Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3309/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3309/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 23-12-2015 în dosarul nr. 3309/2015
Acesta este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:JDBRLD:2015:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința Civilă Nr. 3309/2015
Ședința din Camera de consiliu de la 23 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G. E.
GREFIER: E. D.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta S.C. A. S.A. V. - SUCURSALA BÂRLAD, cu sediul în mun. Bârlad, .. 1, jud. V., în contradictoriu cu pârâtul N. P., domiciliat în munic. Bârlad, ..80, ., având ca obiect ,,cerere de valoare redusă”.
Dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publică din data de 16.12.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședința din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, din lipsă de timp pentru a delibera, instanța a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, 23.12.2015.
Ulterior deliberării,
JUDECĂTORIA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.10.2015 sub număr de dosar _ reclamanta S.C. A. S.A. V., prin reprezentant legal, a solicitat ca pe calea procedurii cererii cu valoare redusă prevăzută de art. 1025-1032 Cod proc. civ. (Legea 134/2010 privind codul de procedură civilă), pârâtul N. P. să fie obligat la plata sumei de 576,46 lei debit și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 11,90 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii formulată pe formularul de cerere, reclamanta a arătat că, prin HCLM nr. 179/2007, Consiliul Local Bârlad a concesionat serviciile de alimentare cu apă și canalizare operatorului regional S.C. A. S.A. V.. Reclamanta a arătat că, începând cu data de 01.08.2008 a prestat servicii în domeniul apă-canalizare pârâtului, acesta înțelegând să achite serviciile de care a beneficiat până în luna aprilie 2015, inclusiv. Începând cu luna mai 2015 și până în luna noiembrie 2015 a prestat în continuare pârâtului servicii în valoare de 576,46 lei, însă acesta din urmă a refuzat în mod nejustificat să-și achite obligațiile de plată. Reclamanta a arătat că pârâtul nu a contestat facturile de consum și nici nu le-a achitat, astfel că, a calculat penalități de întârziere în cuantum de 11,90 lei. Pârâtul a fost notificat prin adresa nr. 8679/18.09.2015 cu privire la plata datoriei, însă nu a dat curs adresei menționate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270, 1272, 1516, 1523 Cod civil, prevederile Legii 51/2006, Legea 241/2006, art. 228-229 din Ordinul 88/2007 a președintelui ANRSC - Regulamentul cadru al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare.
Cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 50 lei, în conformitate cu art. 6 din OUG 80 /2013 privind taxele judiciare de timbru
În temeiul art. 411 C.proc. civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin formularul de cerere reclamanta a solicitat ca soluționarea cauzei să se facă fără dezbateri orale.
Pârâtul nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a arăta probele și mijloacele de apărare.
Reclamanta a depus la dosar, în dovedirea cererii copii de pe înscrisuri.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Procedura cu privire la prezenta cerere cu valoare redusă s-a desfășurat în camera de consiliu, cu citarea părților, în conformitate cu dispozițiile art. 1029 Cod proc. civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Reclamanta S.C. A. S.A. a prestat servicii de furnizare a apei și canalizare pârâtului N. P., iar acesta din urmă a beneficiat de aceste servicii.
Ca urmare a prestării serviciilor de apă și canalizare, reclamanta a emis facturi fiscale, consemnate în situația debitului depus la dosar, în cuantum total de 576,46 lei.
Pentru neplata debitului reclamanta a calculat penalități de întârziere în cuantum de 11,90 lei.
În soluționarea prezentei cauze sunt incidente următoarele texte de lege:
Potrivit art. 1164 C. civ. (Legea 287/2009) obligația este o legătură de drept în virtutea căreia debitorul este ținut să procure o prestație creditorului, iar acesta are dreptul să obțină prestația datorată.
Art. 1165 prevede că, obligațiile izvorăsc din contract, act unilateral, gestiunea de afaceri, îmbogățirea fără justă cauză, plata nedatorată, fapta ilicită, precum și din orice alt act sau fapt de care legea leagă nașterea unei obligații.
Art. 1516 din același act normativ, stabilește că, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației
Potrivit art. 42 pct. 9 și 10 din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligate să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii.
Potrivit art. 42 alin. 10 din Legea 51/2006 neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, începând cu prima zi după data scadenței și, acestea fiind egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.
Potrivit art. 120 alin. 7 din O.G. 92/2003 –Codul de procedură fiscală nivelul dobânzii de întârziere a fost stabilit la 0,03% pentru fiecare zi de întârziere.
Raportând textele de lege mai sus enunțate la situația de fapt reținută, instanța constată că prezenta acțiune este întemeiată și o va admite pentru următoarele considerente:
Din analiza prevederilor art. 249 Cod proc. civ. (Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă) rezultă că reclamanta care pretinde executarea obligației trebuie să facă dovada existenței obligației și a temeiului juridic, iar pârâtul care pretind că a executat obligația asumată trebuie să facă dovada acestei executări prin mijloace de probă admisibile.
Raporturile contractuale dintre reclamantă și pârât au fost dovedite în cauză cu facturile emise de reclamantă și înscrise în situația debitului depus la dosar, precum și cu contractul de prestări servicii depus la dosar, cât și cu atitudinea pârâtului, care nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția cu privire la acțiune, deși a primit notificarea de plată .
Instanța reține că, în temeiul contractului nr._/2008, reclamanta și-a executat în mod corespunzător obligația de a presta serviciul de alimentare cu apă și canalizare, aspect necontestat de către pârât, iar aceasta din urmă, nu și-a îndeplinit obligația corelativă de a plăti contravaloarea facturilor emise, acumulând un debit în cuantum de 576,46 lei.
În aceste condiții, întrucât nu s-a dovedit îndeplinirea obligației prevăzută în contract, instanța va admite cererea reclamantei și va obliga pârâtul să plătească suma 576,46 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate.
Constatând că obligația de plată a penalităților de întârziere în cazul neîndeplinirii obligației de plată a apă și canalizare a fost prevăzută de părți în contract, și calculată respectându-se legislația fiscală în vigoare, instanța va admite cererea privind plata penalităților, urmând să oblige pârâtul la plata sumei de 11,90 lei așa cum rezultă din desfășurătorul de calcul al penalităților de întârziere calculate de către reclamantă.
Față de solicitarea reclamantei, având în vedere că pârâtul a căzut în pretenții, fiind reținută culpa sa civilă și procesuală, în temeiul art. 453 Cod proc. civ. instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată pe calea procedurii cererii de valoare redusă, de reclamanta .. V. prin Sucursala Bârlad, CUI_, Reg Comerțului J37/673/16.10.2007 cu sediul în Bârlad, .. 1, jud. V. în contradictoriu cu pârâtul N. P., CNP_, domiciliat în Bârlad, .. 80, ., . .
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 576,46 lei, reprezentând preț al serviciilor prestate și neachitate, precum și suma de 11,90 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Bârlad.
Executorie.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 Decembrie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. E. E. D.
Red. G.E./05.01.2016
Tehnored. E.D.
4 ex./05 Ianuarie 2016
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3297/2015. Judecătoria BÂRLAD | Pretenţii. Sentința nr. 3157/2015. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








