Acţiune în constatare. Sentința nr. 1182/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 1182/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 1182/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința Civilă Nr. 1182/2015

Ședința publică de la 06 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. E. J.

Grefier G. C.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamanta C. S., domiciliată în ., jud.V. în contradictoriu cu pârâții: C. C., C. I., B. I., B. N., Ț. G., A. Ș., I. I. (decedată în prezent ), toți cu domiciliul în ., jud.V. .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâta A. Ș. personal, lipsă fiind reclamanta C. S. și pârâții: C. C., C. I., B. I., B. N., Ț. G..

Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că, prin încheierea de ședință din data de 09.04.2014, judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul art.155 ind.1 Cod proc.civilă pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță și că, potrivit referatului întocmit de grefă s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării; au fost verificate actele și lucrările de la dosar de către președintele completului de judecată, după care:

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față introdusă de reclamanta C. S., înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr._ din data de 30.03.2014 ;

Având în vedere că, din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 09.04.2014, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 155 ind.1 Cod proc.civilă pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță, respectiv, ca reclamanta să depună precizări în scris prin care să indice care sunt moștenitorii lui B. I. și B. T. și să precizeze pârâții ce urmează să figureze în cauză, calitatea acestora, să depună la dosar extras de carte funciară sau certificat de sarcini pentru terenul ce constituie obiectul vânzării cumpărării, să achite diferența de taxă de timbru ținând cont că sunt două vânzări succesive, luând în calcul valoarea pe m.p. teren extravilan, menționată în expertiza Camerei Notarilor Publici ;

Văzând că, în conformitate cu dispozițiile art.248 Cod procedura civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar si în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art.252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata si din oficiu;

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, neîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art.248 și urm C.p.civ., urmează a constata perimată acțiunea de față;

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 248 Cod procdură civilă și art. 252 Cod procedură civilă;

Constată perimată acțiunea în constatare formulată de reclamanta C. S., domiciliată în ., jud.V. în contradictoriu cu pârâții: C. C., C. I., B. I., B. N., Ț. G., A. Ș., I. I., decedată în prezent, cu același domiciliu.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 6 Mai 2015.

Președinte,

D. E. J.

Grefier,

G. C.

Red.D.E.J.

Tehnored.G.C.

2 ex./ 28 Mai 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 1182/2015. Judecătoria BÂRLAD