Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 362/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 362/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 132/189/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 362/2015

Ședința publică de la 04 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE G. E.

Grefier E. D.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe creditoarea A.-E. SRL, cu sediul în Bârlad, . nr. 27, ., ., J_, CUI_, cu sediul procesual ales la Av. D. C. V., Iași, .. 4, Clădirea Habitat, Corp B, ., jud. Iași în contradictoriu cu debitoarea E. 1 M.-TV SRL, cu sediul în Bârlad, ., jud. V., J_, CUI_, având ca obiect ,, ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.”

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, lipsind părțile în cauză.

Față de lipsa părților instanța lasă cauza pentru a fi apelată la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, a răspuns avocat T. I. pentru creditoarea A.-E. SRL – în baza delegației de substituire pe care o depune la dosar, lipsă fiind debitoarea E. 1 M.-TV SRL prin reprezentant legal .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că la dosar a fost înregistrată sub nr. 2254/04.02.2015 debitoarei E. 1 M.-TV SRL prin care solicită amânarea cauzei pentru angajare apărător.

Au fost verificate actele și lucrările dosarului de președintele de complet, după care:

Instanța pune în discuție cererea debitoarei E. 1 M.-TV SRL prin care solicită amânarea cauzei pentru angajare apărător.

Av. T. I., având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la admisibilitatea acestei cereri, apreciind că debitoarea prin această cerere dorește doar să tergiverseze încasarea sumei de plată datorată creditoarei.

În baza art. 222 Cod proc. civ., instanța respinge ca neîntemeiată cererea de amânare a cauzei pentru angajare apărător formulată de către debitoarea E. 1 M.-TV SRL , înregistrată la dosar sub nr. 2254/04.02.2015, apreciind că debitoarea a avut posibilitatea să ia măsuri în vederea pregătirii apărării până la primul termen de judecată acordat de instanță.

În temeiul art. 131 alin. 1 Cod proc. civ., procedează la verificarea competenței Judecătoriei Bârlad în soluționarea cererii și pune în discuție competența instanței.

Av. T. I., având cuvântul, apreciază că Judecătoria Bârlad este competentă să soluționeze cererea de față.

Instanța constată că, potrivit art. 94, art. 107 și art. 1015 Cod proc. civ. , este competentă general, material și teritorial să judece această pricină.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.

Av. T. I., având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse deja la dosar.

Având în vedere proba cu înscrisuri solicitată de creditoare prin apărător, instanța apreciază proba admisibilă și concludentă soluționării cauzei, în baza art. 255 Cod proc. civ., astfel că în temeiul art. 258 Cod proc. civ., o încuviințează.

Instanța pune în discuție durata cercetării procesului.

Av. T. I., având cuvântul, apreciază că dosarul se poate soluționa la acest termen.

În temeiul art. 238 Cod proc. civ. instanța estimează durata cercetării procesului cu finalitate la acest termen.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, în temeiul art. 392 Cod proc. civ. instanța declară dezbaterile deschise și acordă cuvântulasupra fondului cauzei.

Av. T. I., având cuvântul, solicită să fie admisă cererea de emitere a unei ordonanțe de plată, în sensul ca instanța să dispună obligarea debitoarei la plata sumei de_,88 lei, reprezentând debit principal, obligarea debitoarei la plata sumei de 1607,14 lei, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere calculate până la data de 05.12.2014 la contravaloarea facturilor restante, obligarea debitoarei la plata penalităților de întârziere, în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere, până la data achitării debitului principal datorat.

Arată că, deși creditoarea a fost de bună-credință în executarea acestui contract, fiind de acord prin Actul adițional nr. 428/21.12.2012 la suspendarea efectelor contractului de închiriere până în luna martie 2014 inclusiv, la solicitarea debitoarei-locatar, care a pretins ca întâmpină probleme deosebite în ceea ce privește desfășurarea normală a activității pentru care a fost autorizată, debitoarea nu și-a îndeplinit obligațiile de plată față de creditoare constând în plata chiriei și c/valoarea utilităților consumate în această perioadă.

