Pretenţii. Sentința nr. 960/2013. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 960/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 5122/189/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința civilă Nr. 960/2013
Ședința publică de la 04 Aprilie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. E.
Grefier L. G.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamantul A. C., domiciliat în .. Banca, jud. V. în contradictoriu cu pârâtul S. N.,domiciliat în ., jud. V., având ca obiect pretenții, ale căror dezbateri au avut loc în ședința publică din 28 martie 2013, consemnate în încheierea de ședință din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotarâre, când pentru studierea dosarului, s-a necesitat timp și in cauza s-a pronunțat următoarea sentință civilă:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 09.10.2012 sub nr. de dosar _ reclamantul A. C. a chemat în judecată pe pârâtul S. N., solicitând ca prin hotărârea ce se pronunța să fie obligat acesta din urmă la plata sumei de 1800 lei reprezentând plata arenzii pentru perioada 2011 și parțial 2012 pentru 1 ha teren arabil situat în .. Banca, jud. V. și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că este proprietarul suprafeței de 1 ha teren arabil situat în . 1 decembrie) conform titlului de proprietate nr. 1401/_ din 31.10.1995, teren ce a făcut obiectul unui contract de arendă încheiat verbal cu pârâtul. Susține că în anul 2011 a arendat pârâtului terenul mai sus amintit pentru a-l exploata contra unei sume de bani, reprezentând 30% din valoarea recoltei realizată de acesta. Pârâtul plantat lucernă, o plantă extrem de profitabilă, deoarece se poate exploata succesiv de mai multe ori pe an și pe parcursul mai multor ani. În anul 2011 pârâtul a recoltat 4 coase în valoare de aproximativ 1000 lei coasa, iar în anul 2012 două coase cu aceeași valoare. Mai arată că la sfârșitul anului agricol 2011 a solicitat pârâtului plata arenzii, însă acesta a refuzat motivat de faptul că ar cumpăra terenul astfel că nu mai trebuie să plătească arenda . Precizează ca a fost încurajat de atitudinea pârâtului și a început formalitățile pentru vânzare, însă pârâtul s-a răzgândit, fiind de fapt un tertip pentru a se eschiva de la plata arenzii. I-a solicitat pârâtului să nu mai intre pe teren în vedere exploatării. Mai arată că la începutul anului 2012 pârâtul a început din nou să cosească lucerna, respectiv două coase de aproximativ 1000 lei fiecare. Ulterior pârâtul nu a mai intrat pe teren dar nici bani pentru folosirea acestuia nu i-a achitat.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1796 ș.u. C. civ.
În susținere a atașat copie de pe cartea de identitate.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat că între el și reclamant a existat o înțelegere verbală în sensul ca reclamantul să-i pună la dispoziție gratuit o suprafață de teren de 1 ha pentru o perioadă de cca. 4 ani, suprafață pe care el urma să planteze lucernă cu toate cheltuielile aferente primind totodată un drept de preemțiune în cazul în care ar fi vândut acest teren. Susține că în primul an a luat doar 2 coase și nu 4, deoarece a trebuit să semene pământul. Mai arată că între ei nu s-a încheiat un contract scris, iar reclamantul a fost cel care a ridicat de la APIA ajutoarele date de către stat persoanelor care plantează plante pentru nutreț în sumă de 160 euro pe an, respectiv 320 euro în total, sume care s-ar fi cuvenit arendașului dacă ar fi existat contract de arendă. Pârâtul precizează că, după primul an de recoltă a fost contactat de reclamant în sensul de a-i vinde suprafața de teren la un preț de_ lei, preț ce i s-a părut exorbitant astfel că, a refuzat oferta. În vara anului 2012 a lăsat disponibilă întreaga suprafață reclamantului pentru ca acesta să poată ridica cele două coase pe care le solicita, dar acesta a înțeles să lase recolta de izbeliște fără a o recolta. Consideră că, a rămas păgubit cu suma investită în arat, nivelarea terenului, procurarea de semințe, însămânțare.
La termenul din data de 17.01.2013 reclamantul a depus la dosarul cauzei precizări prin care a arătat că în conținutul cererii de chemare în judecată s-a strecurat o eroare în sensul că terenul din litigiu se află în satul Stoieșești și nu 1 Decembrie.
