Plângere contravenţională. Sentința nr. 1470/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 1470/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 1470/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința civilă Nr. 1470/2015

Ședința publică de la 10 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. E.

Grefier A. L. P.

Pe rol, la ordine, fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul M. I., CNP_, domiciliat în .. G., în contradictoriu cu intimatul-organ constatator Inspectoratul de Poliție al Județului V., cu sediul în V., ..1, jud. V., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 17.03.2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc petentul M. I. și reprezentantul legal al intimatului I.P.J. V..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina se află la primul termen de judecată, petentul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Constatând lipsa părților, în temeiul art. 104 alin.13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, instanța a dispus lăsarea dosarului la a doua strigare.

La a doua strigare, făcută în ședință publică lipsesc părțile.

Având în vedere că este primul termen la care părțile sunt legal citate, instanța, în temeiul art. 131 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, procedează la verificarea competenței Judecătoriei Bârlad în soluționarea cererii constatând că, potrivit art. 94 alin. 1 Cod proc. civ. raportat la art.32 alin.2 din OG. 2/2001, este competentă general, material și teritorial să judece această pricină.

Având în vedere proba cu înscrisuri solicitată de către petent cât și de către intimat, instanța apreciază probele admisibile și concludente soluționării cauzei, în baza art. 255 Cod proc. civ.

Încuviințează, în temeiul art. 258 Cod proc. civ., proba cu înscrisuri, formulată de către petent prin cerere și de către intimat prin întâmpinare.

Estimează durata de cercetării judecătorești cu finalitate la termenul de astăzi.

Instanța declară dezbaterile închise și, în temeiul art.394 Cod proc. civ, lasă cauza în pronunțare, după deliberare dându-se sentința de față:

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanța la data de 03.04.2015 sub nr. de dosar_ petentul M. I. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 17.03.2015 întocmit de Inspectoratul de Poliție al Județului V., solicitând anularea acestuia și exonerarea de la plata amenzii, în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.

În motivare se arată că, la data de 17.03.2015 ora 16,25 în timp ce se deplasa cu autoutilitara Mercedes cu nr. de înmatriculare Gl 17 PXO pe DN 24 B a fost oprit de un echipaj de poliție aducându-i-se la cunoștință faptul că nu a oprit la calea ferată din localitatea M.. Susține că, atunci când a ajuns la calea ferată a redus viteza, a oprit timp de 3-4 secunde după care și-a continuat drumul. În zonă nu se afla nici un echipaj de poliție, iar după 5-6 minute a văzut în spatele său un echipaj de poliție care i-a făcut semn să oprească.

În drept a invocat dispozițiile art. 148-150 C. proc. civ, art. 31 din OG nr. 2/2001 și art. 108 alin 1 pct. 8 din OUG nr. 195/2002.

În susținere a atașat procesul verbal de contravenție si copie de pe cartea de identitate.

La data de 04.05.2015 a fost înregistrată la dosar întâmpinarea formulată de Inspectoratul de poliție al Județului V. prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal.

În motivare se arată că, prin procesul-verbal cu datele de mai sus s-a reținut în sarcina petentului că la data de 17.03.2015, ora 16 :25, pe DJ 244B în loc. M. «A condus autoutilitara marca Mercedes cu nr. de înmatriculare_ dinspre DN 24A către Găgești în localitatea M. fără a opri la calea ferată din orașul M. » fapta prevăzuta de art.108 al.1 lit.d pct.8 din OUG 195/2002 rep.

Pentru contravenția prevăzută de art.108 al 1 lit d pct 8 din OUG 195/2002 rep petentul a fost sancționat cu amendă în cuantumul minim de 877,5 lei și cu măsura complementară de 6 puncte de penalizare.

Procesul-verbal a fost încheiat imediat după săvârșirea contravenției, fiindu-i adus la cunoștință petentului dreptul de a formula obiecțiuni. La rubrica specifică a fost consemnată mențiunea petentului astfel: «NU ARE OBIECȚII». Îndreptul acestei mențiuni petentul a semnat.

Contravenția reținută în sarcina petentului a fost constatată direct de agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent să constatate și să sancționeze contravenții la regimul circulației rutiere.

Procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor se bucura de prezumția relativa de autenticitate si veridicitate pana la proba contrara daca fapta contravenționala a fost constatata direct de agentul constatator care aplica sancțiuni contravenționale.

Se mai arată că, prezumția relativa de temeinicie a procesului-verbal a fost intarita de petent prin mențiunile formulate la încheierea procesului-verbal, acesta recunoscând cele reținute in sarcina sa și renunțând astfel la prezumția de nevinovăție.

În susținere a depus la data de 11.05.2015 procesul verbal de contravenție si raportul agentului constatator ( f. 17-18).

La data de 15.05.2015 petentul a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de organul constatator ca fiind nefondate.