Solicită a se observa că, deși creditoarea a manifestat din nou înțelegere față de debitoare, încheind cu debitoarea un Acord privind acordarea unui nou termen de plată pentru achitarea debitelor restante, acord prin care debitoarea și-a recunoscut debitele restante față de societatea creditoare în cauză, debitoarea nu a respectat nici acest acord refuzând să plătească obligațiile asumate convențional față de creditoare, motive pentru care creditoarea a fost nevoită să formuleze prezenta acțiune.

Cu cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciara de timbru și onorariu de avocat.

În temeiul art. 394 Cod proc. civ. instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, ulterior deliberării dându-se sentința de față;

JUDECĂTORIA

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 13.01.2015 sub nr. de dosar _ creditoarea A.-E. SRL a chemat în judecată pe debitoarea E. 1 M. SRL solicitând emiterea unei ordonanțe de plată prin care sa dispună:

- obligarea debitoarei la plata sumei de_,88 lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise pentru chirie și utilități aferente lunilor iunie-noiembrie 2014, datorate conform Contractului de închiriere nr. 47/25.09.2009,

- obligarea debitoarei la plata sumei de 1607,14 lei, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere calculate, doar până la data de 05.12.2014 la contravaloarea facturilor restante, conform art. 24 din Contractul de închiriere nr. 47/25.09.2009

- obligarea debitoarei la plata penalităților de întârziere și dincolo de data de 05.12.2014, în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere până la data achitării debitului principal datorat, conform art. 24 din Contractul de închiriere nr. 47/25.09.2009.

În motivarea cererii a arătat că, între cele două societăți a fost încheiat Contractul de închiriere nr. 47/25.09.2009 prin care contra unei chirii, creditoarea în calitate de locator asigura debitoarei în calitate de locatar folosința imobilului-construcție situat în Bârlad, ., ..

Susține că, a fost de bună-credință în executarea acestui contract, a fost de acord prin Actul adițional nr. 428/21.12.2012 la suspendarea efectelor contractului de închiriere pe o perioadă mare de timp – 01.01._14, la solicitarea debitoarei-locatar, care a pretins ca întâmpină probleme deosebite în ceea ce privește desfășurarea normală a activității pentru care a fost autorizată ( art. II act adițional). În schimb însă, debitoarea a fost de rea-credință. Conform art. 4, 5 și 15 din contract debitoarea avea obligația de a plăti o chirie lunară de 600 euro la care se adaugă TVA, precum și contravaloarea utilităților consumate, în termene si condiții precis stabilite în contract. Aceste sume de bani trebuiau achitate cel târziu până în ultima zi a lunii pentru care se face plata pe baza facturilor fiscale emise de către creditoare.

Se arată că, debitoarea nu și-a plătit chiria pentru întreaga perioadă iunie-noiembrie 2014 și nici contravaloarea utilităților consumate în această perioadă.

Menționează că, a manifestat clemență față de debitoare încercând stingerea pe cale amiabilă a litigiului, a încheiat cu debitoarea un acord la data de 06.11.2014 prin care creditoarea a fost de acord cu un nou termen pentru achitarea acestora, fiind dispusă chiar să renunțe la penalitățile de întârziere daca debitoarea își achita la noul termen convenit -15.11.2014 obligația de plata a debitelor restante. Consideră că, prin Acordul din data de 06.11.2014 debitoarea și-a recunoscut debitele restante față de creditoare, atât cele cu titlu principal, cât și cele reprezentând penalități de întârziere.

Creditoarea a mai precizat ca, a transmis debitoarei și somație de plată, acordându-i potrivit art. 1014 alin 1 C. proc. civ. un nou termen pentru stingerea de bunăvoie a debitelor . Debitoarea nu și-a executat însă obligațiile.