Cu privire la întâmpinarea pârâtului, reclamantul a arătat că motivele menționate de acesta nu corespund adevărului. Nu s-a oferit terenul cu titlu gratuit, intenția a fost aceea de a obține profit de pe urma terenului aflat în proprietatea sa, profitul fiind și temeiul pentru care i-a oferit pârâtului să cumpere acest teren. Susține că este adevărat că înțelegerea dintre ei nu a fost înregistrată la Primărie, dar asta nu înseamnă că aceasta nu este valabilă, înscrierea la primărie nu reprezintă o condiție de formă sau fond pentru existența contractului. A arătat că, a primit fondurile acordate de stat pentru acel teren, dar le-a obținut în calitate de proprietar, calitate care îi dă și dreptul de a culege fructele și produsele pe care bunul le produce, inclusiv chirii sau arendă.
A atașat copie de titlu de proprietate nr. 1401/_/31.10.1995 (f. 15).
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, proba testimonială și proba cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea agricultură.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de 31.10.1995 Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor V. a emis pe numele reclamantului Titlul de proprietate nr. 1401/_ prin reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 3 ha 3600 m.p. teren aflat pe raza satului 30 Decembrie, . 1 ha în T. 33, . N- Alee, DE 716/6, E- VN rez, 715/14, S- Alee, DE 716/12, V- DE 716/1, în punctul denumit „ Tumba”.
Prin răspunsul la interogatoriul administrat în cauză pârâtul a recunoscut că în anul 2011 reclamantul i-a arendat terenul în litigiu subliniind însă că înțelegerea nu a fost să-i achite c/val a 30% din producția obținută, ci înțelegerea a fost ca reclamantul să ia subvenția de la APIA. A mai arătat că în anul 2011 a refuzat plata arenzii pentru că au fost doar două coase și nu a reușit să plătească cultivarea. Pârâtul a recunoscut că în anul 2012 reclamantul i-a cerut să nu mai exploateze terenul și că a cosit doar de 2 ori, socrul său fiind cel care a efectuat lucrarea.
Prin răspunsul la interogatoriul administrat în cauză reclamantul nu a recunoscut că ar fi promis pârâtului că va beneficia de ajutorul de la APIA, a recunoscut că, în anul 2011 pârâtul a arat, discuit și însămânțat terenul și că a cheltuit 600 lei pentru aceste lucrări, dar nu știe cât a cheltuit pe sămânță, știe doar că în anul 2011 sămânța era 150 lei și că intra 24 kg la ha. Reclamantul a mai arătat că nu știe care a fost recolta de lucernă în anul 2011 comparativ cu anul 2012, dar a recunoscut că pârâtul în anul 2012 a recoltat doar două coase de lucernă. A mai precizat că a vândut suprafața de teren în decembrie 2012 și că lucerna este productivă 6-7 ani, dar suprafața de teren nu a avut o valoare mai mare datorită culturii.
Prin declarația dată în fața instanței martorul H. M.-L., audiat la propunerea reclamantului a arătat că reclamantul are în proprietate un teren arabil in suprafață de 1 ha in ., hat în hat cu via martorului. Anul trecut l-a văzut pe acel teren pe socrul pârâtului, care cosea lucerna. L-a văzut pe acesta in 2 rînduri, o dată când lega via și a doua oara la stropit. L-a intrebat dacă terenul i-a fost dat de reclamant, acesta confirmându-i, dar nu a intrat in amănunte dacă era vorba de o arendă sau contract de vânzare cumpărare. Martorul a declarat că pe acel teren există lucernă de 2 ani, fiind însămânțată de socrul pârâtului.
