Pretenţii. Sentința nr. 963/2013. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 963/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 835/189/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 963
Ședința publică de la 08 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. R.
Grefier A. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant Asociația de proprietari nr.23, cu sediul în Bârlad, . V., nr.62, ..A, parter, jud. V. și pe pârâții J. M. și J. R., ambii cu domiciliul în Bârlad, ., ..E, ., având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. S. G. cu delegatie la dosar pentru reclamantă, lipsa fiind pârâții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, obiectul dedus judecății este acțiune în pretenții, procedura de citare este legal îndeplinită, s-au verificat actele și lucrarile dosarului, după care:
Verificându-și din oficiu competența, in baza art. 159 ind. 1 al.4 Cod pr. civ. instanța constata ca este competenta general, material si teritorial sa solutioneze prezenta cauză.
Reprezentantul reclamantei depune la dosar cerere modificatoare prin care arată că înțelege să-și restrângă pretențiile la suma de 689,50 lei întrucât pârâții au achitat suma de 250 lei din debit. De asemenea solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 100 lei reprezentând onorariu avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă reclamantei, prin reprezentant, cuvântul pe fond.
Av. S. G., apărător al reclamantei, solicită admiterea actiunii așa cum a fost modificată. Cu cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, după care:
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată la 13.02.2013 reclamanta asociația de proprietari nr.23, a chemat în judecată pârâții J. M. și J. R. solicitând obligarea acestora la plata sumei de 939,50 lei reprezentând cotă parte cheltuieli de întreținere.
Pârâții nu au depus întâmpinare.
La termenul din 08.04.2013 reclamanta și-a restrâns pretențiile la suma de 689,50 lei întrucât pârâții au achitat suma de 250 lei din debit.
Din actele dosarului instanța reține că acțiunea, astfel cum a fost precizată, este fondată.
Astfel, așa cum rezultă din fișele de plată depuse la dosar, recunoscute de pârâți prin plata parțială, aceștia datorează suma de 685,50 lei reprezentând cotă parte din cheltuielile eferente întreținerii părților comune ale blocului.
Deși nu au contestat listele de plată, pârâții nu au achitat decât parțial sumele datorate, astfel că sunt întrunite condițiile prevăzute de Legea 114/1996 pentru admiterea acțiunii.
În baza art. 274 C.p.c, pârâții vor fi obligați și la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea reclamantei Asociația de Proprietari nr.23, cu sediul în Bârlad, . V., nr.62, ..A, parter, jud. V. și pe pârâții J. M. și J. R., ambii cu domiciliul în Bârlad, ., ..E, . pe care îi obligă să-i plătească 689,50 lei reprezentând cotă parte din cheltuielile de întreținere a părților comune și 100 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2013
Președinte, M. R. | ||
Grefier, A. D. |
Red. R.M./15.04.2013
Tehnored. D.A.15.04.2013/5 ex.
../15.04.2013
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2768/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2351/2013.... → |
|---|