În drept și-a întemeiat cererea pe art. 1013 ș.u. C. proc. civ.

În dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a atașat copie de pe somație de plată, nota de inventar, confirmare de primire, contract de închiriere nr. 47/25.09.2009, act adițional nr. 428/21.12.2012, acord din data de 06.11.2014, factura fiscală nr. 55/02.06.2014, factura fiscală 58/01.07.2014, factura nr. 59/07.08.2014, factura fiscală nr. 63/07.09.2014, factura fiscală nr. 66/03.10.2014, factura fiscală nr. 69/06.11.2014.

La data de 19.01.2015 a fost înregistrata la dosar cererea prin care creditoarea A.-E. SRL a solicitat ca împotriva debitoarei E. 1 M. SRL să se dispună:

- înființarea sechestrului asigurator pentru indisponibilizarea bunurilor mobile sau/și mobile urmăribile ale debitoarei aflate în posesia acesteia sau a unui terț și

- poprirea asiguratorie asupra sumelor de bani din toate conturile deținute de debitoare la diverse bănci sau alte instituții de credit,

până la limita sumei de 21 424 lei reprezentând creanțele pecuniare pe care le are asupra debitoarei, pentru momentul în care creditoarea va obține un titlu executoriu pe calea ordonanței de plată care face obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Bârlad.

Prin Încheierea pronunțată de Judecătoria Bârlad la data de 21.01.2015 a fost admisă cererea si s-a dispus înființarea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile sau/și imobile urmăribile ale debitoarei E. 1 M.-TV SRL aflate în posesia acesteia sau a unui terț, până la concurența sumei de 21 424,02 lei, iar creditoarea a fost obligată la plata unei cauțiuni în cuantum de 1000 lei si de a face dovada plății cauțiunii în termen de 2 zile de la data comunicării prezentei încheieri.

De asemenea, s-a dispus înființarea popririi asiguratorii asupra sumelor de bani datorate debitoarei E. 1 M.-TV SRL de diverse bănci sau alte instituții de credit, până la concurența sumei de 21 424,02 lei, iar creditoarea A.-E. SRL a fost obligata la plata unei cauțiuni în cuantum de 1000 lei și de a face dovada plății cauțiunii în termen de 2 zile de la data comunicării prezentei încheieri.

La data de 28.01.2015 creditoarea a depus la dosarul cauzei chitanțele nr._ și nr._ emise de BRD –Groupe Societe Generale SA Sucursala Bârlad la data de 27.01.2015 prin care s-au consemnat cauțiunile stabilite de instanță.

Debitoarea nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat în fața instanței.

În prezenta cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând înscrisurile de la dosar, instanța reține următoarele:

Între părțile din prezentul contract a fost încheiat Contractul de închiriere nr. 47/25.09.2009, prin care creditoarea . în calitate de locator a închiriat debitoarei . TV SRL, în calitate de locatar, bunul imobil situat în mun. Bârlad, ., . a fost stabilit la art. 4 din contract la suma de 600 Euro, fără TVA, respectiv 714 Euro inclusiv TVA, plătită în echivalentul în lei al sumei la cursul BNR din ziua emiterii facturii fiscale, respectiv 15 ale lunii pentru luna în curs. La art. 5 se menționează că, chiria va fi plătită de locatar lunar, cel mai târziu până în ultima zi a lunii pentru care se face plata. Contractul a fost încheiat pentru o perioada de 6 ani.

La data de 21.12.2012 părțile au încheiat un Act adițional la Contractul de închiriere nr. 47/25.09.2009 prin care au dispus asupra modificării art. 6 din contract, în sensul ca pentru perioada limitata, respectiv 01.01._14 contractul de închiriere își suspendă valabilitatea. Se consemnează că această suspendare este necesară având în vedere faptul că E. 1 M. TV în calitate de chiriaș întâmpină probleme deosebite în ceea ce privește desfășurarea normală a activității pentru care a fost autorizată. Se arată că, după această suspendare, prevederile contractului își păstrează valabilitatea.