Prin declarația dată în fața instanței martorul A. C., audiat la propunerea pârâtului și socrul acestuia, a arătat că reclamantul are în proprietate un teren arabil in suprafață de 1 ha in .. Până in anul 2010 pe acel teren exista floarea-soarelui, iar în 2011 el personal a mers la reclamant auzind că acesta dorește să dea terenul in arendă și s-a ințeles cu el verbal in acest sens, respectiv el să lucreze terenul, să semene lucernă, iar reclamantul să le dea subvenția de la APIA, iar ei să-i dea 30% c/val. producție. Martorul a mai declarat că în 2011 a lucrat terenul, l-a semănat, a pus îngrășământ, insă lucerna nu a mers in acel an, fiind primul an de cultură și de asemenea nu a plouat. Susține că în anul 2011 au luat o singură coasă de lucernă pentru tot anul. Reclamantul nu le-a dat subvenția, dar nici ei nu i-au achitat c/val. producției recolatată. Martorul a mai declarat că în anul 2012 ințelegerea a fost in același sens subvenție contra c/val. producție și în acel an au luat 2 coase de lucernă, iar in luna iunie reclamantul i-a dat afară de pe teren spunându-le ca il scoate la vânzare. Au dorit să-l cumpăre insă acesta le-a cerut 58 mil. lei. Întrucât nu au avut acești bani din iunie au părăsit terenul. Nici in 2012 reclamantul nu le-a dat subvenția, dar nici ei c/val. lucernei recoltate.
Pentru justa soluționare a cauzei s-a disous efectuarea unei expertize tehnice judiciare în specialitatea agricultură.
Astfel prin Raportul de expertiză tehnică judiciară întocmită și depusă la dosarul cauzei la data de 11.03.2013 ( f. 32-35) expert B. G. a concluzionat că ternul în suprafață de 1 ha în t 33, P 716 este însămânțat cu lucernă în anul 2 de cultură, cultură înființată așadar în anul 2011. Procedând la verificarea densității plantelor pe această suprafță expertul a arătat că aceasta este foarte bună, neexistând rânduri nerăsărite sau vetre fără plante, cultura având un potențial de lucernă ridicat, fiind avantajată și de poziționarea suprafeței în apropierea unei păduri.
S-a concluzionat că în anul I s-au executat două coase rezultând 2000 kg fân lucernă în valoare de 1600 lei, iar în anul II s-au efectuat două coase ( coasa I și II ce reprezintă 70 % din masa totală de fân pe parcursul unui an) în valoare de 3760 lei.
30% din valoare totală a lucernei obținută reprezintă 1608 lei.
In temeiul art. 201 C. proc. civ. expertiza efectuată în cauză este apreciază ca utilă, fiind reținută în soluționarea prezentului dosar.
Din materialul probator administrat în cauză instanța apreciază că cererea reclamantului este întemeiată, urmând a fi admisă în parte și a dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 1608 lei, reprezentând arenda pentru folosirea suprafeței de 1ha teren arabil din T 33, P 716 din Titlul de proprietate 1401/_ din 31.10.1995 emis pe numele reclamantului.
Astfel între părți a existat o înțelegere cu privire la folosirea de către pârât a suprafeței de teren mai sus menționată în schimbul a 30% din contravaloarea producției realizată pe acel teren. În anul 2011 s-au obținut două coase de lucernă, iar în anul 2012 pârâtul a recoltat doar două coase, iar valoarea acestei producții a fost stabilită în raportul de expertiză efectuat în cauză.
Instanța nu va analiza susținerile pârâtului cu privire la cheltuielile efectuate de el pentru producție având în vedere că în cauză nu s-a formulat cerere reconvențională.
Reclamantul a efectuat în proces cheltuieli de judecată în cuantum de 642,64 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu expertiză.
In temeiul art. 274 C. proc. civ. pârâtul va fi obligat la plata sumei de 642,64 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cererea a fost legal timbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamantul A. C., domiciliat în .. Banca, jud. V. în contradictoriu cu pârâtul S. N.,domiciliat în ., jud. V..
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 1608 lei, reprezentând arenda pentru folosirea suprafeței de 1 ha teren arabil din T 33, P 716 din Titlul de proprietate 1401/_ din 31.10.1995 emis pe numele reclamantului.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 642,64 lei.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 Aprilie 2013.
Președinte, G. E. | ||
Grefier, L. G. |
Red. /E.G./22.04.2013
Tehnored./L.G. 09 Aprilie 2013/4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1286/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2774/2013.... → |
|---|








