Plângere contravenţională. Sentința nr. 1152/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1152/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 1152/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința civilă Nr. 1152/2015
Ședința publică de la 05 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R. D.
Grefier V. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent S. I. și pe intimat I. V., având ca obiect plângere contravențională PV . NR._ DIN 17.04.2014.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că:
- este al cincilea termen de judecată;
- Poliția Orașului M. a înaintat prin compartimentul registratură la data de 04.05.2015 adresa cu numărul_, după care:
Nemaifiind alte cereri de soluționat sau probe de administrat, în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod de procedură civilă, instanța declara închise dezbaterile pe fondul cauzei și reține cauza spre soluționare pe baza probelor aflate la dosar.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani la data de 18.04.2014 sub nr. de dosar_, petentul S. I. a chemat în judecată pe intimata Inspectoratul de Poliție Județean V. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/17.04.2014, exonerarea de la plata amenzii și restituirea permisului de conducere.
În motivarea acțiunii, petentul a arătat, în esență, că la data de 17.04.2014 se afla cu o autoutilitară marca Dacia P. în oraș M., intrare în ..
A fost oprit de un echipaj de poliție și a fost sancționat pentru că ar fi parcat într-un loc unde nu ar fi avut voie.
Petentul a motivat că a oprit autovehiculul într-o parcare a unui magazin, nu a încălcat linia continuă și nu a blocat circulația.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În dovedire petentul a solicitat proba cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei (fila 12 dosar nr._ ), conform dispozițiilor art. 19 din O.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Intimata, legal citată, a depus în termen întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Focșani.
Pe fond, a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal atacat.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că procesul-verbal este legal întocmit, contravenția reținută în sarcina petentei fiind constatată în mod direct de către agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu.
Astfel, procesul-verbal beneficiază de prezumția relativă de legalitate și temeinicie, petenta fiind cea care trebuie să dovedească contrariul.
În drept, intimata a invocat dipozițiile art. 205 C. proc. civ.
În dovedirea întâmpinării, intimata a depus la dosar următoarele înscrisuri: declarație martor E. C. M. (fila 18 dosar nr._ ).
La data de 17.07.2014, petentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare (fila 21 dosar nr._ ), prin care a reiterat cele arătate prin cererea introductivă de instanță.
De asemenea, a menționat că nu i-a fost comunicat procesul-verbal contestat și că martorul indicat nu se afla de față la cele întâmplate.
Prin sentința civilă nr. 3692/24.09.2014 (fila 30 dosar nr._ ), Judecătoria Focșani a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Bârlad.
La data de 24.11.2014, cauza a fost re-înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad sub nr. de dosar_ .
La termenul din data de 13.01.2015, instanța a dispus încuviințarea pentru petent a probei cu înscrisuri, iar pentru intimată a probei cu înscrisuri și martorul-asistent E. C. M. (fila 9).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
I. În fapt, la data de 17.04.2014 a fost încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._, prin care petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 510 lei (6 puncte-amendă) și reținerea permisului de conducere, așa cum reiese din copia procesului-verbal anterior menționat (fila 29).
În dispunerea acestor măsuri, agentul constatator a avut în vedere faptul că petentul ”a condus autoutilitara marca Dacia cu numărul de înmatriculare_ din direcția M., iar în curba din fața magazinului numitului […] a circulat pe contrasens”.
Faptele reținute în sarcina petentului au fost încadrate în dispozițiile art. 101 alin. 3 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002.
La rubrica ”Alte mențiuni” nu s-a consemnat nimic, petentul refuzând să semneze procesul-verbal.
II. În drept, analizând prevederile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, termen stabilit de prevederile art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
1. În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, dispoziții referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.
Astfel, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conține toate elementele prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv cele privitoare la numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale ale contravenientului, descrierea faptei, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
2. Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține următoarele:
Persoana sancționată contravențional are dreptul la un proces echitabil conform art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, în care să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt reținută în procesul-verbal contestat nu corespunde modului în care s-au desfășurat evenimentele, iar sarcina instanței este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționată o conduită antisocială și respectarea dreptului la apărare al petentului (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
De asemenea, persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Astfel, procesul-verbal legal încheiat se bucură de o prezumție de temeinicie, a cărei existență nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură persoana sancționată contravențional, aspect care rezultă din posibilitatea persoanei sancționate de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a face dovada contrară.