Creditoarea a emis următoarele facturi fiscale: nr. 55/02.06.2014 pentru suma de 3268,69 lei, reprezentând chirie aferentă pentru luna iunie 2014, factura fiscală 58/01.07.2014 pentru suma de 3323,25 lei, reprezentând chirie și apa-canal pentru luna iulie 2014, factura nr. 59/07.08.2014 pentru suma de 3328,59 lei, reprezentând chirie și apă-canal pentru luna august 2014, factura fiscală nr. 63/07.09.2014 pentru suma de 3289,35 lei, reprezentând chirie și apă-canal pentru luna septembrie 2014, factura fiscală nr. 66/03.10.2014 pentru suma de 3298,65 lei, reprezentând chirie și apă-canal pentru luna octombrie 2014.

La data de 06.11.2014 între părți a fost încheiat un Acord privind executarea de către E. 1 M. TV SRL a obligațiilor sale de plată a unor chirii restante în baza contractului de închiriere nr. 47/25.09.2009 prin care s-au convenit următoarele: la data încheierii acordului locatarul datorează locatorului suma de_,53 lei reprezentând contravaloarea chiriilor și contravaloarea utilităților restante pentru lunile iunie, iulie, august, septembrie 2014 pentru care s-au emis facturile fiscale nr. 55/02.06.2014, 58/01.07.2014, 59/07.08.2014, 63/07.09.2014 și nr.. 66/03.10.2014.

S-a consemnat că E. 1 M. TV recunoaște integral datoria pe care o are față de locator în sumă de_,53 lei și au prevăzut ca aceasta sumă, inclusiv penalitățile în procent de 0,10 % pe zi calculate până la data de 15.11.2014 la valoarea de 1260,43 lei, să fie achitata până la data de 15.11.2014 inclusiv. S-a prevăzut totodată ca în situația în care locatarul va achita până la această data întreagă sumă, locatorul nu va mai solicita penalitățile de întârziere.

Totodată la data de 06.11.2014 a fost emisă factura fiscală nr. 69/06.11.2014 pentru suma de 3308,35 lei reprezentând chirie și apă-canal pentru luna noiembrie 2014, scadența fiind stabilită pentru data de 30.11.2014.

La data de 05.12.2014 creditoarea a comunicat debitoarei cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire si conținut declarat o Somație de plată prin care i s-a solicitat ca în termen de 15 zile de la primirea somației sa achite suma de_,88 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise pentru perioada iunie-noiembrie 2014 și 1607,14 lei reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere calculate până la data de 05.12.2014, conform contractului.

Potrivit art. 1013 alin. 1 C.proc. civ. procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Art. 1018 alin. 3 C.proc. civ, stabilește că în citație se va preciza că debitorul este obligat să depună întâmpinare cu cel puțin 3 zile înaintea termenului de judecată, făcându-se mențiune că, în cazul nedepunerii întâmpinării, instanța, față de împrejurările cauzei, poate considera aceasta ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului.

Creanța este certă în sensul dispozițiilor art. 662 alin. 2 din Codul de procedură civilă, când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.

Potrivit art. 662 alin. 3 C.proc. civ. creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui.

Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Din textele legale de mai sus reiese că cererea prin care se declanșează procedura ordonanței de plată trebuie să îndeplinească, pe lângă condițiile generale și trei condiții speciale de admisibilitate.

În primul rând, creditorul trebuie să aibă o creanță a cărei obligație corelativă constă în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani.

În al doilea rând, creanța trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă.

A treia condiție de admisibilitate se referă la mijlocul de probă prin care s-ar putea face dovada creanței pretinse de creditor, în sensul că pot fi folosite înscrisurile.

Raportându-se la reglementările incidente, studiind dosarul prin prisma condițiilor de admisibilitate în ceea ce privește debitul principal, instanța constată că acestea sunt îndeplinite.

