..
În drept, intimatul a invocat prevederile art. 31-36 din OG 2/2001, art. 201 și urm. din C.pr.civ.
Analizând cu prioritate, conform art. 248 alin. 1 din Codul procedură civilă, excepția de necompetență teritorială invocată, instanța constată următoarele :
Prin procesul-verbal . nr._ din data de 13.07.2013 întocmit de către Inspectoratul de Poliție al Județului B., petentul P. C. I. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 720 de lei și sancțiunea contravențională a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile pentru faptul că a condus auto marca Opel cu numărul de înmatriculare_ pe DE 584 cu viteza de 153 km/h.
Potrivit art.32 alin 1 și 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor (1) Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.(2) Controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare este de competența exclusivă a instanței prevăzute la alin. (1).
Raportat la aceste dispoziții legale, derogatorii de la dreptul, precum și la art.129 alin 2 pct. 3, din Codul de procedură civilă, instanța constată că norma de competență teritorială este una exclusivă, așadar părțile nu o pot înlătura.
Din procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 13.07.2013 întocmit de către Inspectoratul de Poliție al Județului B., reiese că locul săvârșirii contravenției reținute in sarcina petentului este DE 584, în apropierea localității Valea Cânepii, . .
Potrivit H.G. nr. 337/1993, localitatea Valea Cânepii, . în circumscripția Judecătoriei B. astfel încât instanța apreciază că excepția de necompetență teritorială invocată de intimată este întemeiată și urmează a o admite.
În consecință, în temeiul art. 32 din O.G. nr. 2/2001, va declina competența de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei B., aceasta fiind instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale.
Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petentul P. C. I., CNP_ cu domiciliul în mun. Bârlad, . bis, jud. V. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului B., cu sediul în B., .. 10-12, jud. Brăla, prin reprezentant legal în favoarea Judecătoriei B..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.09.2013
PREȘEDINTE GREFIER
C. D. H. D.
Red. C.D.
Tehnoredactat D.H. 2 ex/ 19 Septembrie 2013
| ← Uzucapiune. Sentința nr. 1012/2013. Judecătoria BÂRLAD | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1852/2013.... → |
|---|








