Cereri. Sentința nr. 31/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 31/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 07-01-2015 în dosarul nr. 31/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr.31/2015
Ședința publică de la 07 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. B.
Grefier A. O.-N.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent S.C. L. M. S.R.L., cu sediul în București, ., sector 5, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_, având CUI –_, intimat . B., cu sediul în B., ., jud.V., CUI -_, având ca obiect cerere de emitere a ordonanței de declarare a nulității filei CEC -Lg.59/1934.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat R. M. pentru petenta lipsă ., lipsind intimat . B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că petenta a achitat diferența de taxă judiciară de timbru, au fost verificate actele și lucrările dosarului de către președintele completului de judecată, după care:
Având în vedere că este primul termen la care părțile sunt legal citate, în temeiul art.131 Cod proc.civilă, instanța procedează la verificarea competenței Judecătoriei B. în soluționarea cererii, constatând că, potrivit art.94 alin.1 Cod proc.civilă raportat la art.67 alin.1 din Legea nr.59/1934, este competentă general, material și teritorial să judece această cauză.
În temeiul dispozițiilor art.238 alin.1 Cod proc.civilă, instanța estimează că cercetarea procesului se va finaliza la acest termen.
Instanța constată că părțile nu au invocat excepții.
Instanța apreciază concludentă pentru justa soluționare a cauzei proba cu înscrisuri propusă de petentă prin cererea introductivă, potrivit art. 255 Cod proc. civ. și o încuviințează în temeiul art. 258 Cod proc. Civ.
Apărătorul petentei, având cuvântul, arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri formulate sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Apărătorul petentei, având cuvântul pe fond, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, să se declare nulă fila CEC menționată în acțiune, completată de . la data de 28.10.2014. Intimata S.C. L. M. S.R.L a pierdut fila CEC, aceasta nefiind găsită până la acest moment. A fost notificată B. T. despre pierderea filei CEC, notificarea fiind depusă la dosar.
Solicită admiterea acțiunii și să fie declarată nulă fila CEC.
Conform prevederilor art. 394 alin.1 Cod proc.civilă, instanța închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
La data de 14.11.2014, sub nr._, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. cererea formulată de S.C. L. M. S.R.L., pentru emiterea unei ordonanțe de declarare a nulității filei CEC . nr._ emisă la data de 28.10.2014 de către .., în favoarea S.C. L. M. S.R.L., pentru suma de 5877,60 lei.
În acțiunea formulată, S.C. L. M. S.R.L. arată că fila CEC . nr._ emisă la data de 28.10.2014 de către .., pentru suma de 5877,60 lei, cu data scadenței la 31.10.2014, ar fi fost pierdută.
Analizând actele existente la dosar, instanța reține următoarele:
Între S.C. L. M. S.R.L., în calitate de vânzător și .., în calitate de cumpărător, s-au derulat relații comerciale în cadrul cărora, .. a emis la data de 28.10.2014 fila CEC . nr._, pentru suma de 5877,60 lei, cu data scadenței la 31.10.2014.
După ce fila CEC . nr._ a intrat în posesia S.C. L. M. S.R.L., datorită unei situații imprevizibile, s-a pierdut această filă CEC, astfel încât nu mai există posibilitatea introducerii în bancă și a încasării sumei înscrise.
Potrivit adresei nr.17/12.11.2014 emisă de Cabinet individual Avocat M. R. în numele petentei S.C. L. M. S.R.L., aceasta a notificat Instituția bancară despre pierderea cecului, notificarea fiind înregistrată la B. T. S.A. - Agenția B. sub nr.9485/13.11.2014.
Potrivit art. 67 alin. 1 din Legea 59/1934 – În caz de pierdere, sustragere sau distrugere a cecului, posesorul va putea înștiința despre aceasta pe tras și să solicite anularea titlului printr-o cerere adresată președintelui judecătoriei de la locul de plată a cecului.
Potrivit art. 67 alin. 3 din Legea 59/1934 – Președintele judecătoriei, după examinarea cererii și a elementelor produse, ca și a dreptului posesorului, va pronunța în cel mai scurt timp posibil o ordonanță prin care, specificând datele cecului, îl va declara nul în mâinile oricui s-ar găsi și va autoriza a se face plata cecului după 15 zile de la publicarea ordonanței în Monitorul Oficial al României, dacă între timp deținătorul cecului nu a făcut opoziție.
Constatând îndeplinite condițiile legale, instanța va admite cererea formulată de S.C. L. M. S.R.L. și va declara nulă, în mâinile oricui s-ar afla, fila CEC . nr._ emisă la data de 28.10.2014 de către .., în favoarea S.C. L. M. S.R.L., pentru suma de 5877,60 lei.
Ordonanța va fi notificată atât .. B., cât și Băncii T., și va fi publicată în Monitorul Oficial al României, la cererea și pe cheltuiala petiționarului S.C. L. M. S.R.L. București.
Instanța va autoriza efectuarea plății cecului după 15 zile de la publicarea prezentei ordonanțe în Monitorul Oficial al României, dacă între timp deținătorul cecului nu a făcut opoziție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
O R D O N Ă:
Admite cererea formulată de S.C. L. M. S.R.L., cu sediul în București, ., sector 5, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_, având CUI –_.
Declară nulă, în mâinile oricui s-ar afla, fila CEC . nr._ emisă la data de 28.10.2014 de către .., cu sediul în B., ., jud.V., CUI -_, în favoarea S.C. L. M. S.R.L., cu sediul în București, ., sector 5, pentru suma de 5877,60 lei.
Autorizează a se face plata cecului după 15 zile de la publicarea ordonanței în Monitorul Oficial al României, dacă între timp deținătorul cecului nu a făcut opoziție.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 07 Ianuarie 2015.
Președinte, N. B. | ||
Grefier, A. O.-N. |
red.B.N.
tehnored.O-N.A.
5ex/19.01.2015
A.O. 07 Ianuarie 2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 323/2015.... → |
|---|