Astfel, creanța invocată de creditoare este certă, întrucât rezultă din înscrisurile care o constată, respectiv Contractul de închiriere nr.47/25.09.2009 și facturile emise și depuse în copie la dosarul cauzei.

Creanța este lichidă, întrucât cuantumul este determinat prin facturile fiscale emise în temeiul contractului de închiriere.

Creanța este exigibilă termenul de plata fiind stabilit în contract si consemnat pe fiecare dintre facturile emise.

Aceasta creanță are corelativă o obligație de plată a unei sume de bani și este probată prin înscrisurile de la dosar, opozabile debitoarei.

Pentru toate motivele de fapt și de drept mai sus invocate, instanța urmează să emită ordonanța de plată prin care va obliga debitoarea să achite creditoarei suma de _,88 lei reprezentând contravaloare chirie și utilități aferente lunilor iunie-noiembrie 2014, conform Contractului de închiriere nr. 47/25.09.2009.

Instanța constată că cerințele emiterii ordonanței de plata așa cum sunt dezvoltate mai sus sunt întrunite si în ceea ce privește penalitățile de întârziere, acestea fiind calculate potrivit dispozițiilor art. 24 din Contractul de închiriere, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă, astfel că va dispune obligarea debitoarei să plătească creditoarei suma de 1607,14 lei reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere calculate până la data de 05.12.2014, dar și în continuare în cuantum de 0,1 % pe zi întârziere începând cu data de 05.12.2014 si până la plata efectiva a debitului.

În scopul executării obligației de plată, în temeiul art. 1021 alin. 3 C.proc. civ., instanța va fixa un termen de plată de 30 de zile de la data comunicării ordonanței.

Creditoarea a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 3079,57 lei reprezentând taxa judiciară de timbru: 200 lei pentru ordonanța de plata, achitata cu chitanța nr. 3752/07.01.2015 ( f. 7), 200 lei pentru masurile asiguratorii, achitata cu chitanțele nr._ din 15.01.2015 și_ din 15.01.2015 ( f. 32-33) și onorariu avocat în cuantum de 2679,57 lei stabilit potrivit facturilor nr._/15.01.2015 și_/04.02.2015 si achitat cu chitanțele nr._/19.01.2015 și_/04.02.2015.

Față de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, având în vedere dispozițiile art. 453 C.pr.civ. care prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, instanța urmează să admită cererea creditoarei privind acordarea cheltuielilor de judecată. În acest sens, debitoarea va fi obligată la plata sumei de 3079,57 lei cheltuieli de judecată .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de creditoarea A.-E. SRL, cu sediul în Bârlad, . nr. 27, ., ., jud. V., J_, CUI_, cu sediul procesual ales la Av. D. C. V., Iași, .. 4, Clădirea Habitat, Corp B, ., jud. Iași în contradictoriu cu debitoarea E. 1 M.-TV SRL, cu sediul în Bârlad, ., jud. V., J_, CUI_.

Obligă debitoarea E. 1 M.-TV SRL să plătească creditoarei în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe:

- suma de _,88 lei reprezentând contravaloare chirie și utilități aferente lunilor iunie-noiembrie 2014, conform Contractului de închiriere nr. 47/25.09.2009,

- suma de 1607,14 lei reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere calculate potrivit art. 24 din Contractul de închiriere nr. 47/25.09.2009, până la data de 05.12.2014.

Obligă debitoarea să plătească creditoarei penalități de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi întârziere începând cu data de 05.12.2014 si până la plata efectiva a debitului.

Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 3079,57 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Bârlad.

Ordonanța de plată se va comunica fiecărei părți.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 Februarie 2015.

Președinte,

G. E.

Grefier,

E. D.

Red./Tehnored./06.02.2015

E.D./4 ex./ 06 Februarie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 362/2015. Judecătoria BÂRLAD