Consideră că procesul verbal nu se poate bucura de prezumția de temeinicie atât timp cât există agenți de poliție care comit abuzuri, iar constatarea unor așa zise fapte sunt efectuate pentru a acoperi timpul pierdut pe stradă.

Față de susținerea intimatului că nu a făcut obiecțiuni cu ocazia semnării procesului verbal de contravenție susține, că a fost oprit la o distanță foarte mare de trecerea la calea ferată, după care a fost condus la secția de poliție și în prezența mai multor agenți de poliție s-a simțit obligat să accepte situația.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și testimonială.

Verificând din oficiu conform art.34 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că plângerea este formulată în termenul de 15 zile de la data luării la cunoștință.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție .>CP nr._ întocmit la data de 17.03.2015 de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V., petentul M. I. a fost sancționat cu amendă de 877,5 lei, respectiv 9 puncte amendă și 6 puncte de penalizare pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.108 alin 1 lit.d pct.8 din OUG nr. 195/2002.

Prin procesul verbal sus-menționat s-a reținut de către organul constatator că la data 17.03.2015, ora 16 :25, pe DJ 244B în loc. M. petentul a condus autoutilitara marca Mercedes cu nr. de înmatriculare_ dinspre DN 24A către Găgești în localitatea M. fără a opri la calea ferata din orașul M..

Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal instanța reține următoarele:

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, republicată, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Instanța mai reține, de asemenea, și împrejurarea că faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, raportat la situația de fapt reținută de agentul constatator.

Astfel, potrivit art. 108 alin. 1 lit d pct 8 din OUG nr. 195/2002: (1) Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează:

d) 6 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte:

8. nerespectarea semnificației indicatoarelor Trecere la nivel cu o cale ferată simplă, fără bariere; Trecere la nivel cu o cale ferată dublă, fără bariere sau Oprire, instalate la trecerea la nivel cu o cale ferată;

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține următoarele:

Petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție în cauză, astfel cum rezultă din interpretarea Convenției europene pentru drepturile omului și a jurisprudenței CEDO. In jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Öztürk împotriva Germaniei, Hotarârea din 21 februarie 1984; cauza A. contra României, Hotarârea din 4 octombrie 2007 ) se reține în mod constant că, indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale.

Față de cele expuse mai sus, instanța concluzionează că acuzația adusă petentului este o acuzație penală în sensul Convenției, iar acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și, în condițiile în care acesta face dovada vinovăției, petentul urmează să-și probeze nevinovăția .

Referitor la procesul-verbal, trebuie reținut că, în genere, fiind întocmit de un organ al statului aflat în exercițiul funcțiunii trebuie să i se recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.

În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții s-a reținut în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu, contrare Convenției.

Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salubiaku vs Franței, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării.

Petentul a formulat prezenta plângere contravențională susținând ca nu ar fi comis fapta reținută în sarcina sa de agentul constatator, care i-ar fi refuzat să-i prezinte înregistrarea video a faptei reținută .

Instanța, apreciază că, față de materialul probator administrat în cauză plângerea petentului este neîntemeiată, fiind autorul faptelor reținute în sarcina sa de agentul constatator.

Fapta pentru care a fost sancționat petentul nu face parte din categoria celor pentru care legea prevede obligativitatea constatării cu aparate de înregistrare omologate.

Petentul nu a făcut dovada că a fost abuzat de agenții constatatori, iar susținerea sa potrivit căreia s-a intimidat de prezența unui număr mare de agenți, considerând că este obligat să accepte situația prezentată în procesul verbal, semnând fără obiecțiuni procesul verbal de contravenție, nu poate fi reținută de instanță, având în vedere ca petentul a avut curajul să-și exercite dreptul la acțiune prin contestarea procesului verbal de contravenție, criticând susținerile acestora, aspect pe care l-ar fi putut face și cu ocazia întocmirii procesului verbal.

Față de materialul probator administrat în cauză instanța apreciază că petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de autenticitate si de veridicitate a procesului verbal întocmit pe numele său.

Raportat faptei reținută în sarcina petentului, instanța apreciază ca s-a aplicat petentului o sancțiune în cuantumul prevăzut de lege, iar față de natura și împrejurările săvârșirii faptei, apreciază că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al acesteia.

Față de aceste considerente, instanța apreciază plângerea ca fiind nefondată și, pe cale de consecință, o va respinge cu această mențiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M. I., CNP_, domiciliat în .. G., în contradictoriu cu intimatul-organ constatator Inspectoratul de Poliție al Județului V., cu sediul în V., ..1, jud. V., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 17.03.2015, pe care îl menține.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10 Iunie 2015.

Președinte,

G. E.

Grefier,

A. L. P.

Red. G.E.06.07.2015 Tehnored. A.P. 4 ex. 06.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1470/2015. Judecătoria BÂRLAD