În speță, petentul a avut ocazia să administreze în fața instanței mijloacele de probă pe care le-a considerat de natură a combate prezumția de legalitate și temeinicie de care beneficiază procesul-verbal ca act întocmit de un organ al statului în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, pe care instanța a încuviințat-o.
Conform art. 101 alin. 3 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, ”constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:
d) circulația pe sens opus, cu excepția cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depășire”.
De asemenea, potrivit art. 41 alin. 1 și 2 din același act normativ, ”vehiculele și animalele, atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, trebuie conduse pe partea din dreapta a drumului public, în sensul de circulație, cât mai aproape de marginea părții carosabile, cu respectarea semnificației semnalizării rutiere și a regulilor de circulație.
Numerotarea benzilor de circulație pe fiecare sens se efectuează în ordine crescătoare de la marginea din partea dreaptă a drumului către axa acestuia. În cazul autostrăzilor, banda de urgență nu intră în numerotarea benzilor de circulație”.
Instanța observă că situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție este susținută de probele administrate în cauză.
Mai întâi, se reține că această situație de fapt este rezultatul unor constatări personale ale unui organ aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta fiind învestit de către stat cu puterea de a constata și sancționa faptele antisociale, având ca scop respectarea legilor și apărarea statului de drept.
Astfel, constatările personale ale unui agent constatator dau conținut și susținere prezumției de legalitate și temeinicie a procesului-verbal.
În acest context, veridicitatea constatărilor personale ale agentului constatator nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor minime indicii că situația de fapt reținută în procesul verbal nu ar corespunde realității. Aceste indicii trebuiesc furnizate și dovedite de către petent, care susține netemeinicia procesului-verbal, neputându-se reduce la o simplă afirmație a acestuia.
În caz contrar, ar fi lipsită de conținut atât instituția răspunderii contravenționale, cât și puterea organelor abilitate de lege de a acționa în sensul respectării acesteia.
Cele consemnate de agentul constatator au fost confirmate și de declarația martorului E. C. M. (fila 18 dosar nr._ ), care a învederat că ”la data de 17.04.2014 […] pe raza localității Floreni, suburbia orașului M., jud. V., am fost oprit de un echipaj de poliție care mi-a arătat oprit pe contrasens un autoturism marca Dacia P. de culoare albă. Am auzit când agentul de poliție l-a legitimat pe conducătorul auto și am aflat astfel că se numește S. I.”.
În speță, în susținerea netemeiniciei procesului-verbal atacat, petentul s-a rezumat la a afirma că a oprit autovehiculul într-o parcare a unui magazin, nu a încălcat linia continuă și nu a blocat circulația, însă această apărare nu poate fi primită, probele administrate în mod nemijlocit în fața instanței dovedind contrariul.
În concluzie, instanța reține că prezumția relativă de veridicitate de care beneficiază procesul-verbal de contravenție, în calitatea sa de act administrativ, nu a fost răsturnată în cauza de față, probele propuse de petent și administrate în fața instanței neevidențiind nici un motiv de nelegalitate sau netemeinicie a procesului-verbal contestat.
3. Analizând proporționalitatea măsurilor luate împotriva petentului, instanța reține că:
Potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, ”sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”.
De asemenea, art. 21 alin. 3 din același act normativ prevede că ”sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
Măsurile luate împotriva petentului sunt legale, deoarece amenda în cuantum de 510 lei și reținerea permisului de conducere sunt prevăzute de art. 101 alin. 3 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002.
Totodată, aceste măsuri sunt și proporționale, întrucât gradul de pericol social al faptei săvârșite este unul ridicat, astfel că se impun luarea unor măsuri prompte împotriva contravenienților.
Astfel, fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social sporit, fiind o încălcare a reglementărilor în materia conducerii autovehiculelor pe drumurile publice, adoptate în scopul prevenirii accidentelor rutiere și a pierderii de vieți omenești.
Față de considerentele de fapt mai sus reținute, urmează ca instanța, în temeiul disp. art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, să respingă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petent și să mențină procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr. CP nr._/17.04.2014 întocmit de I. V..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul S. I. (CNP –_), domiciliat în .. Slobozia Bradului, jud. V., în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție Județean V., cu sediul în mun. V., .. 1, jud. V..
Menține procesul-verbal atacat . nr._/17.04.2014.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.05.2015.
Președinte, Grefier,
R. D. V. A.
Red./R.D., 06.05.2015, 4ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1102/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1062/2015.... → |
|---|








