Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 312/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 312/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 312/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

Sentința civilă nr. 312

Ședința din Camera de Consiliu din data de 29 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE I. T.

Grefier VICTORIȚA T. C.

Pe rol soluționarea cererii formulată de reclamanta ., prin Sucursala Bârlad, cu sediul în Bârlad, ..1, CUI_, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J37/673/16.10.2007, cont RO 93BTRL03801202HO541601 deschis la Banca Transilvania Bârlad, reprezentată prin ing. U. V. C., director Sucursala Bârlad, având ca delegat pe jrs I. G. A., împotriva pârâtului Titiri (T.) P. (CNP-_), domiciliat în Bârlad, ., ., având ca obiect cerere de valoare redusă.

Cauza se soluționează în Camera de Consiliu, conform prevederilor art. 1029din codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010);

La apelul nominal nu a răspuns nicio parte.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că obiectul dedus judecății este cerere de valoare redusă; este prim termen de judecată; procedura de citare este legal îndeplinită.

În temeiul dispozițiilor 131 din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010) coroborat cu art. 1027 din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze această pricină.

Conform art. 238 Cod pr. civ., președintele procedează la estimarea duratei necesare cercetării procesului astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil, pentru un termen de 7 zile.

În baza art. 394 C.pr.civ, instanța consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei.

INSTANȚA

Prin cererea de valoare redusă înregistrată la instanță cu nr._ din 2.12.2014, reclamanta .> V., prin Sucursala Bârlad, a chemat în judecată pârâtul Titiri (T.) P., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța:

- să fie obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.175,23 lei, reprezentând preț pentru serviciile de apă-canal furnizate pârâtului în perioada noiembrie 2011- octombrie 2014, precum și la plata sumei de 171,14 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente aceleiași perioade;

- să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată efectuate în proces.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 179/2007, Consiliul Local al mun. Bârlad a cesionat serviciile de alimentare cu apă și de canalizare din mun. Bârlad către operatorul ., iar prin contractul de cesiune nr._/2007 RAGCL Bârlad a cedat toate drepturile și obligațiile ce decurg din contractele de furnizare a serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare, încheiate cu utilizatorii persoane fizice. În aceste condiții, începând cu data de 1.01.2008, . prestat pârâtului T. P. servicii în domeniul apă-canal. Pârâtul a plătit aceste servicii numai până în luna octombrie 2011, inclusiv, și, începând cu luna noiembrie 2011, până în luna octombrie 2014, pârâtul a refuzat să mai plătească prețul acestor servicii, în valoare totală de 1.175,23 lei. Dată fiind întârzierea pârâtului la plata prețului menționat, au fost calculate și penalități de întârziere în sumă de 171,14 lei.

În cerere, reclamanta a precizat că nu dorește să aibă loc o dezbatere orală.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1025-1032 din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010); art. 1270, 1272, 1516, 1523 din Codul civil, ale Legii nr. 51/2006, ale Legii nr. 241/2006, art. 228-229 din Regulamentul serviciului de alimentare cu apă și canalizare al mun. Bârlad.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a folosit proba cu înscrisuri, depunând, în copie: contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare nr._/2010; fișa contabilă din perioada 30.11._14; factură fiscală; notificarea nr. 5351/18.06.2014.

Reclamanta a timbrat cererea cu 50 lei taxă judiciară de timbru.

Formularul de cerere și un exemplar din înscrisurile doveditoare, depuse de reclamantă, au fost comunicate pârâtului, împreună cu un formular de răspuns.

Conform procesului-verbal de înmânare din data de 8.12.2014, pârâtul a fost înștiințat să se prezinte la Judecătoria Bârlad pentru a i se înmâna actele procedurale, însă pârâtul nu s-a prezentat pentru ridicarea acestora, nu a completat și nu a expediat instanței formularul de răspuns.

