Plângere contravenţională. Sentința nr. 1683/2014. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 1683/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 25-06-2014 în dosarul nr. 1728/189/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința Civilă Nr. 1683/2014

Ședința publică de la 25 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: RĂDIȚA I.

Grefier: A. M. I.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petentul C. I.-V., domiciliat în munic. Bârlad ., jud. V. și pe intimat-organ constatator I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE IASI, cu sediul în Iași ..6, jud. Iași, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul C. I. V. personal, lipsă fiind reprezentantul legal al organului constatator IPJ Iași.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dosarul are ca obiect plângere contravențională; cauza se află la primul termen de judecată; procedura de citare este legal îndeplinită; la data de 26.05.2014, prin serviciul registratură, organul constatator a depus întâmpinare însoțită de înscrisuri; petentul nu a depus răspuns la întâmpinare; la data de 23.06.2014, prin serviciul registratură, organul constatator a depus un set de înscrisuri în dublu exemplar; s-au verificat actele dosarului, după care:

Instanța pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bârlad invocată de organul constatator prin întâmpinare și acordă cuvântul asupra acestei excepții.

Petentul C. V., având cuvântul asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bârlad, arată că fapta contravențională s-a petrecut în loc. Satu Nou, jud.Iași.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Bârlad, invocată de organul constatator prin întâmpinare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față ;

Cu nr.1728 din 28.04.2014 s-a înregistrat plângerea prin care petentul C. I. V., CNP_, cu domiciliul în Bârlad, . ,jud. V. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 11.04.2014 de IPJ Iași, să anuleze amenda contravențională și măsura complementară dispusă.

Motivând plângerea petentul a susținut că nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa. Nu a condus cu viteza de 110 km/h.

A depus în probă: copie de pe procesul verbal de contravenție, copie de pe cartea de identitate. Organul constatator a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Bârlad. A motivat că fapta contravențională s-a săvârșit pe DN 24, Satu Nou, arondat judecătoriei Iași.

Pe fond a solicitat respingerea cererii. A depus copie de pe raportul agentului de poliție, atestatul operator radar, fotocopie de pe verificarea metrologică a aparatului radar, CD cu fotografii cu înregistrarea săvârșirii contravenției.

În baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001 și art. 131, art. 132, art.129 al. 2.3 din codul nou de procedură civilă instanța anterior cercetării fondului trebuie să verifice dacă este competentă general, material și teritorial . Din conținutul procesului verbal de contravenție contestat, rezultă că fapta contravențională s-a petrecut în localitatea Satu Nou, jud. Iași.

Potrivit art.32 din O.G. nr. 2/2001 competența, în cazul contravențiilor, aparține judecătoriei în raza căreia s-a săvârșit contravenția.

Examinând excepția necompetenței teritoriale potrivit 248 al. 1,4 art.132, art.129 al. 2.3 din Codul nou de procedură civilă cu referire la art.32 al. 1 din O.G. nr. 2/2001 și 118 al. 1 din OUG nr. 195/2002, instanța apreciază că Judecătoria Bârlad nu este competentă. Localitatea Satu Nou, jud. Iași, unde s-a produs fapta contravențională este arondat Judecătoriei Iași, potrivit H. nr.337 din 1993, Legii nr. 304/2004 modificată prin Legea nr. 148/2011.

Necompetența fiind de ordine publică și competenței teritoriale exclusivă, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale și să decline competența în favoarea Judecătoriei Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art.131, art.132, art.129 al. 2 pct.3 din codul nou de procedură civilă cu referire la art.32 al. 1 din O.G. 2/2001, admite excepția necompetenței teritoriale și declină în favoarea Judecătoriei Iași, jud. Iași, competența de soluționare a plângerii formulate de petentul C. I. V., CNP_, cu domiciliul în Bârlad, ., jud. V., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 11.04.2014 de IPJ Iași.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2014.

Președinte,

RĂDIȚA I.

Grefier,

A. M. I.

Red. R.I./01.07.2014

Tehnored. A.I.

4 ex./ 01 Iulie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1683/2014. Judecătoria BÂRLAD