Plângere contravenţională. Sentința nr. 1535/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 1535/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 1535/2015

document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1535/2015

Ședința publică de la 17 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: RĂDIȚA I.

Grefier: G. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul C. M. - I. (FOST CRASULEAC) și pe intimatii: C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN și B. E. JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI A. ȘI ASOCIAȚII, având ca obiect contestație la executare + plângere contravențională –procesul verbal . 12 nr._ din 11.01.2012.

La apelul nominal făcut în ședința publică, raspunde av. G. A., cu împuternicire avocațială pentru petent-contestator și intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, prin reprezentanți legali.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că obiectul dosarului este contestație la executare + plângere contravențională –procesul verbal . 12 nr._ din 11.01.2012, procedura de citare este legal îndeplinită, s-a interogat baza de date - DEBABD, s-a înaintat dosarul de executare, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa, după care:

Instanța constată că în urma verificării DEPABD, reiese că domiciliul contravenientului este în București, și că nu a fost invocată de către intimata excepția necompetenței Judecătoriei Bârlad în ceea ce privește contestația la executare, considerent pentru care va disjunge capătul de cererea privind plângerea contravențională de capătul de cerere privind contestația la executare.

Instanța pune în discuție competența Judecătoriei Bârlad în ceea ce privește plângerea contravențională.

Avocatul contestatorului, având cuvântul arată că este de acord cu disjungerea și în prezent contestatorul are domiciliul în București competentă să judece plângerea fiind Judecătoria Sectorului 3 București.

Instanța dispune disjungerea celor doua capete de cerere, urmând să se pronunțe având în vedere domiciliul contravenientului și fapta contravențională săvârșită. Se va forma un dosar nou, repartizat manual la același complet, renumerotându-se dosarul. Se detașează file 13-17, 32, 37 și dosarul de executare.

În ceea ce privește capătul de cererea – contestație la executare, apreciază că este o strânsă legătură între soluționarea plângerii și soluționarea contestației la executare, și pune în discuție suspendarea contestației la executare.

Avocatul contestatorului arată că este de acord cu suspendarea contestației la executare.

INSTANȚA

Cu nr.1658 din 2 aprilie 2014 s-a înregistrat plângerea contravențională formulată de petentul C. M. I., CNP_, cu domiciliul în București, sector 3, ..21, ., . verbal de contravenție ., nr._/11.01.2012, încheiat de C. Națională de autostrăzi și drumuri naționale din România, cu sediul în București, .. 401A, Sector 6, CUI_, J40/552/15.01.2004 și contestația la executare privind actele de executare întocmite în dosarul de executare 240/A/2015 aflat la B. executorilor judecătorești asociați A. și Asociații, Încheierea nr.240 din 10.03.2015.

A solicitat anularea procesului verbal de contravenție pe motivul că lipsește semnătura agentului constatator pe procesul verbal de contravenție și a invocat în acest sens Decizia nr.6/16.02.2015 a ICCJ, să se constate prescrisă aplicarea sancțiunii contravenționale potrivit art.14 al.1 și art.25 al.2 din OUG 2/2001, să-l exonereze de plata amenzii aplicate de 28 euro,(124,34 lei), la cursul de schimb 4,298 lei.

A mai solicitat să se admită contestația la executare privind Încheierea nr.240 din 10.03.2015, prin care a fost obligat la plata sumei de 396,80 lei, cheltuieli de executare, să se anuleze formele de executare.

S-a atașat în copie în probă dosarul e executare.

Cu privire la probe, în plângerea contravențională, petentul a solicitat administrarea probei cu acte. A depus în acest sens copie de pe cartea de identitate, copie de pe S.C. nr.48/08.01.2009, pronunțată de Judecătoria Bârlad, jud. V..

Prin întâmpinare, C. Națională de autostrăzi și drumuri naționale din România a invocat tardivitatea plângerii. A motivat că procesul verbal de contravenție a fost comunicat la data de 23.01.2012, cu respectarea art.13 din OG 2/2001. Au fost respectate dispozițiile art.9 al.2 și 3 din O.G. 15/2002. În cauză nu se aplică Decizia 6/2005, organul constatator a respectat dispozițiile legale în vigoare la data întocmirii procesului verbal de contravenție. A solicitat respingerea plângerii. Nu au fost făcute apărări cu privire la contestația la executare.

Cererile au fost legal timbrate.

Potrivit art.130, art.131 din codul de procedură civilă instanța trebuie să analizeze dacă este competentă material teritorial și general.

Examinând acest aspect se reține că în cauză există două capete de cerere, plângerea contravențională împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._/11.01.2012, încheiat de C. Națională de autostrăzi și drumuri naționale din România, cu sediul în București, ..401A, Sector 6 și o contestație la executare cu privire la titlul de executat reprezentând procesul verbal de contravenție.

Potrivit art.10 indice 1din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, cu modificările ulterioare, ca o derogare de la dispozițiile art.32 din OG 2/2001, plângerea împotriva procesului verbal de contravenție plângerile împotriva procesului verbal de contravenție în cazul contravențiilor prev. de OG 15/2002 se introduc la instanța de la domiciliul contravenientului. Domiciliul contravenientului este în București, ..21, ., prin urmare competența aparține Judecătoriei Sectorului 3 București.

Fiind o competență teritorială exclusivă și necompetență de ordine publică, în temeiul art.132, art.129 al. 2.3 din noul cod de procedură civilă instanța va declina plângerea în favoarea instanței competente aplicând totodată disp. art.99 al.1 din codul de procedură civilă cu privire la disjungerea capătului de cerere privind plângerea contravențională de capătul de cerere referitor la contestație la executare.

În cazul contestației la executare nu s-a invocat excepția necompetenței teritoriale urmând a se dispune suspendarea cauzei până la soluționarea plângerii contravenționale privind procesul verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art.99 al1 din codul de procedură civilă disjunge capătul de cerere privind plângerea contravențională de capătul de cerere referitor la contestație la executare.

În temeiul art.130, art.131, art.129 pct.3 cu referire la art.10 indice 1din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, cu modificările ulterioare declină în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, competența de soluționare a plângerii formulate de petentul C. M.-I., CNP_, cu domiciliul în București, Sector 3, ..21, ., . verbal de contravenție ., nr._/11.01.2012 încheiat de C. Națională de autostrăzi și drumuri naționale din România, cu sediul în București, ..401A, Sector 6, CUI_, J40/552/15.01.2004.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2015.

Președinte,

RĂDIȚA I.

Grefier,

G. I.

Red.R.I.

Tehnored.G.I. 23 Iunie 2015/ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1535/2015. Judecătoria BÂRLAD