Pentru soluționarea cererii, în temeiul art. 1029 alin.10 din Codul de procedură civilă instanța a fixat termen pentru înfățișarea părților pentru data de 29.11.2015, termen pentru care părțile au fost citate.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se rețin următoarele:

Prin contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare nr._/2010, reclamanta .-Sucursala Bârlad, în calitate de operator, s-a obligat să presteze în folosul pârâtului Titiri (T.) P., în calitate de utilizator, servicii de furnizarea apei potabile și de canalizare.

În art. 14 din contractul menționat, s-a prevăzut că facturarea serviciilor prestate se va face lunar.

În art. 15 din același contract, s-a prevăzut că, pentru neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere egale nivelul dobânzilor datorate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat.

Conform Fișei contabile din perioada 30.11._14, întocmită de . perioada noiembrie 2011-octombrie 2014 pârâtul Titiri P. figurează cu un debit în sumă totală de 1.346,37 lei, din care: 1.175,23 lei, preț pentru serviciile de apă și canalizare; 171,14 lei, penalități de întârziere la plata prețului.

Prin notificarea nr. 5351/18.06.2014, reclamanta a invitat pârâtul să plătească debitul, însă pârâtul nu a răspuns, iar debitul nu a fost plătit.

În cauză sunt aplicabile prevederile art. 24 alin. (2) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 conform cărora:

„Raporturile juridice dintre operatorii serviciilor de utilități publice și utilizatorii acestor servicii sunt raporturi contractuale desfășurate în baza contractului-cadru de furnizare/prestare a serviciilor de utilități publice, elaborat de autoritatea de reglementare competentă, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, a regulamentelor serviciilor și a caietelor de sarcini specifice acestora”.

Conform art. 42 alin. (9)- (10) din aceeași lege:

(9) „Factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii.

(10) Neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, după cum urmează:

a) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței;

b) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare;

c) valoarea totală a penalităților nu va depăși valoarea facturii și se constituie în venit al operatorului”.

În cauza de față, pârâtul Titiri P. a beneficiat de servicii pentru furnizarea apei potabile și de servicii de canalizare în baza contractului nr._/2010, însă el nu a îndeplinit în termen obligația de plată a facturilor emise de către reclamantă.

La data încheierii contractului nr._/2010, erau în vigoare dispozițiile Codului civil din 1864, cod abrogat prin art. 230 lit. a din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

Conform articolului 102 din Legea nr. 71/2011, „Contractul este supus dispozițiilor în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea lui”.

În condițiile de mai sus, sunt aplicabile prevederile art. 969 din Codul civil din 1864, conform cărora „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.

Pentru considerentele arătate, reținând că pârâtul nu a plătit prețul serviciilor de apă-canal de care el a beneficiat, cererea formulată de reclamantă este întemeiată, urmând să fie admisă.

În consecință, potrivit art. 970, art. 1361 din Codul civil din 1864 și art. 1030 din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei suma totală de 1.346,37 lei, din care: 1.175,23 lei, preț pentru serviciile de apă și canalizare; 171,14 lei, penalități de întârziere la plata prețului.

Conform art. 1.031 alin. 1 Cod.proc.civ., pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei cheltuielile de judecată efectuate în proces (50 lei taxă judiciară de timbru).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de valoare redusă, în despăgubiri civile contractuale, formulată de reclamanta ., prin Sucursala Bârlad, cu sediul în Bârlad, ..1, CUI_, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J37/673/16.10.2007, cont RO 93BTRL03801202HO541601 deschis la Banca Transilvania Bârlad, reprezentată prin ing. U. V. C., director Sucursala Bârlad, având ca delegat pe jrs I. G. A., împotriva pârâtului Titiri (T.) P. (CNP-_), domiciliat în Bârlad, ., ., ..

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma totală de 1.346,37 lei, din care: 1.175,23 lei, preț pentru serviciile de apă și canalizare; 171,14 lei, penalități de întârziere la plata prețului.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 50 lei.

Executorie de drept.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. I. C. VICTORIȚA T.

Red.T.I.

Tehnored.C.V.T./03.02.2015/4ex. comunicari 2/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 312/2015. Judecătoria BÂRLAD