Obligaţie de a face. Sentința nr. 1092/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 1092/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 1092/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

JUDB

Sentința Civilă Nr. 1092/2015

Ședința publică de la 29 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: RĂDIȚA I.

GREFIER: A. M. I.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamant II Ș. A., cu sediul în B. ..41, jud. V. în contradictoriu cu pârâtul M. B. PRIN PRIMAR, cu sediul în B. ..21, jud. V., având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reclamanta II Ș. A. și pârâtul M. B. prin Primar, prin reprezentanții legali.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: dosarul are ca obiect obligația de a face; procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile din proces; cauza se află la primul termen de judecată; prin serviciul registratură, la data de 12.03.2015 pârâtul a depus la dosar întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B.; reclamanta nu a depus la dosar răspuns la întâmpinare; prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă; s-au verificat actele dosarului, după care;

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției de necompetență materială a Judecătoriei B., invocată de pârât prin întâmpinare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față ;

Cu nr.665 din 11.02.2015 s-a înregistrat cererea prin care reclamanta I.I. Ș. A., prin reprezentantul legal, cu sediul în B., ..41, jud. V., înregistrată la ORC V. sub nr. F_, C._ în contradictoriu cu pârâtul M. B., prin Primar, cu sediul în B., ..21,jud. V. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul să emită autorizație de funcționare pentru suprafața de 4 m.p. închiriată de la . de lângă hala centrală din B..

Motivând cererea reclamanta a susținut că prin cererea nr.1041 din 20 ianuarie 2015 a solicitat pârâtului eliberarea unei autorizații de funcționare în locația închiriată de la .. A anexat la cerere copie de pe certificatul de înregistrare al I.I. B. G., copie de pe contractul de închiriere cu schița anexă și dovada achitării taxei eliberare autorizație.

Pârâtul i-a comunicat sec faptul că cererea nu este aprobată motivat de existența H C L M B. nr.230/2013 privind aprobarea Regulamentului de eliberare a autorizațiilor de funcționare pentru activități de comerț și prestări servicii în municipiul B. și nu se pot autoriza decât actele de comerț desfășurate în spații construite pentru care se solicită expres acte de vânzare cumpărare, autorizație de construcție, precizând că fac excepție de la această regulă actele de comerț desfășurate ocazional în târguri, bâlciuri pentru care nu se solicită autorizație de funcționare. A mai susținut că aceasta este singura activitate pe care ea și familia ei o desfășoară pentru a supraviețui.

A depus în probă certificat de înregistrare, certificat de deces pentru soț, certificat de naștere minori, contract de închiriere, factura nr. 350/14.01.2015, procesele verbale de contravenție nr. 504/21.01.2015, nr. 450/19.01.2015, adresa nr.1041 din 20.01.2015. A solicitat administrarea probei cu martori și înscrisuri. A solicitat judecarea în lipsă.

Prin întâmpinare M. B., prin primar a invocat necompetența materială a Judecătoriei B.. A susținut că față de obiectul cererii competența aparține Tribunalului V., contesncios administrativ. În acest sens sunt dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. Potrivit art. 6 alin. 2 din O.G. nr. 99/2000 republicat și actualizat privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, activitatea de comercializare în zone publice este supusă acordului autorităților administrațiilor publice locale cu respectarea regulamentelor proprii ale acestora și a planurilor de urbanism. În temeiul art. 12 alin. 3 din lege autoritățile publice locale asigură corelarea autorizării desfășurării unui exercițiu comercial într-o structură de vânzare, cu conținutul certificatului de urbanism și al autorizației de construire. A invocat dispozițiile art. 36 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 și Hotărârea nr.320 din 13.12.2013 cu regulamentul pentru eliberarea autorizațiilor de funcționare pentru activități de comerț și prestări servicii din municipiul B. și viza anuală a acestora. Prin adresa nr.1041 din 23.01.2015 în urma analizării actelor depuse de reclamantă s-a comunicat acesteia faptul că nu se pot autoriza decât actele de comerț desfășurate în spații construite, pentru care se solicită expres acte de vânzare cumpărare, autorizație de construcție. Reclamanta a depus documentație incompletă.

A depus copie de pe adresa nr. 1041 din 23 ianuarie 2015, copie de pe cererea reclamantei 1041 din 20.01.2015, copie de pe certificatul de înregistrare, factura nr.0351, copie de pe Hotărârea nr.284/28.11.2014, copie de pe Hotărârea nr. 320/13.12.2013 și anexa la H.C.L.M nr.320/13.12.2013.

În temeiul art. 130,131 din Codul de procedură civilă, analizând excepția necompetenței materiale invocată de pârât instanța reține că emiterea autorizației de funcționare este atributul exclusiv a autorității locale potrivit Hotărârii nr. 320/13.12.2013 și anexa la H.C.L.M nr.320/13.12.2013. Reclamanta a formulat cererea în vederea emiterii autorizației de funcționare cerere care a fost soluționată nefavorabil datorită unei documentații incomplete.

Potrivit art. 1,2 din Legea nr. 554/2004 instanța apreciază că cererea este de competența instanței de contencios administrativ, reclamanta apreciind că este vătămată în dreptul ei de a obține autorizație de funcționare.

Urmează să admită excepția invocată de pârât și în temeiul art.129 pct. 2.2, art. 95 pct. 1 din codul de procedură civilă să decline competența în favoarea Tribunalului V., secția civilă, contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Declină în favoarea Tribunalului V., secția civilă, contencios administrativ și fiscal, competența materială de soluționare a cererii de emitere a autorizației de funcționare, cerere formulată de reclamanta I.I Ș. A., prin reprezentantul legal, cu sediul în B., ..41,jud. V., înregistrată la O.R.C. V. sub nr. F_, C._ în contradictoriu cu pârâtul M. B., prin Primar, cu sediul în B., ..21,jud. V..

Fără cale de atac .

Pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2015.

Președinte,

RĂDIȚA I.

Grefier,

A. M. I.

Red.R.I./06.05.2015

Tehnored. A.I.

4 ex./06 Mai 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 1092/2015. Judecătoria BÂRLAD