Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1134/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1134/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 29-04-2014 în dosarul nr. 384/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința civilă Nr. 1134/2014
Ședința publică de la 29 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. B.
Grefier V. M. B.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petent P. M.. BÂRLAD și pe intimat B. G., domiciliat în Bârlad, .. 3, jud. V., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității înlocuire munca in folosul comunitatii cu amenda mandat nr. 85/2013 pv. . nr._/21.09.2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, față de lipsa părților, în temeiul art. 104 al. 13 din Hotărârea nr. 387/2005, pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, lasă dosarul la a doua strigare.
La a doua strigare, la apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
În temeiul art. 244 al. 1 Cod procedură civilă declară închisă cercetarea judecătorească și întrucât cercetarea judecătorească a avut loc în ședința publică instanța apreciază că publicitatea dezbaterilor este asigurată în ședința publică de astăzi, motiv pentru care în temeiul art. 394 C.pr.civ. instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
După ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 395 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:
I. Procedura de judecată
A. Sesizarea
Prin sesizarea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad sub nr._ la data de 04.02.2014, P. Municipiului Bârlad a solicitat în contradictoriu cu contravenientul B. G. înlocuirea sancțiunii contravenționale a obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității cu sancțiunea amenzii contravenționale.
În motivarea cererii, s-a arătat că, Judecătoria Bârlad a emis mandatul de executare muncă în folosul comunității nr. 85/2013 din data de 31.10.2013 pe numele contravenientului, în baza Sentinței civile nr. 1758/04.09.2013. Susține că, deși prin adresele 108/_/05.11.2013, 20.11.2013 și 17.12.2013 a adus la cunoștința intimatului să se prezinte pentru efectuarea orelor de muncă, conform mandatului de executare a sancțiunii. Arată că, acesta s-a prezentat la, dar ulterior nu s-a mai prezentat la lucru.
În drept, sesizarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 21 din OG nr. 55/2002.
B. Apărările formulate
Intimatul nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat în fața instanței arătând că este de acord să presteze muncă în folosul comunității. A prestat muncă în folosul comunității pentru mai multe amenzi contravenționale, orele le-a efectuat la SERE, efectua câte 8 ore pe zi, 40 ore pe săptămână, a semnat protecția muncii.
C. Probe
Petentul a depus la dosar înscrisuri-filele 4-10
A fost atașat dosarul nr._ până la soluționarea definitivă a prezentei cauze.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
II. Soluția instanței
Analizând sesizarea și înscrisurile depuse la dosar instanța constată următoarele:
A. În fapt, prin sentința civilă nr.1758/2013 de la 04.09.2013 a Judecătoriei Bârlad, contravenientul B. G. a fost obligat la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 200 ore, urmare a înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 2000 lei aplicată prin procesul verbal . nr._ din data de 21.09.2006 întocmit de Inspectoratul Județean de Poliție V. - Poliția municipiului Bârlad.
La data de 23.10.2013, Judecătoria Bârlad a emis mandatul de executare muncă în folosul comunității nr. 100/2013 care a fost înaintat Primăriei Bârlad pentru a fi pus în executare.
Prin adresele 108/_/05.11.2013, 20.11.2013 și 17.12.2013, Primăria Bârlad a adus la cunoștința intimatului să se prezinte pentru efectuarea orelor de muncă în folosul comunității în cuantum total de 232 ore de muncă, conform mandatului de executare 98/23.10.2013, 84/31.10.2013 și 85/31.10.2013.
Din adresa din data de 13.11.2013 Inspectoratul de Poliție Județean V. - Poliția municipiului Bârlad a comunicat Primăriei Bârlad că B. G. s-a prezentat la lucrătorul împuternicit de Primăria Bârlad și deja lucrează.
Instanța a solicitat Primăriei Bârlad evidența cu orele de muncă în folosul comunității prestate de intimat având în vedere că din adresele emise de Primăria Bârlad prin care a convocat contravenientul pentru efectuarea orelor de muncă în folosul comunității rezultă că au fost puse în executare mai multe mandate de executare.
Primăria Bârlad nu a comunicat instanței nici un răspuns.
B. În drept, potrivit art. 21 din OG nr. 55/2002 „în cazul în care contravenientul, cu rea-voință, nu se prezintă la primar pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii, se sustrage de la executarea sancțiunii după începerea activității sau nu își îndeplinește îndatoririle ce îi revin la locul de muncă, judecătoria, la sesizarea primarului, a unității de poliție sau a conducerii unității la care contravenientul avea obligația să se prezinte și să presteze activitatea în folosul comunității, poate înlocui această sancțiune cu sancțiunea amenzii".
C. Concluzia instanței: Raportând dispozițiile legale la situația de fapt reținută în speță, instanța apreciază că sesizarea formulată este neîntemeiată.
Din actele dosarului nu rezultă că intimatul a îndeplinit obligația de plată a amenzii contravenționale, însă, din adresa din data de 13.11.2013 emisă Inspectoratul de Poliție Județean V. - Poliția municipiului Bârlad rezultă că intimatul contravenient lucra la acel moment muncă în folosul comunității.
Pe de altă parte, se observă că Primăria Bârlad a pus în executare mai multe mandate de executare, respectiv 98/23.10.2013, 84/31.10.2013 și 85/31.10.2013 în cuantum total de 232 ore de muncă, iar în lipsa evidenței solicitate de instanță cu orele privind munca în folosul comunității prestate de contravenient, instanța nu poate stabili dacă contravenientul mai are executat munca în folosul comunității în baza mandatului de executare nr. 85/2013 din 31.10.2013 a Judecătoriei Bârlad.
Prin urmare, instanța urmează să respingă sesizarea formulată de petentul P. Municipiului Bârlad pentru înlocuirea sancțiunii prestării muncii în folosul comunității cu sancțiunea amenzii contravenționale în contradictoriu cu intimatul B. G..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
JUDECĂTORIA
HOTĂRĂȘTE:
1. Respinge sesizarea formulată de petentul P. Municipiului Bârlad pentru înlocuirea sancțiunii prestării muncii în folosul comunității cu sancțiunea amenzii contravenționale în contradictoriu cu intimatul B. G. CNP:_, domiciliat în Bârlad, .. 3, jud. V. , ca neîntemeiată.
2. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, potrivit art. 26 din O.G. 55/2002 rap la art. 466 și art. 468 C.proc. civ. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bârlad.
3. Pronunțată în ședința publică de astăzi, 29.04.2014.
Președinte, G. B. | ||
Grefier, V. M. B. |
Red.jude.G.B.14.05.2014
Gref.V.M.B.14.05.2014/ 4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2639/2014.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








